Decizia lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, de a propune un prim-adjunct în persoana lui Răzvan Ionescu, este un gest ale cărui semnificații trebuie analizate în contextul situației politice tensionate.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că având doar 45 de ani, proaspătul general de brigadă Răzvan Ionescu face parte dintr-o generație ruptă total de ceea ce a însemnat nu numai fosta Securitate, dar și începuturile SRI, cu Virgil Măgureanu.
În al doilea rând, alegerea directorului SRI în afara variantelor vehiculate respectiv generalii Adrian Ciocârlan, Cristian Bizadea și Dan Valentin Căpșună demonstrează intenția acestuia de a nu lăsa ca animozitățile generate de lungul mandat al lui Florian Coldea, cât și de circumstanțele în care acesta a fost trecut în rezervă, să-i domine mandatul.
Trebuie spus că, potrivit unor surse din SRI, generalul Răzvan Ionescu este văzut ca bun profesionist, neaparținând niciunei grupări de interese, fără simpatii sau empatii politice.
Mai mult, fiind axat în special pe crimă organizată, cu accent pe traficul de droguri, noul șef operativ nu a făcut parte din corpul ofițerilor superiori ai SRI care s-au ocupat cu redcatarea protocoalelor DNA. O altă calitate care credem că a cântărit greu în alegerea sa a fost faptul că, în cadrul cooperării internaționale, în special atlantice, generalul Răzvan Ionescu este văzut foarte bine pe plan extern, fiind apreciat ca un profesionist discret, fără implicații în business și cu expertiză externă redutabilă.