A fost o campanie electorală oribilă. N-am putut reține nimic în afara resentimentelor, înjurăturilor, arestărilor și perchezițiilor. Nu a existat nici o urmă de inteligență, nici o umbră de spirit și, mai grav, nici un pic de entuziasm. În privința asta, Băsescu are dreptate: niciodată României nu i-a fost dat să aleagă dintr-o listă atît de candidați atît de slabi. Pe de altă parte, campaniile electorale, între altele, sînt și înfruntări de entuziasm. Susținătorii candidaților simt victoria în aer și se manifestă ca atare, fiecare pentru cel în care crede. La noi, în această campanie, nimic de genul acesta. Fețe încrîncenate și prostie cu carul. Este, cred, prima campanie electorală în care nimeni nu a vorbit despre speranță. Este, cred, prima campanie electorală în care nimeni nu a articulat nici un cuvînt însulfețit despre viitor. Este, cred, prima campanie care se încheie exact așa cum a început, fără să producă nici o mișcare importantă în electorat. Dacă nu era DNA, practic nu am fi avut știri pe parcursul acestei campanii electorale. Concluzia este simplă și dramatică: oferindu-ne acești candidați, clasa politică din România a arătat, în întregul ei, halul în care a ajuns. Tot ceea ce pot oferi mai bun PSD și ACL, PMP și PLR este de o calitate politică lamentabilă.
În ceea ce mă privește, am votat de fiecare dată la prezidențiale cu entuziasm. Ba chiar și atunci cînd am decis să nu merg la vot, o singură dată, în turul II al alegerilor din 2000, am absentat cu entuziasm. Eram mîndru că nu am cedat falsei spaime că vine Vadim la putere și nu am contribuit, cu votul meu, la revenirea lui Iliescu. În rest, de la entuziasmul naiv al primului vot pentru Rațiu la entuzisamul matur al ultimului vot pentru Băsescu, am mers mereu la urne convins că votez ce trebuie țării - nu am avut niciodată impresia că votez răul cel mic. Am avut mereu convingerea că votez coerent, că există o legătură între prima mea opțiune pur anti-comunistă și ultima mea opțiune pentru o dreaptă despre care m-am iluzionat că ar putea deveni așa cum vreau eu, adică conservatoare în sens anglo-american și liberală în sens românesc. Da, am visat cai verzi pe pereți. Dar, am putut visa! De data asta, e altfel. Pentru mine, alegerile de duminică chiar nu mai seamănă cu nimic. Oricît m-aș strădui, nu pot visa cu nici un candidat. Nu mai am resurse să mă iluzionez intelectual - în România nu există stînga și dreapta în sens ideologic, ci există PSD, ca moștenitor al fostului Partid Comunist, și restul partidelor care sînt mai mult sau mai puțin anti-PSD. Am votat mereu anti-PSD, așa voi face și acum, deci măcar o fărîmă de coerență cu trecutul meu electoral tot va mai exista. Lipsit, așadar de criteriul entuziasmului și de cel ideologic - ca alegător, mulțumesc pentru asta mai ales dlui Vasile Blaga, cel mai fălos munte de steril politic din România -, ce votez?
Mi s-a părut că în acest film mizerabilist numit campanie electorală, un singur candidat a fost, cît de cît, decent: Klaus Iohannis. L-au făcut zob din toate părțile! Impresionant pentru mine, s-a încăpățînat să nu răspundă așa cum se răspunde în politica noastră de 20 de ani, cu ”ba pe-a mă-tii”. Admit că omul nu e ușor de citit. Se văd, însă, cîteva calități: e calm, e serios, nu e nici un gureș de televizor (ah, un candidat taciturn, ce deliciu!), nici nu face gesturi extreme. A făcut ceva cu Sibiul său. Mi se zice: da, dar a avut bani. Ia luați alte cîteva orașe cu bani din România, precum Constanța sau Iași sau chiar București, și vedeți ce s-a făcut? Să ai bani nu e deloc o garanție a dezvoltării pentru un oraș.
Pentru pesediști, am înțeles că defectele sale majore sînt trei: nu e român, nu e ortodox, nu are copii. Nu pot lua în considerare aceste reproșuri. Dacă există alegători români care își stabilesc opțiunea pentru persoana pe care o vor președinte al României după asemenea criterii, aceștia sînt niște idioți. Dar România e o țară liberă, oamenii de orice fel, chiar și ziariștii, au dreptul deplin să fie și idioți. Reproșurile venite dinspre taberele Macovei și Udrea, însă, sînt ceva mai serioase. Pentru anti-pesediștii care nu sînt cu Iohannis, am înțeles că principalele lui probleme sînt că e incompatibil (deși are o decizie de etapă a unei instanțe în care se spune că nu e) și că a participat la lovitura de stat din 2012. Aceste reproșuri sînt serioase. Le iau în considerare. Totuși, îl voi vota pe Iohannis. În privința loviturii de stat din 2012 (voi continua să o numesc așa pentru că așa a fost!) Iohannis nu a fost, totuși, nici printre organizatorii și nici printre liderii acelei nebunii. Dacă admit că Partidul Comunist Român a distrus pur și simplu România vreme de 40 de ani, ar fi trebuit să nu votez niciodată un membru al acestui partid după 1990. Dar am făcut-o, am votat cu entuziasmul despre care am vorbit mai sus chiar și foști membrii PCR precum Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Nici unul dintre aceștia, însă, nu au fost parte a deciziilor catastrofale ale Partidului Comunist, așa că nu am avut nici o problemă să-i votez și să-i susțin deschis, pe fiecare la vremea lui. Așadar, voi putea să-l votez pe Iohannis, membru al unui PNL care a atentat la democrația instituțională a României în 2012. Dar nu cu Iohannis în prim-plan! Ba mai mult, nu cu Iohannis membru! Iohannis a intrat în PNL în februarie 2013, dacă nu greșesc. La cîteva luni după vara sinistră a lui 2012. Vinovații principali pentru acea lovitură, care s-a dat în Parlament, cu membrii PNL care erau parlamentari și nu în primăria Sibiu cu viitori membrii PNL, au fost Voiculescu, Antonescu și Ponta și sper ca, măcar politic, să plătească într-o zi pentru asta. În privința incompatibilității, spun că nu-mi pot orienta votul după ipoteze precum ”ce se va întîmpla dacă în viitor va fi găsit incompatibil?” Așa, nu aș mai vota cu nimeni, căci întrebarea ”ce se va întîmpla dacă în viitor DNA pune sub acuzare pe candidatul/candidata cutare?” chiar m-ar paraliza electoral de tot. După cum văd zilele astea, dacă cineva ar fi atît de grijuliu cu viitorul votului său, cel mai înțelept ar fi să stea acasă. Rațional e să votăm pe ceea ce știm, nu pe ceea ce ne spun unii și alții (întîmplător sau nu, chiar contracandidații) că se va întîmpla.
Așadar, nu-l iubesc pe Iohannis. Afectul meu politic e tot acolo unde era și acum cinci ani și acum 10 ani. De aceea, m-am despărțit de fostul meu partid care, de bine ce a fost condus după evacuarea mea, a și dispărut. Sînt destul de statornic în amorurile mele. E vorba, doar, să votez din ceea ce mi se dă. Și votez Iohannis!
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.