E demisia momentului în politica din România. S-a întâmplat luni, 28 martie, chiar în plenul Camerei Deputaților. Mișcarea politicianului AUR vine la scurt timp după ce George Simion a fost ales președinte al formațiunii politice, doborându-și adversarul cu un scor uluitor. Chiar dacă a decis să se retragă din partid, însă, politicianul va continua să activeze din poziția de parlamentar neafiliat.
Parlamentarul Nicolae Roman și-a anunțat demisia din formațiunea politică AUR, acuzând o lipsă a unei reale reformări și, totodată, absența celor șapte ani de acasă. Politicianul nu a spus, concret, la cine a făcut referire, lăsând loc de interpretări. S-a întâmplat în direct, de la pupitrul din plenul Camerei Deputaților, unde deputatul de Buzău a precizat că își va continua activitatea politică ca parlamentar neafiliat.
Deputatul Nicolae Roman a demisionat din AUR
„Daţi-mi voie să folosesc acest microfon pentru a îmi cere scuze tuturor prietenilor mei, pe care se pare că i-am indus în eroare asupra a două persoane. Una dintre ele mai în vârstă, un proverb zice – lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba. Alta, care se apropie de jumătatea vieţii, dar sunt convins că nici până la sfârşitul ei şi nici cu încă o viaţă nu va putea face demonstraţia celor şapte ani de acasă.
Având în vedere cele spuse acum şi aici, vă anunţ că din acest moment, având în vedere prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, articolul 13, alin. 6, coroborate cu articolul 14, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia 10 Buzău”, a declarat deputatul Nicolae Roman, în plenul Camerei Deputaților.
„O gașcă de impostori fără orizont”
Politicanul nu este primul reprezentant al formațiunii AUR care aduce acuzații referitoare la moralitatea liderilor. Luna trecută, Anca Cârcu a ieșit la atac împotriva „șefului scandalagiilor”, George Simion, și a fostei senatoare AUR Diana Șoșoacă. Politiciana, actuală membră a Partidului Regalist Român, a creionat portretul formațiunii politice care promite relansarea României și care țintește spre câștigarea alegerilor din anul 2024.
Anca Cârcu a devenit membru al formațiunii politice AUR după anul 2020, în timp ce era stabilită în Spania, în Tenerife.
După o perioadă de timp relativ lungă în care a rămas sub lacătul tăcerii, fosta membră AUR a decis să vorbească. Anca Cârcu a acuzat formațiunea condusă de George Simion că este „o gașcă de impostori” care și-a creat imagine politică profitând de erorile altor grupuri aflate la conducerea țării.
„Să vă spun cum văd eu acest AUR. În primul rând, sunt o gașcă de impostori ajunși în Parlament din cauza gafelor făcute de celelalte partide, de lipsa de orizont a românilor. La AUR, cuvântul de ordine este scandal! Nu au un proiect de țară, nu au o lege.
Nu au orizont. Șeful scandalagiilor auriști este liderul ultarșilor, George Simion. A spus omul ăsta ceva de la Tribuna Parlamentului, de când este acolo, plătit din bani publici, că, AUR, vrea să inițieze o lege prin care să aducă bunăstarea românilor? Nu! Spune doar „hoți”, „mafioți”. Se vede că a fost ultraș. Gestul făcut cu ministrul Popescu a pus capac”, a declarat Anca Cârcu în februarie 2022, precizând că, în opinia sa, grupul lui George Simion nu va reuși să câștige încrederea populației – nu pentru o perioadă foarte lungă de timp, cel puțin.