Zilele trecute am găsit în cutia poștală un fluturaș prin care eram convocat la Poștă ca să ridic o recomandată. Locuiesc pe strada Iorga de aproape două decenii.
De cînd stau aici (de două decenii, repet!) nu mi s-a întîmplat ca poştăriţa sau poştaşul (habar n-am de genul lucrătorului în perimetrul căruia am nimerit) să-mi dea în mînă recomandata primită. De colet nici nu mai vorbesc, ăla se ia personal de la poştă, după ce prezinţi dovada că tu eşti tu. Întotdeauna, de două decenii, găsesc în cutia poştală de la parter fluturaşul prin care sunt anunţat că am primit ceva şi că pentru asta trebuie să mă prezint personal la poştă, cu buletinul asupra mea. Niciodată n-am putut desluşi de unde şi cum vine acel ceva, mai ales că nu de puţine ori nu aşteptam nimic de la poştă.
De ce n-a reuşit niciodată să-mi dea direct recomandata? e una dintre întrebările rămase, pentru mine, alături de 16/22 Cine a tras în noi? și De ce nu suntem nemuritori? printre enigmele chinuitoare ale sufletului românesc.
În ultimii ani însă, ori de cîte ori pe fluturaş văd încercuit cu pixul cuvîntul recomandată am, ca să spun aşa, un dublu sentiment că mi-am stricat ziua.
Mai întîi, pentru că trebuie să merg la poştă. Despre atmosfera de la poştă am mai scris şi am mai vorbit. Cine vrea să-şi facă o imagine de cum chinuie statul român propriul cetăţean îl invit să facă experienţa sinistră a mersului la un oficiu poştal din România cu o treabă. Cînd vine vorba de a reaminti că România e o membră a UE în curs de dezvoltare toată lumea trimite la autostrăzile pe care nici un guvern postdecembrist n-a reuşit să le facă, deşi a promis că va face măcar una. Eu spun că pentru a reaminti cam pe unde ne aflăm în materie de relaţie stat-cetăţean, e suficient îndemnul de a merge la Poştă. Poşta e o instituţie de Ev mediu românesc în materie de servicii. Nici un Guvern n-a reuşit să europenizeze Poşta. Toate Guvernele au reuşit doar să-şi pună în fruntea poştii oamenii clientelei lor politice.
Într-una din zile, mergînd la Oficiul poştal de care aparţin, am dat la coadă, chiar înaintea mea, de Vartan Arachelian. Spre stupoarea mea, deşi am colaborat cu Vartan Arachelian, deşi n-am avut şi nu avem conflicte de opinie politică, domnia sa s-a rezumat doar la un abia schițat salut cu capul, după care mi-a întors cu spatele.
Cînd se întîlnesc doi intelectuali, mai ales la o coadă la care trebuie să aștepte, musai se încinge un dialog despre ce a mai citit și cea mai scris fiecare.
Repet, deși cu Vartan Arachelian avusesem proiecte intelectuale comune, comportarea sa era neobișnuită și nițel stingheritoare pentru mine.
Am recapitulat rapid împrejurările vieţii mele din ultima vreme.
Nu-l înjurasem nicăieri pe Vartan Arachelian.
Nici despre el nu ştiam să mă fi înjurat.
Niţel contrariat, am aşteptat cuminte să-mi vină rîndul, am urmărit posomorît balamucul tipic Poştei române şi am plecat.
Vartan Arachelian luase înaintea mea pachetul.
A plecat fără să mă salute.
Cîteva zile mai tîrziu, ne-am întîlnit la Biblioteca Academiei.
Faţă de mine cel puţin era alt om decît cel de la poştă. – Am crezut că sunteţi supărat pe mine! i-am zis reamintindu-i ce s-a întîmplat la Poştă. – Vă rog să mă scuzaţi! mi-a răspuns Vartan Arachelian, dar de cîte ori sunt obligat să iau ceva de la poştă mă deprim atît de tare că sunt de nerecunoscut.
Vă imaginaţi cam ce atmosferă e la Poşta noastră dacă poate face dintr-un om politicos precum Vartan Arachelian un om nepoliticos!
Mi se strică ziua şi pentru că trebuie să încerc pe pielea mea vitregia de la Poştă pentru a lua (contra semnăturii şi buletinului prezentat) un plic care nu-mi poate aduce nimic bun. E vorba întotdeauna de un plic prin care sînt somat să dau bani, în nici un caz să-i primesc. N-am primit pînă acum în viața mea de cetățean un plic alb și subțire în urma căruia să iau bani. Nu de puţine ori, deşi sunt un plătitor corect de taxe şi impozite, plicul alb conţine o hîrtie care mă anunţă că s-au declanşat deja procedurile de executare silită. Cum de se ajunge aici? Foarte simplu. Cînd primesc fluturaşul, la gîndul că trebuie să iau ceva de la Poştă mă apucă deznădejdea. Şi atunci găsesc tot felul de pretexte pentru a mă duce cît mai tîrziu. Cei de la Poştă nu mă mai reavizează. Trimit scrisoarea înapoi. Şi astfel mă pomenesc în situaţia de executat silit.
O astfel de situaţie am avut cu cîteva săptămîni înainte de a primi fluturaşul care mă invita să iau recomandata. Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale a sectorului 1 mă anunţa că s-a emis un titlu executoriu împotriva mea, care va fi pus în aplicare dacă nu achit taxele şi impozitele locale pe anul trecut. Habar n-aveam dacă le plătisem sau nu. Eram convins că le plătisem. Normal ar fi fost să primesc o atenţionare să le plătesc. De cum am primit plicul, am dat fuga în Piaţa Amzei, unde se achită taxele şi impozitele de la Sectorul 1, am stat la coadă la casierie şi am achitat taxele şi impozitele nu numai pe 2016, dar şi pe 2017. Slavă Domnului! mi-am zis, pînă la anul voi fi scutit de plicul alb, luat în atmosfera sinistră de la Poştă.
Deşi încercuirea cuvîntului recomandată nu-mi spunea nimic bun, m-am dus la poştă de dimineaţă, în drum spre BAR, în speranţa că nu va fi coadă. Era. Am luat plicul şi, în drum spre uşă, l-am deschis. Înăuntru am găsit hîrtia pe care o reproduc mai jos.
Ce conţine ea? Un anunţ că împotriva mea s-a emis un titlu executoriu de către DGITL a Sectorului 1. Bine, bine! mi-am zis, dar am plătit. Şi pe 2016 şi pe 2017. Eram gata să plătesc şi pe un deceniu, numai să nu mai fiu obligat să merg la Poştă. Mă uit la suma pentru care, dacă n-o plăteam, venea perceptorul şi-mi lua lucrurile din casă. Ca-n Moromeții, am gîndit imediat, ca orice intelectual cu facultatea la stat. Așa cum se vede din reproducere suma finală era de 4 (patru!) lei. 4,07 lei la început. Din motive care-mi scapă, mă iertaseră de 7 bani.
Ce însemnau aceşti 4 lei? După cum se vede din adresă, costul plicului şi a hîrtiei de data trecută, prin care eram anunţat de executarea silită. Pentru aceşti 4 lei fusese folosit un plic şi o hîrtie la fel cu cele de data de data trecută. Aşadar, noua somaţie, cu iscălitură şi ştampilă, cu tot, costase 4 lei. M-am dus fuga în Piaţa Amzei, să achit cei 4 lei, ca să scap de executarea silită. Coborînd scările imperiale ale noului sediu, m-a lovit neliniştea. Pentru somaţia de data trecută de a plăti 4 lei trebuise să plătesc acum 4 lei. Nu peste mult timp, urmează să primesc în căsuţa poştală un fluturaş de invitaţie la poştă. Voi merge la Poştă (alţi bani, altă distracţie!) şi voi lua un plic prin care voi fi somat să plătesc 4 lei pentru plicul de acum, care a costat 4 lei. După care voi primi o nouă somaţie, să plătesc 4 lei printr-un plic de 4 lei. Şi aşa mai departe, an de an, pînă la Judecata de Apoi.
(Articol preluat de pe cristoiublog.ro)