Sub titlul Scrisoare deschisă: 13 jurnaliști cunoscuți, din redacții și de opinii diferite, îi cer președintelui Iohannis să nu promulge legea scutirii de impozit! site-ul Libertatea.ro de miercuri, 12 februarie 2020, publică următorul text:
„Domnule președinte Klaus Iohannis,
Sîntem un grup de jurnaliști din generații și redacții diferite. Lucrăm în presa publică și în cea privată, în cea cu capital străin și capital românesc, în trusturi consacrate și în inițiative de presă tînără. Avem perspective de multe ori contrare unul altuia, ne criticăm reciproc și pentru public e foarte bine că lucrurile stau astfel. Însă, înainte de orice, suntem oameni dedicați profesiei lor și cetățeni români, parte a comunității pe care încercăm să o servim.
În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rînd nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap. Considerăm că nu există motive pentru ca «jurnaliștii» să fie încadrați la excepții.
Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru «jurnaliști», categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani. Nemaivorbind de faptul că problemele presei sunt mult mai mari, iar această măsură ar fi una care mai mult ar complica decît ar ajuta, ea este incorectă și contraproductivă. Nu servește interesul public, nu întărește libertatea de exprimare ci, dimpotrivă, afectează profund încrederea dintre jurnaliști și public, una dintre liniile de apărare a democrației.
Domnule președinte,
Nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România. Timpul limitat și lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei ne-au determinat să reacționăm în acest mod care nu exclude pe nimeni, ci reprezintă o încercare imperfectă de reacție în fața unui pericol real. O presă liberă și credibilă, care să confrunte puterile în stat și să vă fie incomodă, în calitate de oameni aleși sau numiți să conduceți, este esențială pentru o democrație stabilă. Vă mulțumim!”
Semnează:
Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu.
Din cîte se vede, printre semnatari mă număr și eu, prezentat de o introducere a redacției la documentul care e scrisoarea ca reprezentînd, alături de Cristian Tudor Popescu, valul bătrîn în presă, în timp ce ceilalți ar reprezenta valul tînăr. Neavînd vanități ieftine, nu voi bombăni că am fost pus al doilea, după Cristian Tudor Popescu. În montajul de fotografii care însoțește articolul sînt al patrulea, surprins într-o poză cu un pulover pe gît.
Găsesc în fine prilejul de a semnala o greșeală făcută de prezentare, o greșeală des întîlnită în presa noastră. E vorba de situarea mea în aceeași generație cu Cristian Tudor Popescu. Nimic mai greșit. Dacă e vorba de valuri în presă eu aparțin valului foarte bătrîn, în timp ce Cristian Tudor Popescu aparține valului vechi. Prin vîrstă și activitate eu aparțin unei generații care a făcut presă înainte de 1989, singurul care-și mai poate permite să desfășoare la o vîrstă respectabilă o activitate zilnică în presa curentă.
Cristian Tudor Popescu aparține generației postdecembriste, afirmate după decembrie 1989. (I-am descoperit semnătura în numărul din 30 decembrie 1989, număr postdecembrist, așadar, al Suplimentului literar- artistic al Tineretului Liber, fostul SLAST, sub un articol de atitudine, tipic acelor vremuri revoluționare pentru presa noastră).
Dacă nu mă înșel, semnarea unei Scrisori, amintind de o petiție on line, e o premieră în viața mea de gazetar, dar și de cetățean. De regulă evit astfel de implicări civice, mai ales că în ultimii ani scrisorile, petițiile on line au fost o formulă vicleană de participare a unor jurnaliști la politica de fiecare zi.
De ce am semnat această scrisoare?
1. Pentru că m-a căutat Cătălin Tolontan ca să mă întrebe dacă nu vreau să semnez o scrisoare prin care să cerem lui Klaus Iohannis să nu promulge Legea.
Eram la Biblioteca Academiei, tocmai mă întorsesem în ziua de 21 decembrie 1989, ziua zisă și a Mitingului fatal al lui Nicolae Ceaușescu, cînd am văzut pe Whatsapp apelul lui Cătălin Tolontan. Am în agendă numele lui Cătălin Tolontan de mai mult de un deceniu, de pe vremea cînd o investiga pe Monica Ritzi. Mi-am zis că-l sun cînd voi ieși în pauză. Imediat, tot pe Whatsapp, a apărut mesajul Bună ziua, Cătălin Tolontan sunt, jurnalist.
Probabil că e un mesaj stas, eu însă l-am luat drept unul scris de ziarist după ce nu i-am răspuns la telefon și m-am simțit nițel stînjenit la gîndul că interlocutorul meu, văzînd că nu răspund, va fi simțit nevoia să-și precizeze nu numai numele, dar și postura. Am ieșit din sală și l-am sunat pe Cătălin Tolontan.
Mi-a spus de demers, i-am atras atenția c-ar putea fi interpretat de ziariștii cu venituri mici drept o ipocrizie a noastră, a celor presupuși a cîștiga bine în presă, mi-a răspuns că s-a gîndit la asta și a rămas să-mi trimită draftul Scrisorii pentru a face observații. După lectura textului i-am scris lui Cătălin Tolontan un e-mail, pe care-l reproduc deoarece exprimă punctul meu de vedere în legătură cu draftul scrisorii:
„Semnez această Scrisoare fără condiții.
Totuși, cred și eu c-ar trebui scoasă referirea la negocieri.
Ar trebui, în schimb, ca partea a doua a argumentării (ați spus în primul rînd) să conțină un În al doilea rînd prin care să se arate că Legea nu rezolvă problemele presei noastre de azi, dimpotrivă, le complică prin imaginea de scutiți de o datorie cetățenească. Aș continua prin a enumera cîteva probleme mari ale presei, cerînd, încă o dată, o rezolvare a lor în ansamblu și nu pe firimituri, ca în cazul Legii. Eventual s-ar putea cere chiar o întîlnire cu președintele pe această temă. Nu trebuie scăpat prilejul de a reaminti marele probleme ale presei și a respinge Legea și pe motiv că nu numai că nu rezolvă problemele, dar mai mult le complică.
Cu stimă,
Ion Cristoiu”
Așa cum arată textul final, s-a ținut cont într-un fel de observația mea.
-
2. Legea mi se pare umilitoare pentru Presa română, redusă la ipostaza de miluită de niște politicieni. Ea nu apare ca rezultat al unei dezbateri privind problemele presei noastre, în urma cărora se ia un pachet de măsuri, cuprinzînd și Legea, ci ca o bancnotă aruncată unui cerșetor, din mers, de boierul din trăsură. Atît scrisoarea, cît și alte intervenții de protest (G4 Media, Mircea Badea) au pus accent pe lovitura dată presei prin imaginea de cumpărată. Nu cred că în asta stă pericolul întruchipat de Lege. Pericolul stă în imaginea de presă cerșetoare, de presă care așteaptă să-i arunce o bucată de friptură și cînd o primește dă din coadă de bucurie. Dacă cineva ia în serios presa din România de azi, atunci rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă aceasta trebuie să fie rezultatul unei consultări cu întreaga breaslă, văzută ca un partener de dialog și nu ca o slugă căreia îi faci cadou o scutire de impozit.
-
Am propus să-i cerem o întîlnire lui Klaus Iohannis nu din credința că va rezolva ceva pe post de Tătuc al Națiunii, ci din convingerea că o astfel de întîlnire ar fi un excelent prilej ca țara să afle marile probleme cu care se confruntă presa. Printre acestea, pe primul loc, eu aș așeza nu sărăcia unor ziariști, ci sărăcia întregii prese. Aș pune la concurență cu această problemă și pe cea a transparenței necesare a instituțiilor publice, începînd cu Președinția. Autoritățile sînt dispuse să ofere informații doar dintre cele care le convin. Cînd vine vorba să afli ceva stînjenitor pentru autorități, acestea devin brusc secretomane. Să reamintesc faptul că nici acum nu știm detaliile contractului dintre Președinte și editura Curtea Veche pentru publicarea cărților lui Klaus Iohannis!