Nu mai știu dacă meritul academic al lui Traian Lalescu se păstrează în amintirea noastră așa cum s-ar cuveni. Îmi voi îngădui azi să-i reamintesc povestea, pentru că aceasta merită să fie discutată. Traian Lalescu și-a obținut licența de la Universitatea din București în vara lui 1905, după care a plecat la Paris, unde avea să obțină și o a doua licență.
Acolo își va urma studiile doctorale. În 1906 urmează un curs de ecuații integrale cu matematicianul Emile Picard, unde intră în contact cu un subiect interesant și nou, cel al așa-numitelor ecuații de tip Volterra. Vito Volterra (1860-1940) a fost un matematician italian cu o putere creativă unică și o inspirație de care se bucură numai cei care pun piatra de temelie a unor domenii de cercetare noi. Nu-mi propun aici să menționez vreun detaliu matematic, dar nu aș putea trece mai departe fără a spune că acest subiect e azi fundamental în teritoriul matematicilor aplicate și al modelării matematice. Ceea ce atunci era o temă foarte nouă, venită din Italia, la distanță de mai bine de un secol a devenit un subiect fundamental.
Traian Lalescu și-a susținut teza de doctorat scrisă sub îndrumarea lui Emile Picard pe data de 28 februarie 1908, și ulterior i-a dezvoltat subiectul până la amplitudinea unei monografii, care i-a fost publicată în 1912 sub titlul Introducere în teoria ecuațiilor integrale. Cu o prefață de E. Picard, la editura A. Hermann et Fils. Dificultățile nu l-au oprit niciodată pe Traian Lalescu: în 1907 a fost la Paris victima unui accident de mașină; s-a lovit la cap și a avut nevoie de o perioadă de recuperare. Partea interesantă e că Vito Volterra, cel care a inițiat cercetările în domeniul respectivelor ecuații, și-a publicat notele de curs din anul universitar 1909-1910 sub titlul Lecții asupra ecuațiilor integrale și a ecuațiilor integro-diferențiale în 1913 la editura Gauthier-Villars, astfel încât monografia lui Traian Lalescu a precedat cu un an monografia lui Vito Volterra. Lalescu avea 30 de ani atunci când i-a apărut cartea. Asta e povestea, dar nu e vorba doar despre atât.
În istoria lui Traian Lalescu se ascunde o întrebare importantă: asupra căror teme merită să ne concentrăm eforturile, atenția, energia, creativitatea? Ce merită investigat și ce nu? Firește, am putea extinde aceste întrebări asupra multor lucruri, de la canalele de televiziune pe care le urmărim azi și până la rudimentele mass mediei care insistă să ne fragmenteze timpul. Ce merită o parte din timpul nostru și ce nu? Parte din moștenirea lui Traian Lalescu e un răspuns la această întrebare: trebuie să știi să alegi acele idei sau teme care reflectă cel mai bine substanța timpului tău. Merită să te gândești la ceea ce e inteligent, util, interesant, la ceea ce e viu.