Curtea Constituţională a României (CCR) consideră că Legea privind darea în plata nu se poate aplica în cazul în care debitorii au fost deja executaţi silit şi imobilul care garantează creditul a fost deja vândut de către creditor, potrivit unei motivări a Curţii, publicată în Monitorul Oficial, citate de profit.ro.
"Mai precis, Legea nr. 77/2016, în întregul ei, nu poate sta ca temei, în mod formal, al acţiunii întemeiate de reclamant, întrucât acesta nu a formulat nicio notificare şi nu a solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului său, bunul fiind deja vândut la licitaţie publică încă din anul 2015", se arată în motivarea CCR.
"Este adevărat că reclamantul-debitor a solicitat instanţei stingerea datoriilor. În mod indirect, acesta a urmărit, prin intentarea acţiunii, să se prevaleze de efectul principal pe care Legea 77/2016 îl stabileşte. Dar Legea nr.77/2016 condiţionează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniştilor. Acest efect nu rezultă din înşişi denumirea Legii "Legea privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite " ci şi din art.3 al acesteia, potrivit căruia consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contactele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plata a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5. Alin 3 părţile contractului nu ajung la un alt acord", se arată în motivarea CCR.
Raiffeisen a susţinut în faţa Curţii că i se încalcă dreptul la proprietate şi că legea încalca principiul neretroactivităţii legii, pentru că se aplică şi creditelor în derulare.