Deputații din Moldova. Schimbare importantă adoptată, vineri, în Parlamentul din Republica Moldova. Pentru că la mijlocul acestei săptămâni s-a creat un precedent periculos, deputații care vor încălca ordinea în instituție vor fi reclamați la Serviciul de Protecție și Pază de Stat.
Documentul, care a fost votat în două lecturi, prevede substituirea „serviciului special al Parlamentului” cu „personalul Serviciului Protecție și Pază de Stat”.
Deputații din Republica Moldova, noi reguli
Mai exact, în situațiile în care unii aleși ai poporului vor încălca ordinea în Legislativ, așa cum s-a întâmplat la ședința de joi, demnitarii recalcitranți vor fi dați pe mâna” ofițerilor Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), după cum notează noi.md.
Joi, a fost declanșată dezordinea, în condițiile în care cei șapte deputați au blocat tribuna Parlamentului, scandând „Rușine” și „Jos Maia Sandu”. Ședința a continuat timp de câteva ore în care deputații erau nevoiți să-și prezinte proiectele de pe loc și să vorbească mai tare în microfoane, din cauza zgomotului făcut de parlamentarii protestatari.
Igor Grosu a propus sancționarea celor șapte deputați, inițiativă susținută de 57 de deputați din fracțiunea PAS. Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor nu era prezentă în sală la momentul votării.
Oamenii Kremlinului au provocat dezordine
Disputele dintre deputații oamenii condamnatului Ilan Șor și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au început după ce spicherul a deconectat de mai multe ori microfonul deputatului Denis Ulanov. Cel care a fost nemulțumit și a criticat un proiect de lege ce viza sporirea atribuțiilor Băncii Naționale. Iar asta timp ce deputații făceau propuneri pentru ordinea de zi. Ulanov i-a replicat celui care ținea discursul că acesta „nu-i dă de ales decât să se apropie de el și să vorbească de la microfonul lui”.
Prin urmare, mai mulți deputați rusofili, apropiați ai lui Ilan Șor, au fost suspendați pentru cinci ședințe plenare. Iar vineri, mai multe persoane s-au adunat în fața instituției, pentru a protesta față de pedeapsa primită de rusofili. Ei i-au strigat lui Igor Grosu, președintele Parlamentului, să-și dea demisia.
27 protestatari au fost reținuți de forțele de ordine și au ajuns la IP Buiucani.