Sunt cărți pe care trecerea timpului le face, paradoxal,extrem de actuale. Acesta este și cazul fascinantei lucrări „Declinul Occidentului” a lui Oswald Spengler.
Multe din procesele care astăzi zguduie lumea au fost intuite de Spengler acum 100 de ani. Spengler nu s-a lăsat impresionat de cuceririle științifice semnificative din secolul XIX, nici de revoluția industrială, pentru el evoluția societății umane nu este liniară. Nu suntem destinați unui progres continuu, ci sortiți, ca umanitate. să o luăm mereu de la capăt, ciclic.
Spengler neagă existența unui sens general al istoriei, respinge însăși validitatea termenului de istorie generală, propunând, în schimb, “istoriile particulare”.
După ce a studiat marile civilizații ale omenirii, filosoful a ajuns la concluzia că toate au parcurs aceleași etape, asemănătoare cu anotimpurile, dar pe o perioadă de câteva sute de ani. Potrivit lui Spengler, Civilizația Occidentală, pe care el o numește Faustică, se află în iarna existenței sale și se îndreaptă inevitabil spre declin.
Omul occidental este o figură mândră, dar tragică, deoarece, în timp ce se străduiește și creează, știe în secret că obiectivul său nu va fi atins niciodată. Spengler se disociază de majoritatea istoricilor prin metoda sa, prin preocuparea de a identifica analogii între diferite epoci culturale.
Comparând modernitatea cu antichitatea târzie, el găsește similitudini între “campaniile electorale” ale Romei și cele din Statele Unite și preconizează că declinul Vestului se va asemăna cu prăbușirea Egiptului antic. Inițial, Spengler a scris materialul care va deveni mai târziu primul volum din Declinul Occidentului sub forma unor aforisme.
După cum anunța în Introducere, simțea că această abordare nesistematică va duce la o întelegere intuitivă și vitală a problematicii abordate. Deși critica a considerat că această tehnică duce la fragmentarea operei, Spengler a considerat că adoptarea stilului aforistic este modalitatea cea mai adecvată pentru a reda o concepție organică care nu putea fi analizată sistematic.
La baza teoriei lui Spengler stă conceperea evoluției culturii în termeni asemănători cu evoluția unui organism biologic. Fiecare cultură urmează logica organică a unei ființe vii, logică pe care Spengler o numește destin. Nașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea sunt stadii identificabile, atât în evoluția culturii, cât și în cea a unui organism biologic, iar ciclurile naturii se pot regăsi și în evoluția fiecărei culturi. Această concepție constituie “morfologia ciclică a culturii”.
"Eu văd în istoria universală imaginea unei veșnice formări și transformări, a unei deveniri și a unei pieiri miraculoase a formelor organice". Profeția lui Spengler a împlinit deja 100 de ani, dar pare și astăzi extrem de actuală. Spengler se aștepta ca intelectul civilizației noastre să se estompeze, oamenii să nu mai citească și să nu mai gândească. La fel. Arta, să devină o "modă".
Populația începe să scadă pe măsură ce își pierde legătura cu miturile și cultura pe care a fost fondată. De asemenea, se "răspândește sentimentul de sfârșit al lumii . Toate realizările minunate, dar și cea mai mareparte a tehnologiei noastre, vor dispărea și vor muri în ruine pentru că populatia care le-a dat naștere se estompează.
În fine, Spengler spune că ar trebui să ne așteptăm la cucerirea civilizației noastre epuizate de către cuceritori străini întrucât mecanismul imperial al statului se destramă. Desigur, nu toate profețiile lui Spengler seconfirmă, regimurile dictatoriale sau autocrate par, cel puțin în acest moment, depășite din punct de vedere politic.
La rândul ei, tehnologia, în lipsa unei catastrofe mondiale, e puțin probabil să-și înceteze evoluția din ce în ce mai spectaculoasă. Europa însă, în forma pe care o cunoaștem astăzi, este într-un moment de răscruce. Pentru popoarele Europei e timpul unei decizii complicate: se vor ridica să lupte pentru supraviețuirea lor sau vor continua pe drumul care duce la extincție sau la topirea într-un amalgam multinațional.