ÎN STILUL LUI GABRIEL LIICEANU. Ştiţi prea bine, doamnă, cât de degradată e societatea românească în momentul de faţă... Vă cer imperios să aveţi conştiinţa responsabilităţii dumneavoastră şi să nu măriţi această degradare, aruncând încă un om în neantul deznădejdii.
Omul sunt eu. Sistemul meu de iluzii a funcţionat perfect înainte de a vă cunoaşte. Acum e în plină dezagregare. Şi totul pleacă de la o dezastruoasă lipsă de reciprocitate a dragostei pe care v-o port. Sinele meu e îndrăgostit de sinele dumneavoastră. Dar sinele dumneavoastră nu e îndrăgostit de sinele meu. Dumneavoastră mă ignoraţi şi mă mai şi traduceţi cu virtuozitatea cu care l-am tradus eu pe Heidegger. Erosul, vă rog să citiţi cu luare aminte această propoziţie, are nevoie de un ethos. Nu mă dezamăgiţi! Eu sunt, oricum, revoltat împotriva condiţiei umane. M-am născut fără să fiu întrebat dacă vreau să mă nasc. Şi am să mor fără să fiu întrebat dacă vreau să mor. Practic, mă aflu sub efectul unui contract pe care nu se ştie cine l-a semnat în locul meu. Nu mă trataţi şi dumneavoastră cu aceeaşi indiferenţă cosmică!
Pretenţia mea e minimă şi în conformitate cu normele stilului de viaţă european. Vreau să mă acceptaţi întru dumneavoastră, ca să desăvârşesc ceea ce săvârşesc numai în imaginaţie. Pentru mine, în momentul de faţă, sunteţi un edificiu, pe care scrie cu litere mari „intrarea interzisă”. Această interdicţie eternizată vă descalifică, ar putea fi vorba de o încremenire în proiect. Nu mă obligaţi să vă trimit o scrisoare deschisă! Am trimis destule! Redaţimi, doamnă, capacitatea de a comunica în mod confidenţial cu o femeie. Nu fiţi intratabilă ca Herta Müller. No, hai!
ÎN STILUL ALINEI MUNGIU-PIPPIDI. Te iubesc și sunt sigură că mă iubești și tu, dar încă nu ți-ai conștientizat dragostea, asta e problema în România, bărbații află de la femei că sunt îndrăgostiți, am citit și o declarație a Clubului de la Roma, peste cincizeci la sută din bărbații români tac atunci când își întâlnesc sufletul-pereche sau fug. Nu întâmplător suntem țara cu cel mai mic coeficient de folosire a detergentului și cu cel mai mare număr de WCuri în curte, societatea civilă ar trebui să facă ceva în această privință. Ar fi bine să nu contribui și tu la alimentarea unor statistici care ne califică într-un mod compromițător și ne blochează accesul la Fondul Monetar Internațional. Aș putea face și un joc de cuvinte – dacă n-ai acces la femei, n-ai acces la F.M.I. −, dar nu putem pierde timpul cu umorul, trebuie să acționăm repede, Consiliul Europei e cu ochii pe noi.
Vino, deci, și ia-mă în brațe, voi fi cooperantă, tine, n-am să rămân pasivă, nu sunt o femeie cu mentalitate medievală, de genul celor care mai populează și azi România, din nefericire. Dacă nu știi să mă întrebuințezi, îți pun la dispoziție know-how-ul, e un pliant elaborat de Societatea Academică Română, cu bani de la Soros.
Nu am un punct G, dar am un ONG, este mult mai profitabil, în condițiile în care moneda națională tinde să se aprecieze în raport cu cursul altor valute. Ești căsătorit?! Serios?! Nu contează, am să depun în curând, în Parlamentul României, un proiect de legalizare a poligamiei, am deveni astfel și noi, românii, compatibili cu alte culturi de pe glob. Vorbim de multiculturalism, dar rămânem monogami! Te iubesc, trezește-te, iubește-mă și tu, fii european!
ÎN STILUL LUI EUGEN SIMION. Vă rog să mă ascultați, domnișoară, lăsați pentru o clipă telefonul mobil din mână, scoateți-vă căștile din urechi și ascultați-mă! Abandonați cultura audio- vizuală pentru cultura scrisă! Ceea ce simt eu pentru dv. este mai mult decât dragoste, este un capitol din istoria literaturii române. Sunt gata să accept și unele mici și nevinovate frivolități. Să luăm masa împreună la un restaurant (de Ziua Culturii Naționale) și să închinăm un pahar de whisky (în memoria lui Eminescu). Sau să petrecem câteva nopți într-o cameră de hotel (ca să vă citesc din Dimitrie Cantemir și Ion Budai-Deleanu). Dar sensul principal al relației noastre fie altul: să ne unim forțele pentru a salva identitatea culturală a poporului nostru. Vă propun să facem o lucrare colectivă, cuprinzând o listă a tuturor valorilor din patrimoniul cultural românesc. Vom constitui un colectiv de autori, format din dv. și din mine. Eu voi fi coordonatorul lucrării, am experiență, sunt și academician. Iar dv. veți fi... cum să vă spun, coordonată. Știu, din cv-ul dv., că ați mai fost coordonată și de alții, dar n-am prejudecăți. Totul e să nu acceptați mai mulți coordonatori simultan.
Să nu mă lăsați să aștept prea mult un răspuns din partea dv. Nu e vorba numai de nerăbdarea mea de îndrăgostit, ci de starea de criză morală în care se află cultura noastră, supusă atâtor contestații. Veniți în brațele mele ca să salvăm cultura națională. Singur nu pot pot. Sau pot, dar nu-mi place. Am nevoie urgentă de colaborarea dv. Și nu numai eu, ci și spiritualitatea românească. Trebuie să salvăm și limba română, pe care aproape nimeni n-o mai vorbește corect. Avem datoria să promovăm scrierea cu â din a, conform reformei ortografice făcute de Academie. Vă propun să folosim până și în gemetele noastre â din a.
Răspundeți-mi, dar nu pe facebook, fiindcă n-aș afla niciodată ce mi-ați răspuns. Aștept de la dv. un singur cuvânt: „da”. Este adevărat, n-am să vă pot coordona decât o dată pe săptămână, nu mai sunt tânăr. Pentru mine e prea mult, pentru dv. – prea puțin, dar în medie vom fi mulțumiți.