Deliru-liru-crocodilu ţine de vreo zece ani. Din punct de vedere să-i zicem stilistic, poate fi întâlnit sub două aspecte patologice: delirul tandru (care e foarte rar) și delirul agresiv cu spume.
Din punctul de vedere al direcției, adică al orientării, observăm că nu există decât două ținte posibile: Traian Băsescu și Orice altceva.
Spațiul public al deșertării în capul „țintei” a căldărilor cu complexe (și alea rușinoase, și alea cuminți!), precum și cu dejecții, înregistrează de multă vreme încoace, ciclic, creșteri de tensiune. Cheia fiind întoarsă. Mecanismul – amorsat. Arcul – încordat. E nevoie doar de un declic. De un semn. Făcut cu creta pe tablă, ca să priceapă bolnavul sau cu pleoapa (ştiut fiind că ochiul stăpânului îngraşă vita!). Ori de un ordin („Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul / Se-ntoarce, dă un ordin…” etc. etc.!). Brusc, rotița se despiedică și arcul se destinde. Mecanismul pornește. Delirul se naște și începe să crească vijelios.
Prin urmare, se pornesc numaidecât șuvoaie de lături verbale, de ofense răutăcioase, de jigniri sălbatice și de acuze nefondate, însoţite de vulvoane fetide de presupuneri conjecturalipotetice ale unor cvasi-prezumții semi-aproximative, amestecate la întâmplare cu adevăruri stând doar într-o rână. Sfârșind, bineînțeles, cu urlete sălbatice de demascare și amenințări spumegânde.
Dat fiind faptul că „ţinta nr.1” e uşor căzută, în cadrul şedințelor comune de delir agresiv şi umed de la televiziunile „vigilente”, „heitărilor lui Băsescu” li s-a pornit, în regim de urgenţă, mecanismul cu stropi. Parcăi și văd ținându-se de mână pe sub masă, cu capul dat pe spate, cu ochii holbați în reflectoare și incantând sacral (și iliac, bineînțeles!): „Sunt Lucian și-l urăsc de moarte pe Băsescu… Sunt Sorin și, când aud de Băsescu, fac erizipel… Sunt Bogdan şi Băsescu e mai putred ca Motorola”… Sunt Oreste și văd în Băsescu un detașament de bubuli” ș.a.m.d. Apoi, cineva întoarce iarăşi cheiţa…