Meșa blondă a lui Trump a planat ca o cucuvea răuprevestitoare peste brazii înzăpeziți de la Davos. În 20 de ani, de când Pricewaterhouse Coopers realizează cercetări sociologice pentru Forumul Mondial ce se desfășoară în fiecare ianuarie în stațiunea elvețiană, nu s-au mai văzut asemenea cifre: în vreme ce 60% din cei peste 1300 de șefi de mari companii chestionați declară că globalizarea este bună, doar 38% dintre oamenii de rând împărtășesc această părere.
Niciodată decalajul nu a fost mai mare. În cuvinte fără fasoane, asta înseamnă că toate beneficiile globalizării au fost confiscate de companii, iar populația s-a ales cu ponoasele. Și mai grav este că tendința va continua și în viitor: patronii zumzăie de optimism, deși sunt îngrijorați de Trump, iar restul oamenilor se tem de ce urmează, dar speră ca Trump să schimbe ceva. O ruptură confirmată și de o altă statistică recentă, realizată de Oxfam: averile primilor opt cei mai bogați oameni din lume sunt egale cu averea a jumătate din populația planetei. Și aici, tendința este galopantă: anul trecut, în loc de opt moguli, erau 62.
Ce se întâmplă? A avut dreptate Marx și toată propaganda comunistă de după el, până la Ceaușescu? Să fie adevărat: capitalismul îi transformă pe oameni în robi ce trudesc pentru o mână de îmbuibați? Toată bunăstarea occidentală de la sfârșitul secolului XX a fost o iluzie?
Prin 2011, îl întrebam pe fostul premier Radu Vasile, un eminent profesor de istorie economică, dacă trecem printro criză a capitalismului. Mi-a zâmbit zeflemitor de sub mustață: „Fii serios! Ce, ăsta e capitalism?”
Într-adevăr, principiile de bază ale capitalismului, începând cu cel al pieței libere și al liberei concurențe, sunt călcate cu seninătate în picioare de vreo două decenii. Iar semnalul a fost dat chiar de Occident, după încetarea Războiului Rece. Ca și cum, odată cu dispariția dușmanului său istoric, Comunismul, Capitalismul și-ar fi permis să se înmoaie. Să se dilueze, transformându- se într-un fel de șpriț stângist.
De pildă, falimentul nu mai acționează ca o lege implacabilă, menită să-i elimine pe cei slabi de pe piață. După răsunătorul crah al Lehman Brothers, în 2008, a mai văzut cineva un faliment de bancă? Deși, ca orice societăți comerciale, ar trebui să se supună și ele legilor pieței, băncile au beneficiat fără excepție de ajutorul statelor. În loc să fie lăsate să moară, găurile provocate de prostie, corupție și hoție au fost acoperite din buzunarele oamenilor.
Originea acestei grave alterări a capitalismului se află în universitățile occidentale, contaminate de Școala de la Frankfurt și transformate în școli de învățământ politic marxist. Generație după generație, aceste „lomonosoave”, cum excelent le numea cineva, au alimentat cu cadre de conducere deopotrivă companiile și guvernele. De aici, solidaritatea și întrajutorarea reciprocă (adeseori susținute și de stimulente financiare) dintre vârfurile politice și cele economice.
Încet-încet, influența companiilor în luarea deciziilor politice a devenit tot mai copleșitoare. Așa cum corpurile cerești cu mase mari deformează „continuumul spațio – temporal”, marile companii au ajuns să altereze legile pieței.
Grecia a fost adusă în pragul falimentului (și) din cauza programului de înarmare care i-a fost impus, în beneficiul companiilor germane. Toată lumea a știut, dar a tăcut.
După cum toată Europa a știut că planul de „salvare” draconic impus Greciei de Germania este o aberație și nu are nici o șansă de reușită din punct de vedere economic (așa cum demonstra un document intern al FMI), ci trebuia doar să fie o lecție pentru ca grecii să nu mai îndrăznească în veci să ridice capul.
După cum toată lumea a știut la Bruxelles despre frauda emisiilor de la motoarele Volkswagen, dar a tăcut din gură, într-o monstruoasă complicitate.
Scăpat de grijile pieței și ale concurenței, noul capitalism se „îmbogățește” cu principii ideologice. Corporatismul merge mână în mână cu Corectitudinea Politică. Patronii, optimiștii incorigibili de mai sus, s-au prins iute de avantaje. Prin manipularea și controlul gândirii, prin schimbările pe care le determină până în străfundurile subconștientului, CP nu se compară cu nici o altă încercare de control al individului din toată istoria omenirii.
De aceea, companiile se plasează în prima linie a aplicării conceptelor CP. Când Carolina de Nord s-a revoltat împotriva administrației Obama, refuzând să aplice decretul „toaletelor neutre”, în care oricine își face nevoile potrivit cu „genul” pe care și-l asumă, s-a pornit urgia. Marile firme, precum T-Mobile, Williams-Sonoma sau Hilton au amenințat că-și retrag afacerile până când în Carolina un bărbat va putea urina alături de femei, dacă așa simte că-i cere identitatea.
În 2013, CEO-ul Starbucks, Howard Schulz, un alt optimist al globalizării, a bătut cu pumnul în masa Adunării Generale a acționarilor, avertizând că cine nu e de acord cu politicile pro-homosexuali nu are ce căuta în companie. Când acționarul Tom Strobhar i-a atras atenția că, atunci când Starbucks a sprijinit deschis căsătoriile gay în statul Washington, au scăzut vânzările, Schulz a făcut o criză de nervi și i-a cerut să-și vândă acțiunile și să plece.
Duminica aceasta, Schulz declara că Starbucks intenționează să angajeze 10.000 de refugiați, ca răspuns la interdicția lui Trump.
Inepția CP este inegalabilă: Schulz nu a explicat cum se vor împăca miile de musulmani cu politicile pro-gay, când, în țările de unde vin, homosexualii sunt după caz biciuiți, omorâți cu pietre sau aruncați de la etaj.
Și în domeniul Corectitudinii Politice, complicitatea companii-guverne funcționează perfect. Corporațiile acceptă fără să crâcnească normele CP ce li se impun, chiar dacă sfidează principiile de bază ale capitalismului. La începutul lui 2016 – Germania a introdus „cota” de 30% femei în board-ul celor mai mari 100 de companii – inclusiv private (!) – încălcând, paradoxal tocmai principiul egalității de șanse și al competenței. Cine să se mai intereseze de legea eficienței – principiul nr 1 al Capitalismului - când profitul se rezolvă pe căi politice?
Nu este însă nici un paradox că aceste companii, atât de grijulii cu principiile „morale”, în Occident, se dovedesc mult mai tolerante cu regimurile autoritare. Forța de muncă ieftină, controlată de stat, lipsa unor sindicate reale fac din țări precum China sau Rusia paradisul corporatismului. Cu vreo cinci ani în urmă scriam că nu sunt departe vremurile când companiile vor dori să impună un model de societate asemănător celor din China, Rusia, Turcia sau India. Anul acesta, marea vedetă a Forumului de la Davos a fost președintele Chinei, Xi Jinping. Iată că austeritatea a devenit literă de lege în UE, nivelul mediu al veniturilor, potrivit raportului de la Davos, a scăzut în 50 de țări, oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, deși statele lor înregistrează creșteri economice, în schimb libertățile se restrâng, sub pretextul pericolului terorist. Nu întâmplător, principalul arhitect al crizei imigranților este germana Merkel, a cărei țară a devenit – după replierea Americii și a Marii Britanii – motorul globalizării. Alături de China. Iată de ce este esențial ca „Revoluția Trump” să reușească.