Povestea cu cumparaturile de pe card pe care ANAF vrea sa le monitorizeze la sânge este doar un alt exemplu care trădează atitudinea pur şi simplu imbecilă a acestei instituţii faţă de românii corecţi.
O atitudine cu atât mai revoltătoare cu cât aceeaşi instituţie, care nu mai ştie cum să-i calce în picioare pe cei corecţi, îi protejează sistematic pe cei care nu-şi declară veniturile şi fac averi fabuloase din tot felul de afaceri ilegale.
România este de ani de zile ţara în care clanuri de analfabeţi trăiesc în palate halucinante cu pagode impresionante. Este ţara în care evazioniştii sunt la vedere pe străzi, în limuzine de zeci şi zeci de mii de euro. Ba chiar mulţi dintre ei se laudă zilnic în emisiunile tabloide cu opulenţa în care trăiesc. Alţii dau cu cărămizi de bani în manelişti prin tot felul de videoclipuri soioase.
România mai este ţara în care Justitia emite sentinţe pentru recuperarea a sute de milioane de euro de la politicieni corupţi şi apoi nu se găsesc căi să fie puse în aplicare aceste sentinţe.
Tot în România ţăranii mor de foame şi îşi vând produsele pe marginea drumului pentru că pieţele agroalimentare sunt controlate de tot felul de mafii evazioniste care aduc legume şi fructe cu vapoarele, pe filiere care nu dau nicio socoteală statului.
În această ţară, oameni buni, în care colcăie clanurile evazioniste ANAF e preocupat cum să facă să ştie în timp real ce cumpărături plătesc românii cu cardul, la magazine care contabilizează tot şi plătesc taxe către stat. ANAF e obsedat de cardul alimentat cu bani legali dintr-un cont aflat într-o bancă unde ANAF oricum are acces dacă vrea.
Un cont care funcţionează legal, deschis de o persoană care încasează bani albi din contabilitatea unor firme care la rândul lor sunt înregistrate legal, îşi ţin contabilitate şi plătesc taxele către stat.
Vorbim, de fapt, despre încă o metodă pentru a controla tot românul cinstit, pe care oricum îl hărţuia Fiscul până acum de-i săreau capacele. Cât de imbecilă e atitudinea aceasta a unui stat faţă de contribuabilii lui?
De ani de zile imbecilii care iau decizii majore în Ministerul de Finanţe şi ANAF nu au făcut nimic altceva dfecât să inventeze noi şi noi metode prin care să facă mai grea viaţa firmelor şi persoanelor fizice care în mod onest şi-au declarat activităţile şi vor să-şi achite corect taxele. Taxele în sine sunt uneori pur şi simplu absurd legiferate astfel încât devine un coşmar numai să poţi afla cât ai de plătit, de fapt.
Adevărul este că în ultimii 20 de ani ANAF a constuit deliberat un mecanism monstruos îndreptat împotriva oricărui român care vrea să-şi achite cuminte dările. Scandalos este că a făcut asta în timp ce a protejat sistematic pe cei care din start şi-au propus să fure statul şi nu au declarat nimic, niciodată, la Fisc. Nimic din creativitatea şi zelul cu care au fost călcaţi în picioare toţi românii corecţi nu s-a văzut împotriva celor care şi-au propus din start să fure de la stat.
Pentru că au demonstrat că au creativitate, zel şi competenţă în hărţuit contribuabilii, cei de la ANAF nu pot spune că nu au ştiut cum să-i pună la plată pe evazionişti sau pe milionarii analfabeţi cu averi colosale.
Singura concluzie la care putem ajunge, după 20 de ani de „ineficienţă” scandaloasă este că nu au vrut să facă nimic, pentru că şi-au luat şi ei partea din evaziunile monstruoase pe care s-au clădit averile obscene şi palatele cu turnuleţe.
Pur şi simplu în timp ce fugăreau oamenii cinstiţi de le zburau fulgii, corupţii din ANAF se îmbogăţeau şi ei lăsând în pace pe cei care nu declarau nimic. Vorbim de o instituţie atât de putred de coruptă încât probabil că ar fi nevoie să fie desfiiinţată cu totul şi refăcută de la zero cu angajaţi noi care nu au mai avut nicio legătură cu sistemul până acum.
Vechii angajaţi ar trebui să fie toţi puşi să-şi justifice averile pentru că e suficient să te uiţi la limuzinele de lux din parcarea unei direcţii de finanţe publice pentru a vedea ce şpăgi de iau acolo.