Între 70 și 80 la sută din banii care se cheltuiesc în foarte multe spitale din România se duc pe salarii: medici, asistente, infirmiere... În mod normal, suma alocată salariilor nu ar trebui să depășescă 50 la sută din bugetul spitalului.
Toți se plâng că leafa este prea mică să lucreze doar pentru ea, așa că mulți stau și cu buzunarele la vedere. La fel de adevărat este că în multe spitale publice sunt excesiv de mulți angajați. O recunosc inclusiv actuali șefi din sănătate. Restul de bani alocați, în bună parte, se fură: servicii supraapreciate, medicamente luate la prețul cel mai mare, firme de casă angajate pentru pază sau curățenie, contracte încheiate pe sume mici, la care se fac acte adiționale care înzecesc cifrele inițiale. În unele locuri nu se fură deloc, în altele puțin, în foarte multe ca în codru... La fel de adevărat este că, per total, pentru sănătatea românilor se alocă puțini bani, cea mai mică sumă din UE (puțin peste 3 la sută din PIB). Sărăcia se vede în cât de puțini bani mai ajung la pacienți ... Bunica a fost găsită căzută de un trecător în fața gardului casei. Mătura și din senin o durere de cap a pus-o la pământ. A fost dusă la o zi distanță la un mare spital din București. Nu împlinise 80 de ani și până atunci nu fusese vreodată la spital. Toată legătura ei cu sănătatea se ținea prin medicul din sat la care mergea mai mult pentru conversație. În camera de gardă a marelui spital a fost întoarsă pe toate părțile de un neurolog care și-a dat seama că e grav ce s-a întâmplat cu ea. Nu i s-a putut face imediat analiza care ar fi lămurit situația, respectiv un computer tomograf. Era nevoie de programare, deși era vorba de o urgență. Așa că au internat-o pentru stabilizare și au pus-o să aștepte. A fost probabil cea mai cruntă săptămână din viața ei. Printre țipete de asistente și infirmiere care o tratau mizerabil, cerea în fiecare zi: „Duceți-mă acasă!” La o săptămână i s-a făcut și computerul tomograf care a lămurit ce bănuia medicul din gardă: avusese un atac cerebral. A plecat acasă, iar o lună mai târziu s-a stins. În pragul morții, rudele au chemat ambulanța. Cu lacrimi în ochi, se ținea de apropiați cerând să nu mai fie dusă la spital. Ar fi acceptat o mână de medic care să o consulte însă asistenta trimisă cu o ambulanță a spus că nu se pricepe, ea a venit doar să o transporte....Povestea poate fi regăsită, cu mici variațiuni, în orice familie din țara asta. La nivel înalt, se vorbește și se controlează puțin despre cât li se permite directorilor de spitale să cheltuiască pentru plata salariilor și îngrijirea efectivă a pacienților. Ministrul Sănătații le cere doar managerilor să nu își depășească bugetele, altfel riscă demiterea. Mulți se țin de scaun făcând sacrificii pe spatele pacienților. Iar atâta timp cât la nivel înalt se știe și se acceptă că spitalele sunt o vacă de muls pentru interese transpartinice nu sunt șanse ca lucrurile să meargă în mai bine. Reformele sunt vorbe în vând dacă nu se opresc gurile de scurgere a banilor Sănătății, pe care îi plătesc, în cea mai mare parte, tot românii care muncesc.