Descentralizarea marilor proiecte de infrastructură. Investițiile importante dezvoltate de PNL

PNL. Sursa foto: LCVA | Dreamstime.com

PNL a fost pus în fața unei duble provocări, după ce a preluat guvernarea în noiembrie 2019. Pe de o parte, a moștenit o întârziere substanțială în absorbția fondurilor europene și o infrastructură care avea nevoie urgentă de modernizare. Pe de altă parte, exista perspectiva noului exercițiu financiar 2021-2027 și a PNRR, respectiv necesitatea absorbției într-un timp foarte scurt a sumelor fără precedent alocate Românei.

Un prim pas a fost făcut de ministrul Transporturilor de la acea dată, Lucian Bode, care a deblocat mai multe proiecte de infrastructură și le-a programat spre implementare.

PNL, demersuri pentru atragerea de fonduri europene

Acest lucru a dus, pe de o parte, la începerea noilor porțiuni de autostradă, iar, pe de altă parte, la absorbția unor sume consistente puse la dispoziția României de către Uniunea Europeană.

O altă direcție urmată de liberali a fost să diversifice autoritățile responsabile cu implementarea marilor proiecte de infrastructură.

În acest sens, PNL a simplificat și flexibilizat legislația achizițiilor publice; a transformat agențiile de dezvoltare regională în autorități de management; a simplificat și flexibilizat legislația achizițiilor publice; a multiplicat și diversificat autoritățile care pot implementa mari proiecte prin descentralizarea implementării lucrărilor de infrastructură rutieră către autoritățile locale care aveau capacitate și experiență în derularea de proiecte europene.

Fonduri europene. Sursa foto: arhiva EVZ

Aleșii liberali, campioni la realizarea proiectelor de infrastructură

Cei care au valorificat această oportunitate au fost aleșii local ai PNL. Șefii de consilii județene și primarii liberali ai unor localități cu capacitate de implementare au învățat repede procedurile de implementare a marilor proiecte și au început să facă o treabă bună în teritoriu, acest lucru generând dezvoltare la nivel local.

Rolul de pionierat și de model în asumarea de mari proiecte de către autoritățile locale l-a jucat parteneriatul liberal pentru realizarea drumului expres Oradea - Arad.

Datorită colaborării directe între autoritățile locale liberale dintre cele două UAT-uri, lucrurile s-au derulat rapid. Astfel, a fost realizat și aprobat studiul de fezabilitate, iar licitațiile pentru construcția a două din cele trei tronsoane ale acestei investiții sunt deja lansate.

Un alt proiect asumat de PNL este cel de realizare a Centurii ocolitoare Gura Humorului, ce va fi construită de Consiliul Județean Suceava în regim de drum de mare viteză, ca sector al Drumului Expres Baia Mare – Suceava.

Pe de altă parte. liberalii de la CJ Suceava și-au asumat și construirea autostrăzii Moldovei până la Siret, la granița cu Ucraina.

Autostrada Moldovei. Sursa foto: Facebook

Totodată, Consiliul Județean Suceava și primăria municipiului Suceava, ambele administrate de liberali, au realizat un parteneriat cu Consiliul Județean și primăria Botoșani, ambele cu conducere PSD, pentru construirea drumului expres Suceava-Botoșani.

Acesta va racorda Botoșaniul la axa dezvoltării nord - sud reprezentată de Autostrada Moldovei.

Exemple de acest fel se regăsesc și în alte județe conduse de liberali. Astfel, administrația PNL a județului Maramureș s-a asociat cu Consiliul Județean Satu Mare pentru realizarea drumului expres Baia Mare - Satu Mare - Vama Petea, licitația pentru construcție urmând a fi lansată în 2024, proiectul fiind introdus în lista de investiții pe anul 2024.

PNL derulează mai multe proiecte de investiții în diverse județe

De asemenea, primari liberali din diferite localități derulează deja mai multe proiecte investiții în centurile ocolitoare ale UAT-urilor pe care le conduc. Este situația municipiilor Iași, Tulcea, Blaj etc.

Investițiile din infrastructură, generator de creștere economică și de dezvoltare locală

Urmare a acestei viziuni liberale de accelerare a investițiilor din infrastructură, implementarea marilor proiecte de transport nu mai e în prezent un atribut exclusiv al Ministerului Transporturilor ori CNAIR.