Deputatul care doarme în cort. Merge cu trenul și mănâncă covrigi

Deputatul de 50 de ani are o casă cu totul specială. Acesta doarme într-un cort plasat într-un camping, atunci când sunt sesiunile parlamentare.

Deputatul Johannes Fechner, avocat și membru al Bundestagului din 2013 din partea Partidului Social Democrat din Germania, doarme în cort în timpul sesiunilor parlamentare.  Multă lume se întreabă de ce stă aici, iar răspunsul său este foarte simplu: „Pentru că este relaxant. Chiar lângă apă, la aer curat. Dorm mai profund aici, e bine să ies din bula guvernamentală și să intru în mediul rural”, spune Johannes Fechner.

Fechner are nevoie de două minute pentru a-și instala cortul

Are la birou (foto) absolut tot ce-i trebuie pentru montarea cortului. Spune că a avut parte și de aventuri în camping: „O vulpe a prins și a omorât o rață chiar lângă cortul meu, la ora două dimineața”, a povestit deputatul.

Fechner este membru al Parlamentului din 2013 și locuiește la camping din 2019. „Eu dorm aici doar 80 de nopți pe an, așa că nu am nevoie de un apartament de care altcineva ar putea avea mai mare nevoie”.

Sursa foto: Bild

Chiar dacă toate cheltuielile cu cazarea sunt decontate, el preferă să plătească 72 de euro săptămânal la camping. Face asta de mai mulți ani, dar n-a făcut mare caz din acest lucru. După ce a fost vizitat de jurnaliștii de la Bild la camping s-a aflat povestea lui.

Deputatul a mai povestit că este obișnuit cu campingurile din copilărie, așa își petrecea vacanțele împreună cu familia. Tradiția a păstrat-o, ca dovadă că şi astăzi merge în vacanță cu soția și copiii merg tot la camping.

Sursa foto: Bild

Spune că îi place foarte mult atmosfera din camping și că e asemănătoare cu cea de la partid. Este prieten cu toată lumea și îi plac foarte mult discuțiile de la coada de la duș dimineața.

Și ce spun vecinii când ajunge cu un taxi sau o limuzină neagră a Bundestag-ului

„Particip la discuții, dar de obicei nu spun că lucrez în Bundestag. Oricum, nimeni nu ar crede asta”, spune el. Hainele pentru serviciu le ține în biroul său, pentru că recunoaște că ar fi complicat să plece echipat în cămașă și costum din cort. La sfârșitul programului își cumpără covrigi și merge cu trenul până la cazare.

Sunt zile când vine cu taxi la camping, dar se întâmplă să fie adus de o limuzină neagră a Bundestagului, dar Fechner spune că oamenii nu-şi pun prea multe întrebări.

„Desigur, se uită când cineva îmbrăcat într-un costum coboară din limuzină. Dar camperii sunt obișnuiți cu povești nebunești, așa că nu își pun prea multe întrebări”.

Mai mult, iarna, Fechner se mută la clubul de pe plajă. Acolo locuiește într-o cabană încălzită din lemn, are „patru metri pătrați şi un pat”. Sau, dacă e prea frig merge la un hotel ieftin, scrie bild.de.