Scandalul dezinfectanților a reușit un lucru cert: m-a speriat. Mi-a transmis teama că aș putea ajunge – eu, sau, mai grav, copiii mei – pe mâna indivizilor care administrează criza asta.
De fapt, viețile noastre sunt oricum pe mâna lor și au palmele făcute căuș, nelăsându- mă să întrevăd vreo scăpare printre degetele lor.
Nu e vorba de firma care e azi pe buzele tuturor, Hexi Pharma. În atâția ani de presă m-am obișnuit cu imaginea lacomului lăsat stăpân pe borcanul cu miere, nici scenariile de tot felul care se vehiculează pe seama zarvei din ultimele zile. Viața în România m-a învățat că la noi nu se confirmă scenariile, ci doar previziunile sumbre.
Ce mă sperie cu adevărat este felul în care au reacționat diversele autorități atunci când s-au făcut dezvăluirile. Zici că sunt niște miei duși la tăiere, speriați și behăind a durere către ciobanul care-i mână-n strungă. Prima chestie creepy este că ultimele 3 administrații ale Ministerului Sănătății au făcut controale de tot felul, au constatat nereguli și apoi au rămas cu gurile căscate când au văzut apărând în presă aceleași dezvăluiri. Mai toți au mimat contactul cu noutatea absolută sau au negat. Au negat lucruri despre care luaseră cunoștință când și-au asumat prin semnătură rezultatele controalelor. De ce au făcut asta? E un mister, careși are cea mai simplă explicație în prostie și în instinctul politicianului ( văd că și al tehnocratului) de a nega orice evidență.
Controalele erau făcute, rapoartele înregistrate, nu se punea problema mușamalizării totale. De ce n-au ieșit să spună că știau, că au luat și ei ce măsuri i-a dus capul? Public, era mai bine decât să nege prostește niște evidențe. Nu e de glumă, oamenii ăștia iau decizii.
Nu au reușit decât să dea impresia că vor să ascundă ceva, deși tocmai ei dezvăluiseră parte din afacere. Puteau oferi explicații pentru continuarea contractelor, laboratoare neacreditate, aveau soluții de a comunica faptul că nu sunt un grup criminal, care traversează deopotrivă politicul și apoliticul. Tot îngrijorătoare este și atitudinea tranșantă a unor medici, oameni cu poziții de răspundere, fie pe linie medicală, fie în managementul spitalelor. „Oprim operațiile!”, „Suntem distruși!”
Nu, oamenii responsabili nu comunică public deciziile de acest gen. Caută să liniștească pacienții, nu să-i sperie. Ce câștig poate aduce, în efectuarea actului medical, dacă bolnavul tremură de frică sau cere antibiotice la orice răceală, vrea să fie externat sau mai știu eu ce reacții au apărut în ultima vreme? Profesioniștii ar fi prezentat situația în care ne aflăm și un set imediat de soluții, nu bocete de jale.
Nici ascunderea adevărului nu este, normal, o soluție, dar prezentarea fatalistă nu are cum să ajute. Doar dacă-ți dorești slăbirea încrederii în sistemul medical românesc din care faci și tu parte.
În fine, nu mi s-a părut în regulă nici atitudinea premierului care, la câteva ore după ce a rămas și pe locul de la Sănătate, a venit cu o serie de propuneri. Aplaudate de unii, înjurate de alții, propunerile putea să le facă și fostului său coleg, Patriciu Achimaș- Cadariu, când erau încă în același Cabinet. Că doar nu erau certați și nu-și vorbeau. Dacă pui cap la cap declarațiile lor, ale ministrului demisionar și ale premierului devenit și interimar, reiese că lui Cadariu i s-au cerut măsuri rapide, pompieristice, iar premierul, după ce și-a mătrășit subalternul, a luat-o pe calea logică, temeinică, a schimbărilor de regulamente.
Problema nu e că tipii ăștia au reușit să mă sperie pe mine, arătându- mi că nu știu să reacționeze în situații de criză, ci au indus frica în milioane de oameni. Și cum e primul lucru care pare să le fi ieșit ca la carte, mă gândesc că nu e exclus ca tocmai asta să fi vrut.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor