Demonul din zodia ta. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Eşti între trecut şi viitor! Închide cu hotărâre un capitol, o etapă, din viaţa ta şi nu uita că ambiţia e principala ta sursă de energie. Îndrăzneşte, pentru că norocul ajută pe curajoşi!

4 martie

 

Demonul din zodia ta. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

 

Pe 4 martie s-au născut Antonio Vivaldi, Margaret Osborne Du Pont, Miriam Makeba, Chris Rea, Jim Clark, Gabriel Gafiţa.

 

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii de santinelă în eternitate: Gherasim de la Iordan, Pavel şi Iuliana sora lui.

 

Dar, în “Kalendar”, este a patra babă, pe nume Ileana, sau Lia. Dacă este timp frumos şi ţi-ai ales baba această, trebuie să ştii că vei fi plăcut tot anul, va fi armonie şi belşug în familie!

 

Pentru generaţia mea, 4 martie poate să însemne doar un singur lucru: amintirea teribilului cutremur din 1977, de la ora 9 şi 22 de minute, seara. Cele 55 de secunde, fatale, pentru mulți români!

 

Parcă a fost ieri! Nu aş vrea să dau curs amintirilor, sunt prea puternice şi bunul Dumnezeu m-a blestemat cu darul să nu uit nimic, să am memorie “cinematografică” - dar cu titlu anecdotic pot să spun că marele cutremur m-a prins, în pat, citind cartea lui Dwight Eisenhower, “Cruciadă în Europa”, apărută, pe atunci, la “Editura Politică”. Pe timpul acela cărţile se vindeau imediat, mi-au trebuit câteva luni ca să fac rost de un exemplar printr-o “cunoştiinţă”. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă americanii au debarcat, sau dacă au câştigat războiul (sic) de atunci nu am mai luat cartea aceea în mână!

 

Tânăra şi frumoasa mea soţie statea pe un fotoliu şi se uita la filmul acela bulgăresc, parcă “Dulce şi amar”, eu nu mă uitam, de atunci, la televizor. Cărţile şi cărţile, apoi cărţile şi VSH, acum cărţile şi DVD.

 

Pentru prima dată în viaţă, Berbeaca mea de soţie nu mi-a comentat ce i-am cerut să facă și a fugit imediat în braţele mele, în micul hol dintre sufragerie, baie şi dormitor, la o intersecţie de structuri de rezistenţă. Asta i-a salvat viaţa. Apoi bibliotecile s-au prăbuşit, pe fotoliul unde fusese soţia mea cu câteva secunde mai înainte, aruncând speriate, fâlfâind din pagini, zeci şi sute de cărţi. Televizorul a căzut şi el, pe ecran, pe tub, s-a spart cu pocnet mare, umplând casa cu milioane de steluţe, un fel de poleială argintie. Am pierdut atunci multe lucruri de preţ, servicii de porţelan coajă de ou, aflate în familia mea de cinci generaţii, cristaluri adevărate, strălucitoare, nu imitaţiile cu 24% plumb, care, să ştiţi şi domniile voastre, sunt semi-cristal! S-a salvat doar câte o ceşcuţă, câte un pahar, câte o farfurioară. Atât.

 

Apoi, în acea noapte, soarta m-a dus, împreună cu un bun prieten, un genist, inginer militar, prin tot Bucureştiul. Amintiri teribile! Dar, timpul trece şi parcă un drăcuşor seismic îmi spune să citesc din nou aventurile celui de al Doilea război mondial, relatate de Eisenhower!

 

Țin să fac observația că atunci a fost Lună Plină. Nu este nicio insinuare, după cum, pe front, nu cad două proiectile în același loc, tot așa nu pot avea loc două catastrofe seismice, în aceiași zi calendaristică, cel puțin așa susține, pe DOA, Angel, un astronom și astrolog foarte bun.

 

De atunci, de la marele cutremur, România a început să cadă. Nu se ştie ce s-a pierdut, ce s-a distrus atunci. Se şopteşte, se zvoneşte, se spune… că a fost vorba de oameni! În Bucureşti s-a distrus, parcă la comandă, aproape numai centrul locuit de persoane importante. Au încetat din viaţă mai mult de șapte sute dintre oamenii de valoare ai ţării, savanţi, directori de mari întreprinderi, ofiţeri superiori, actori şi cântăreţi de neînlocuit, oameni de media, ingineri, arhitecţi, medici, membrii marcanţi ai serviciilor secrete şi ai partidului. Sigur că toţi oamenii sunt de valoare, dar aceştia puteau să ţină în frâu, prin competenţa lor, pe Ceauşescu şi clica lui și să facă ce trebuie, pentru țară.

 

 

Pe DOA, astronomul și astrologul David, de la Paris, un tânăr capabil care promite să devină un bun astrolog, m-a întrebat ceva despre demoni și astrologie. Vorbim cu ușurință despre „demonii noștri interiori” pentru a descrie partea întunecată care se află în fiecare dintre noi, despre care suntem mai mult sau mai puțin conștienți și care permitem să fie exprimată mai mult sau mai puțin, în detrimentul altora și/sau al propriei noastre evoluții pozitive.

Expresia „fiecare își duce crucea lui” ne duce cu gândul și la această noțiune de diavoli personali. Deoarece, fiecare are handicapurile sale, greșelile sale, momentele penibile, depresiile și necazurile,  greu de suportat pe calea înălțării sufletului. Înălțarea, așa de grea, de rară și de elitistă.

Să vedem cum se poate regăsi acest simbolism în cele douăsprezece semne ale zodiacului. Așa se face că, departe de orice noțiune de religie și exorcism, vom descoperi ceea ce ar putea fi numit Zodiac demonic.

 

Să încercăm mai întâi să definim, în termeni simpli, populari și nu teologici, ce este diavolul. Diavolul este eroarea, prostia, minciuna, hoția, lăcomia, nedreptatea, criminalitate etc etc Tot ce este negativ, partea întunecată a Forței.

Astrologic, prin urmare, este cea mai negativă, cea mai dezavantajoasă influență a planetelor. Care se îndreaptă împotriva nativului, sau împotriva mediului său și exercită o influență regresivă asupra lumii.

Astfel, latura diabolică a unui semn și latura pozitivă, angelică sau chiar divină a acestui același semn (sic) pornesc de fapt din aceealași simbolism: există în principiu o funcție (pentru Mercur, de exemplu, o funcție de dispersie) care poate fi primit ca beneficiu (deschidere către lume) sau folosit necorespunzător (manipulare, minciună, superficialitate).

Fiecare semn ar putea avea tendința de a acționa armonios sau negativ, în funcție de interese și influențe.

Cu toate acestea, răul este inseparabil și necesar pentru bine și lumină. William Kingford, un scriitor catolic, arheolog canadian, nu a ezitat să spună " Satana este umbra Domnului!" Pentru că nu poate exista rău dacă nu există bine și invers. Motiv găsit și în Zoroastrianism, dualitatea bine-rău.

 

Prin urmare, trebuie înțeles că răul participă la bine, dar nu există în sine: răul este o perversiune, o corupție a binelui.

 

Defectele, viciile și devierile sunt, prin urmare, doar rezultatele utilizării greșite a forțelor de bază perfect neutre, spune Carl Gustav Jung.

Aici atingem noțiunea de liber arbitru: omul primește, în viața lui, un anumit număr de trăiri, evenimente și informații care se vor filtra prin el, prin personalitatea și conștiința sa. Unele dintre aceste afluxuri vor fi returnate pentru partea luminoasă, bună, altele, deghizate în egoism, rautate, sau prostie vor deveni o cauză de nenorocire pentru individ sau pentru anturajul său. Barlet, în „Geniile planetare” , declară pe acest subiect: „ Răul este consecința fatală a refuzului creaturii libere, dar limitate, de a accepta planul cosmic infinit al Domnului ”.

Să începem prin întocmirea tabelului sumar al zodiacului nostru demonic, întâi zodia și planeta guvernantă, apoi demonul, geniul zodiacal, spun unii autori și caracteristica negativă, catolicii ar spune păcatul capital:

 

Berbec / Marte Lucifer mândria Taur / Venus Mamona lăcomia Gemeni / Mercur Astaroth minciuna Rac / Luna Piton perfidia Leul / Soare Asmodeus desfrânarea Fecioara / Mercur Sargatanas meschinăria Balanta / Venus Belphegor lenea Scorpion / Marte Eurynome cruzimea Sagetator / Jupiter Leviatan invidia Capricorn / Saturn Baphomet frica Varsator / Jupiter Satana iluzia Pesti / Saturn Belzebut zgârcenia

 

Atunci când, în horoscop apar aceste defecte majore, prin aspecte sau configurații, ele trebuie să fie analizate, în context, dar sunt deseori legate de aceste corelații de bază.

 

Trebuie să încercăm, în special, să notăm semnul solar reprezentativ pentru personalitatea noastră și să evităm, pe cât putem, caracteristica demonică a zodiei respective. Suntem sensibil la păcatul respectiv, mai mult decât alte zodii.

Evident, ca întotdeauna, doar interpretarea întregii teme va putea indica clar cele mai mari defecte, erori și deficiențe ale unui individ. Simpla cunoaștere a semnului său solar, zodia, va putea orienta cercetarea la nivel global către defectele majore evidente. Rețineți, însă, că, în unele cazuri, studiul personalizat al temei poate invalida aceste tendințe de bază.

 

Cu demonii nostri personali, sau fară, sa stiti ca nimeni nu poate schimba faptul ca maine este o alta zi!

 

HOROSCOP    4 martie 2020

 

BERBEC   Astăzi trebuie să-ţi regăseşti echilibrul interior de care ai atâta nevoie. Nu te lasa impresionat de vremuri nesigure şi perspective sumbre, concentrează-te şi rezolvă-ţi problemele tale! Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent(ă) la noii furnizori sau clienţi.  Trebuie să începi să faci economii, fară să-ţi schimbi esenţial felul in care trăieşti – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţa. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la frig sau la curenţii de aer.

TAUR  Fiind vorba despre nişte probleme personale, de familie, veştile primite astăzi nu trebuie anunţate în gura mare, ci analizate cu discreţie. O veste primită dimineaţa îţi ridică o problemă! De asemenea, este bine să verifici ceea ce ai cumparat şi mai ales bonurile, dacă te duci la cumpărături. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ti face noi prieteni! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Se pare că ai noroc. Atentie insa, norocul este de sticla – cand incepe sa strălucească, se sparge! Încă mai este frig – protejează-ţi în special gâtul.

GEMENI  Conjunctura indică un plan sentimental foarte încărcat, cu situaţii noi care pot ridica probleme greu de rezolvat. Mici reproşuri din partea anturajului din cauza superficialitităţii tale. Se profilează o zi cenuşie. O poţi înviora cu o masă cu prietenii. Poate plătesc ei, poate nu costa mult, dar o sa te inveseleşti! Gemenii negustori sau simpli funcţionari trebuie să-şi îndrepte atenţia către asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite să fie traşi pe sfoară sau măcar păcăliţi. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia lui Castor şi Pollux care desfăşoară activităţi medicale, administrative, filantropice sau religioase. Sănătatea pare bună, atenţie însa la plămâni - fumat şi aerul foarte rece.

RAC  Nu sări peste etape, astăzi fii organizat, calm şi disciplinat. Luna, în creştere, te face să găseşti echilibrul corect dintre acţiune şi odihnă, să dai dovadă de cumpătare şi abilitate. Zâmbeşte, ţine capul sus şi îmbracă-te bine. Daca vrei să faci parte din elita trebuie să faci eforturi şi să te comporţi ca atare. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Racului celui armonios să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi, să negocieze în amănunt sau să rezolve probleme cu autorităţile. Ziua de astăzi este o perioadă propice pentru implicare financiară, investiţii, chiar.

LEU  Ca să-ţi impui punctul de vedere personal azi trebuie să vorbeşti cu convingere şi patima, astfel lipsa de argumente logice, de dovezi, nu se observă. Limitează-te la activităţile obişnuite! Nu te lasa dus de nas de cuvinte mari, nu te lăsa folosit! Perioada favorizează nativii care activează  în transporturi, educaţie şi comerţ.  Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: poate din dividente, poate din valorificarea unor active. Fereşte-te de posibile greşeli sau erori, mai mult gesturi neîndemânatice, la şcoala, serviciu sau în bucătărie. Veşti bune de departe, care te fac sa-ti reajustezi unele proiecte pe termen foarte lung.

FECIOARĂ  Nu exagera inutil cu tăiatul firului de păr în patru, cu detaliile! Astăzi trebuie să dai dovadă de anvergură şi un orizont larg de vedere ca să beneficiezi de o oportunitate neaşteptată. Ziua este de asemenea favorabilă harnicilor nativi din Fecioară  cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie.  Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul pare că este favorabil!

BALANŢĂ  Cine crede ca are mereu timp, se înşeală mereu. Timpul parcă zboară! Poţi să regreţi mai târziu daca nu te hotărăşti astăzi să alegi mai repede. Stelele îţi sunt favorabile, îndrăzneşte! Climatul general de la serviciu şi de acasa este uşor neplăcut şi încordat, tensiunea tinde către cote maxime, dar aproape nimic nu se petrece. Adică niciun eveniment important. Totul pare un imens arc care se comprimă, se comprimă... Din punctul tău de vedere este o perioadă... interesantă. Astepţi să vezi ce se întamplă. Nativii si nativele din Balanţă trebuie să-şi îndrepte atenţia către rude, asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite defectele de comunicare. Cineva are nevoie de ajutorul tău. Dar nu doreşte să ţi-l ceară direct. Vezi ce poţi face!

SCORPION  Marte din Capricorn te ajută să găseşti unele modalităţi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tale, ai idei bune, dar te avertizează de unele probleme cu femeile, de natură feminină. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi nu te deplasa după căderea întunericului. Vremea capricioasă, melancolică şi cam nesimţită te face sa te iriţi repede. De fapt mai toata lumea este cu capsa pusă şi cu fitilul aprins. Nu spera şi nu ai teamă, ziua trece repede pentru că pe seară ai o întâlnire. Importantă! Poate fi şi o reuniune de familie cam încordată. Sanatatea este bună, atenţie ce şi unde manânci, mai ales in oraş.

SĂGETĂTOR   Activitatea ta pare mai uşoară decât de obicei, arată conjunctura. Neliniştile şi incertitudinile par că se risipesc, ai o propunere valabilă, trebuie să faci încă un efort ca să finalizezi! Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace. Simptomatic pentru zodia ta. Linge-ţi rănile, respiră adînc, uită-te pe sub sprâncene şi dă-i bice : „the show must go on”. In a doua parte a zilei evita singurătatea, nu este oare mai bine sa ieşi cu familia sau cu o prietena la plimbare? Cauţi un confident pe care nu îl găseşti. Oricum, totul se află, aşa că mai bine mergi să te confesezi la o televiziune tabloidă, sau pe reţeaua de socializare.

CAPRICORN   Mare aglomerație la tine în zodie! Întrebările care te frământă nu pot găsi răspuns astăzi. Eşti în faţa unor noi probleme, mai ales de adaptare într-un nou format. Ai nevoie de o seară relaxantă ca să-ţi aduni gândurile. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă, nici măcar foarte interesant. Evita alcoolul, tutunul, piperul, orice te-ar irita şi mai mult. Astăzi nu eşti în cea mai buna dintre zile, mai bine ţine o dieta uşoară şi incearca să te gandesti la lucruri plăcute şi vesele.

VĂRSĂTOR  Eşti între trecut şi viitor! Închide cu hotărâre un capitol, o etapă, din viaţa ta şi nu uita că ambiţia e principala ta sursă de energie. Îndrăzneşte, pentru că norocul ajută pe curajoşi! Incearca sa termini lucrurile de care te apuci. Incearcă, la fel, sa fii mai cumpatat în vorbe şi să nu întrerupi tot timpul pe cel cu care vorbeşti. Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Este bine să revii şi să termini lucrurile.

PEŞTI  Activitatea ta, munca, profesia, influenţează prea mult viaţa ta personală, constaţi acest lucru, cu neplăcere. Dar, trebuie să ai mai mult timp liber, nu te-ai angajat la o firmă-internat! Promovează-ţi cu hotărâre interesele profesionale. Nimic financiar, nimic speculativ, poate unde banii sunt din ce în ce mai rari. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi pentru că a doua parte a zilei este ceva mai obositoare, poate te duci la sală să tragi de fiare, poate la un spectacol care se prelungeşte! Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveşte sănatatea şi întreţinerea ei. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte.