La fel ca în orice situaţie complicată ce poate degenera – atunci, pe moment sau mai târziu – într-o atitudine conflictuală, totul porneşte de la… oglindă.
De la modul în care ne oglindim noi pe noi înşine. La felul în care se uită în oglindă femeile noastre sau prietenii piezişi. Şi, în fine, dar poate că e prima condiţie, de fapt, la cât de corect şlefuită este suprafaţa polisată, capabilă să reflecte imaginea celui care se uită la ea… Deci, vast program! Dar n-o să vă bat la cap. Doar o să vă vorbesc despre „efectul Venus”, un fenomen în psihologia percepției, numit după un nud celebru pictat de Diego Velázquez, în 1651 (după alte surse, 1648). Pentru că nudurile erau o raritate în vremea aceea, din cauza greţurilor Inchiziţiei, acesta e singurul pictat de Velázquez, care a „traversat” secolele şi a supravieţuit. (NOTĂ: Ca o anecdotă destul de tristă, trebuie menţionat faptul că în ziua de 10 martie 1914, la ora 11.00, lucrarea expusă la Galeria Naţională din Londra a fost atacată de faimoasa sufragetă Mary Richardson, luptătoare ferventă – ca să nu spunem altfel – a dreptului femeilor de a vota. Care, profund revoltată – nu se ştie de ce, fiindcă Venus n-avea nicio legătură cu votul universal – şi-a pus în practică teribilul activism cu un briceag pe care-l avea ascuns în jachetă, aplicând tăieturi pe toată suprafaţa corpului dezgolit al bietei Venus. După care, lady Mary s-a calmat şi s-a lăsat escortată la cel mai apropiat post de poliţie.)
Revenim. Este vorba, aşadar, de „Venus la oglindă” sau „Venus şi Cupidon” sau „Venus dintre stânci” (cu toate că ea e „întinsă comod pe canapé”, dar, pentru că tabloul a fost timp de un secol găzduit în conacul din Parcul Rockeby din Yorkshire, înainte de a fi cumpărat de Galeria Naţională, în 1906, Venus a fost „băgată” printre stânci!). N-avem mult de povestit. Doar că lucrarea o reprezintă pe Venus întinsă senzual pe pat, cu spatele la noi (poziţie în premieră!), în timp ce se uită într-o oglindă ţinută de Cupidon şi în care îi apare chipul. În timp ce noi ne delectăm ochii cu pielea fină şi roză a trupului ei aşezat între brocart şi mătase, ea se priveşte cu nesaţ. Oglinda reflectă un chip serios cu trăsături vagi şi şterse, ca o imagine depărtată a femeii, pierdută într-o lume a ipotezelor continue, provocatoare. Aşadar, cei care privesc tabloul au impresia că o văd admirându-și propria reflexie în oglindă, când, de fapt... La mijloc e un truc. Dacă avem în vedere (poftim, tot despre privire e vorba!) unghiul de orientare al oglinzii, este practic imposibil ca ea să-şi vadă propria reflexie. Pentru asta, capul ei ar trebui să fie poziţionat între cel care priveşte şi oglindă; cum ar veni, să se interpună pe axa privirii, ca la o eclipsă.
E singurul caz în care ea şi-ar vedea reflexia chipului, în timp ce noi, nu. Or, în situaţia surprinsă de Velázquez, datorită unghiului deschis dintre chipul ei real şi noi, ea ar trebui ca în oglindă să nu-şi vadă propriul chip, ci să ne vadă pe noi, privitorii. Acest truc psihologic e folosit şi în cinema, când un actor este arătat uitându-se aparent într-o oglindă, cu camera afară din raza de observație, dar, în realitate, actorul se uită la cameră și doar se preface că se oglindește. Acesta este „efectul Venus”. Iluzia că noi credem că într-un tablou cu miză mare – cum e acesta al lui Velázquez, dar sofismul vizual, dereglarea, anomalia ori cum vreţi să-i ziceţi se repetă peste tot unde apare oglinda, în lucrări semnate de Tizian, Rubens şi alţii… interesant este că efectul e prezent, aten- ţie, numai în cazurile de „dezgolire” – personajul se priveşte pe sine în oglindă. Când, de fapt, prin intermediul acestui instrument pervers, el se uită la noi.
Aşadar, alături de „efectul Venus”, ca un semn contrar, există şi „defectul Venus”. Care ne face mai vulnerabili. Fiindcă de dincolo de ceaţa oglinzii sau a secolelor, femeia-nălucă ne vede. Ne scrutează. Ne cercetează. Ne socoate. Ne măsoară. Ni se bagă în suflet. Ne admiră sau ne antipatizează. Ne respectă sau ne dispreţuieşte. Ne iubeşte sau ne detestă… În fine! Poate, cine ştie, chiar ne visează.