Demisie la vârful ALDE. Președintele Daniel Olteanu pleacă din partid: „Nu-mi voi trăda niciodată convingerile”

Danile Olteanu a murit la 55 de ani. Sursa foto EVZ

Președintele ALDE, Daniel Olteanu, și-a anunțat demisia, acuzând înțelegerile pe care le fac unii lideri ai partidului în interes personal. Președintele demisionar reclamă felul în care s-au dus negocierile de fuziune cu PNL, fără să se țină seama de interesele ALDE. Mai mult, Daniel Olteanu reclamă campania de denigrare pornită împotriva sa de o parte dintre colegii din structurile de conducere ale partidului.

Daniel Olteanu a anunțat că părăsește nu doar funcția de președinte ci și partidul, nemulțumit de felul în care s-au purtat discuțiile de fuziune cu PNL. El acuză faptul că parte din liderii partidului și-au negociat doar propriile poziții, fără să țină cont de interesul formațiunii pe care o reprezentau. De menționat că ALDE, cu Daniel Olteanu la conducere, a inițiat demersurile de fuziune cu PNL și o înțelegere politică cu PMP, dar în ambele cazuri anumiți lideri la centru și din teritoriu s-au opus.

„Îi provoc pe cei care își pot răspunde, cu voce tare, la întrebarea: Când au fost liberali onești și de bună-credință: atunci când au votat pentru reunificarea Dreptei sau acum, când resping ideea de a se așeza la masă cu un partid de dreapta? A fi liberal înseamnă, în primul rând, să rămâi fidel propriilor convingeri. Drumul meu se desparte azi de ALDE, pentru că eu nu-mi voi trăda niciodată convingerile”, a precizat președintele demisionar într-un mesaj pe care l-a transmis colegilor săi.

El a mai arătat că a fost ales președinte al formațiunii ca urmare a rezultatelor bune pe care le-a obținut la alegerile din 2020. Potrivit spuselor sale, preluarea conducerii a reprezentat o responsabilitate foarte mare, în condițiile în care electoratul din România resimțea lipsa unei voci care să-i apere drepturile și libertățile pe timp de pandemie.

„«România Demnă» a fost proiectul în care am crezut și în care cred în continuare, proiect pe care l-am asumat alături de colegii din echipa de conducere ALDE, fiindcă obiectivul a fost unul clar: o Românie a libertăților și a principiilor care funcționează ca lege, nu ca excepție, o Românie a respectului față de toți românii. Reacția publică furibundă, ilogică și mincinoasă a unor colegi din ALDE care, în numele Biroului Politic Central al partidului, au lansat un tir de acuzații nefondate la adresa mea, îmi arată nu doar faptul că aceștia s-au dezis complet de principiile liberale, ci și de ideea de echipă, esențială pentru mine și asumată ca linie de conducere la Congresul din 2021”, a mai arătat președintele demisonar.

Obiectivele fuziunii cu PNL

El a mai precizat că în demersurile pentru fuziunea cu PNL, obiectivul urmărit a fost menținerea unei structure relevante a ALDE, în cadrul noii formațiuni și nu rezolvarea unor situații particulare.

„Țin să le reamintesc colegilor care, zilele acestea, alimentează o stare tensionată și conflictuală în ALDE, modul în care au fost purtate negocierile în perspectiva fuziunii pe care am dorit-o și crezut-o realizabilă alături de PNL. Prevederile protocolului de fuziune aprobat în luna martie în structurile de conducere ALDE și PNL dovedesc că obiectivul a fost întotdeauna păstrarea relevanței echipei ALDE, și nu mântuirea pe persoană fizică, așa cum vor colegii care pun acum interesul personal mai presus de echipă”, a mai spus Daniel Olteanu.

Politicianul a mai precizat, după această demisie, lasă în urmă un protocol de negociere cu PNL care poate fi invidiat

„După un an și jumătate în care, din funcția de președinte al ALDE, mi-am pus la dispoziție toată energia și întreaga experiență politică și administrativă, lăsându-le colegilor mei din ALDE un protocol de negociere cu PNL de invidiat din toate punctele de vedere, eu am un singur răspuns: rămân fidel propriilor convingeri! Îi provoc pe cei care își pot răspunde, cu voce tare, la întrebarea: "Când au fost liberali onești și de bună-credință: atunci când au votat pentru reunificarea Dreptei sau acum, când resping ideea de a se așeza la masă cu un partid de dreapta?”, a încheiat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă.