Dealerul de droguri al lui Vlad Pascu ar fi dat o spargere la spitalul Floreasca. Interesant e ceea ce a furat Tudor Duma din unitatea medicală.
Înainte să ajungă la DIICOT cu doar câteva ore, Tudor Duma, cel care ar fi dealerul de droguri al lui Vlad Pascu ar fi spart depozitul farmaceutic al spitalului Floreasca.
De acolo ar fi sustras două pungi cu ser fiziologic și s-ar fi semnat pe toate ușile.
Cine este „dealerul lui Vlad Pascu”
Polițiștii fac în acest moment cercetarea la fața locului, la depozitul farmaceutic al spitalului Floreasca. Acolo ar fi pătruns peste noapte și dealerul de droguri al lui Vlas Pascu, Tudor Duma.
Acesta s-ar fi semnat pe uși și apoi ar fi plecat cu două pungi de ser fiziologic.
În acest moment, Tudor Duma, ca și Vlad Pascu, se află în fața procurorilor DIICOT, unde dau declarații în legătură cu acuzații extrem de grave.
Grup infracțional organizat și trafic de droguri, sunt principalele capete de acuzare, iar în dosar apar chiar și părinții lui Vlad Pascu.
Mama acestuia este acuzată printre altele că ar fi încercat să șantajeze martori în dosar, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ar fi fost adusă în fața procurorilor.
Pe de altă parte, potrivit unor surse judiciare, chiar ea ar fi sprijinit activitatea infracțională a fiului. Mai exact acesta alături de prietenii lui, ar fi consumat droguri sub stricta ei supraveghere.
Pascu, audiat de către procurorii DIICOT alături de părinți
Problema este că o parte dintre drogurile care ajungeau în posesia grupului erau traficate mai departe, exact ca într-o rețea bine pusă la punct.
Operațiunea Hydra, declanșată în aceasta dimineață de autorități, vizează traficanții de droguri care au participat inclusiv la festivalurile de la malul mării de anul acesta.
În ceea ce-l privește pe Vlad Pascu, acesta a făcut și primele declarații în fața presei și a spus că îi pare rău. El este acuzat că a condus sub influența drogurilor și a provocat un accident în urma căruia au murit doi tineri și alți cinci au fost răniți.
La acel moment s-a stabilit că el fusese oprit anterior de două echipaje de poliție, dar niciunul dintre ele nu i-a administrat drug-testul. De semenea, s-a stabilit că el a circulat fără RCA, fără ca vreunul dintre echipajele în cauză să constate acest lucru.
O filmare recentă cu Tudor Duma, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu