Dacă personaje precum Stănescu, Codrin sau Bădălău s-ar fi repezit să-l laude pe Mihai Tudose, eram convins că nominalizarea sa pentru funcția de premier e cea mai nefericită soluție.
Având însă în vedere ce critici are, poate nu este totul pierdut. Râsu-plânsu ne proiectează în filmul cu „Îndrăznește să crezi”, pentru că oricum, în afară de nominalizarea PSD nu există alta. PMP face doar o operațiune de imagine, deși argumentul său, că PSD și-a demonstrat incapacitatea de a guverna țara în siguranță, este valid.
Dacă măcar își lua chitara cu dânsul la Cotroceni, Ludovic Orban rămânea în istorie ca un bard al cenușii liberale, dar așa, cu mâinile goale, a convins electoratul că PNL arată ca după Stalingrad.
Ultimele 6 luni au scos în fața dreptei românești doar ocazii să urce pe cal, reinventată, dar n-a nimerit șaua. A ignorant toate semnele că trebuie să strângă rapid rândurile, să uite războaiele interne, să construiască alternative. Destinul striga „alooo, deșteptarea!”, iar dreapta răspundea: „are you talking to me?” OUG 13 i-a scos la rampă, fără farduri, pe Iordache, Nicolicea și Șerban. Nici Shhaideh, cu pixul ei aurit de 31 de miliarde, n-a fost un semnal clar că PSD are de gând să-și cumpere liniștea și să-l betoneze pe Dragnea în templu. Nici Legea salarizării unice n-a fost un argument al incompetenței. Nici impozitul pe gospodărie! Nici faptul că de luni de zile, mii de antreprenori care au câștigat proiecte cu finanțare europeană stau degeaba și nu este nimeni în stare să le dea un orizont de așteptare – o lună, trei. Nimic nu i-a trezit. Nici Dragnea însuși, care și-a torpilat premierul doar deoarece nu-i săruta papucul. Nici acuzația halucinantă la adresa lui Grindeanu că n-a dezvoltat relațiile cu Rusia (UE tocmai i-a prelungit sancțiunile) n-a mișcat neuronul oștirea. Nici deciziile halucinante ale CCR n-au fost un semnal că prin Valer Dorneanu, Dragnea obține liniștea dorită. Iar dacă toate acestea n-ar fi existat, negocierile cu UDMR trebuiau să convingă PNL că Dragnea este în stare de orice. Liberalii, cu trei excepții, Cătălin Marian Predoiu, s-au mărginit să zică scurt un „Tatăl nostru”. Dar Dumnezeu nu face minuni decât atunci când am epuizat toate căile de a lupta!
Iar acum, când electoratul sănătos, activ, inteligent, cu fibră, dornic de muncă, nu de pomeni, așteaptă să vadă că forțele politice de dreapta au priceput și ele evidența, și anume că PSD, deși a câștigat alegerile, a pierdut legitimitatea de a administra țara fără să o aducă într-un risc major, PNL aruncă prosopul!
Liberalii așteaptă ca PSD să se erodeze natural și stau în hamace, să le pice mărul în gură. Oastea e fără mâini, fără picioare, dar arde de nerăbdare să spună „Prezent”, când PSD va ajunge la 20%. Cândva, vor câștiga alegerile, iar Klaus Iohannis le va accepta nominalizarea pentru premier. Și mai ce? Să vă ducă președintele la femei nu vreți? Iohannis s-a uitat și el la televizor, dar mai mult decât atât, este un om informat din mai multe surse. Surse legale. Tentativele criminale de a face din statul de drept o glumă bună l-au cutremurat, ca pe noi toți. Proaspăt întors de la Washington, a auzit ce i s-a reproșat lui Grindeanu: că a întors spatele rușilor. Era vorba de guvernul din țara sa, căreia tocmai îi obținuse garanții de securitate fără precedent. Numai bucuros nu este președintele, care în ultima perioadă a fost și ținta unor modificări legislative menite să-l scoată de pe lanțul deciziei. Nu cred că este om zdravăn la minte care să creadă că este fericit fiind nevoit să se raporteze la ceea ce are în față. Iar în față are un PSD unit, are propunerea PMP, are disponibilitatea USR de a susține PSD dacă le dă om la Justiție sau garanții că ministrul nu fură curent, și un PNL miorlăit, fără majoritate. Nici n-a încercat serios să o obțină, deși o fisură apăruse. Moțiunea de cenzură nu trecea fără voturile Minorităților. Cum spuneam, PNL așteaptă năruirea PSD.
Alegeri anticipate? Un vis frumos. Ca să nu se ajungă la ele, PSD și ALDE ar vota și o sticlă cu zaibăr pe post de premier.