Dimineața de 12 septembrie 2017 va rămâne în amintirea familiei Sencovici drept ziua nefastă a lui „Bubu”, un drăgălaș cocker spaniel ucis fără milă de un bărbat cu certe dezechilibre emoționale
Ce s-a întâmplat mai exact? Povestește Alexandru Sencovici, proprietarul câinelui și omul care a evitat în ultima clipă impactul cu automobilul care a curmat nu numai viața patrupedului iubit, ci l-a băgat în sperieți și pe el, mașina dementului trecând la mustață de piciorul omului. „În acea dimineaţă fatidică, în jurul orei 9,30, mă aflam la plimbare cu Bubu, într-o parcare improvizată din spatele blocului, într-un fost parc care a fost desfiinţat și unde mai sunt construite două case”, își începe povestea, cu glasul sugrumat, Alexandru Sencovici.
Scena crimei și un pas în spate
„Acolo (n.r.- zona Mihai Bravu, sector 3, București), oamenii își aduc regulat câinii la joacă, să-și facă nevoile… Eh, în momentul în care Bubu s-a oprit să-şi satisfacă urgențele fiziologice, pentru care sunt pregătit de fiecare dată cu pungi speciale, un autoturism a apărut la intrarea pe acest spaţiu. Cunoscând faptul că acesta parca în zonă, am intenţionat să-i fac loc, trăgându-mi câinele deoparte”, continuă Alexandru Sencovici.
Urmarea este desprinsă, parcă, dintr-un film de groază: „Șoferul a început să urle, adresându-ne injurii, mie și câinelui meu… Că s-a săturat de noi, de câinii noștri și de rahații lor. După care a accelerat pe lângă mine şi a cotit brusc, călcându- mi căţelul şi ţipând că aşa trebuie să păţească animalele. Dacă nu făceam rapid un pas în spate, mă lovea şi pe mine!”, rememorează Alexandru Sencovici.
Bubu a murit la scurt timp, sub roțile mașinii. Scâncetele bietului animal au fost acoperite de strigătele sălbatice ale propriului călău: „Bine i-am făcut! Bine i-am făcut”.
Exterminatorul de câini și pisici
Imediat cum și-a revenit din șoc, Alexandru Sencovici a depus o plângere la Poliție, la secția 12: „Am făcut-o pentru că vreau să se știe că omorul a fost intenționat, executat fară absolut nicio remuşcare din partea agresorului. Cred că Bogdan Pasare, pentru că așa-l cheamă pe individ, este un om cu reale probleme emoţionale. Nu este prima oară când face fapte reprobabile. Vecinii susţin că a pus în repetate rânduri otravă în cartier, pentru a extermina câinii şi pisicile. Este foarte recalcitrant și agresiv cu vecinii domniei sale şi, din punctul meu de vedere, este un om periculos”.
Totul a fost filmat
De remarcat că gestul reprobabil al domnului Pasăre, după cum a fost identificat de Alexandru Sencovici, a fost filmat integral. „Există înregistrarea video a acestui moment trist pentru mine și familia mea, odios pentru cei care au asistat sau doar au auzit schelălăielile câinelui meu, pe care o pot pune la dispoziţie în cadrul anchetei pe care sper să o demareze polițiștii. De asemenea, există şi martori, unul dintre aceştia este domnul Octavian Chiras, care a auzit urletele şi a văzut şi deznodământul acestui tragic incident. Sunt convins că și ceilalți vecini cu care am stat de vorbă, vor susţine cele de mai sus”, a adăugat Alexandru Sencovici.
O rugăminte
În plângerea adresată polițiștilor, Alexandru Sencovici a scris, la final: „Vă rog mult să luaţi atitudine, cred că un personaj cu astfel de reacţii nu ar trebui să mai aibă dreptul să conducă autoturisme, mai sunt câini de rasă în zonă… Chiar și multi copii care se joacă acolo. Sincer, cu toţii suntem speriaţi de o următoare, eventuală, recidivă a acestui individ”.
„A făcut-o cu bună-știință, chiar cu plăcere”
Alina (foto), fata lui Alexandru Sencovici, a comentat, la rândul ei: „Greu de imaginat de unde atâta ură și dușmănie în acest om; mi-e absolut imposibil să concep că cineva poate omorî intenționat și fără pic de remușcare un câine, cu atât mai mult unul care era lângă stăpânul lui. (…) Acel om și-a dorit să-l omoare pe Bubu! A făcut-o cu bună-știință, chiar cu plăcere". Concluzia Alinei: „Voi merge până-n pânzele albe pentru ca Bogdan Pasăre să plătească. (...) Bubu e mort, o moarte sinistră și crudă, care ne urmărește în fiecare secundă, o moarte cu care trebuie să învățăm să trăim”.