Pentru a descifra enigma plecării lui George Scutaru din funcția de conslier prezidențial pentru securitate națională cred că trebuie să ne concentrăm mai mult pe cel care i-a luat locul, nu să speculăm fără noimă pe marginea motivelor demisiei. Oricât ne-am strădui, sunt foare puține șanse să aflăm genul acesta de informații delicate mai devreme de câteva zeci de ani. Și nici atunci nu este foarte sigur că vom afla totul.
E mult mai sănătos să încercăm să răspundem la întrebarea: de ce a fost înlocuit un civil cu un militar. Ion Oprișor, noul șef al Departamentuli Securității Naționale de la Cotroceni este militar activ. Este general cu 4 stele. Dan Andronic a scris că ”a fost trecut în rezervă la data de 1 aprilie 2008” și ”rechemat în structurile militare active la data de 1 februarie 2009”. Ce ne spune asta? Că este un ofițer cu mare experiență în structurile de securitate națională (a fost până deunăzi secretarul CSAT), extrem de apreciat din aceste motive, inclusiv de către partenerii României din NATO.
Foarte important de precizat că Ion Oprișor, în noua sa calitate de șef al Departamentului Securității Naționale, va fi omul de legătură al președintelui României în relația cu partenerii din Alianța Nord- Atlantică. Prin mâna lui vor trece informații cu grad foarte înalt de securizare, secrete NATO de o importanță deosebită. În actualul context geopolitic extrem de tensionat, cu trupe rusești în estul Ucrainei, cu intenția Moscovei de a ajunge la gurile Dunării, în condițiile în care spionajul rusesc s-a întensificat în Europa, în special în țările de la granița estică a NATO, deci și în România, secretele Aliantei nu pot fi lasate pe mana oricui.
Este foarte posibil ca partenerii României din NATO, în special americanii, să fi preferat o variantă mai sigură decât George Scutaru. Și să-i fi comunicat lui Klaus Iohannis acest lucru. Un militar activ cum este Ion Oprișor este mult mai sigur din punct de vedere informativ. Potrivit legislației în vigoare, un cadru activ al Armatei poate intra sub protecția informativă a Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA). Nici un alt serviciu secret românesc nu are dreptul să monitorizeze un ofițer MApN. De asemenea, DGIA este obligată să se asigure că Ion Oprișor nu intră în atenția unor servicii secrete ostile NATO, care să-l fileze și să încerce obținerea de informații despre acesta. Cu Ion Oprișor în fruntea DSN secretele NATO sunt mult mai sigure decât cu George Scutaru. Nu înseamnă că Scutaru ar fi un spion rus, așa cum se speculează fără nici o dovadă zilele acestea, afectându-i imaginea. Probabil, SUA nu a vrut să riște nimic. Perioada petrecută de George Scutaru la Moscova a fost, probabil, apreciată drept o vulnerabilitate majoră.
Nu cred nici că poate fi vorba despre posibile acte de corupție. Daca ar fi fost vorba despre ilegalitati comise de George Scutaru, SRI l-ar fi informat pe președintele Klaus Iohannis înainte să-l numească, iar șeful statului ar fi renunțat la idee. Nu ar fi riscat izbucnirea unui scandal post-numire, care l-ar fi afectat în mod direct. Iau, bineînțeles, in considerare ipoteza ca serviciile nu ii ascund presedintelui informații delicate.
Putem însă trage concluzia că președintele Klaus Iohannis l-a numit pe civilul George Scutaru în poziția de consilier prezidențial pentru securitate națională fără a-i întreba pe partenerii din NATO. Este limpede că șeful statului a făcut o alegere care contravenea viziunii NATO și a fost silit să renunțe la ea. Mai bine mai târziu decât niciodată.
În acest context, numirea lui Sorin Ducaru în fruntea SIE cred că devine o chestiune de zile. Cu o experiență vastă, Ducaru este actual reprezentant permanent al României la NATO (din 2006) și asistent al secretarului general NATO. În vreme de război, se merge pe mâna unor oameni extrem de siguri.