Statul român a fost condamnat să-i plătească victimei procurorilor Lucian Onea și Cerasela Răileanu de la DNA Ploiești daune morale de 150.000 lei. S-a constatat că victiima a fost arestată pe nedrept.
Victima procurorilor Lucian Onea și Cerasela Răileanu de la DNA Ploiești, Constantin Ispas, a primit daune morale după ce a stat nevinovat în arest aproape patru luni într-un dosar în care a primit în final achitare.
Statul român, obligat să plătească despăgubiri
Soluția a fost pronunțată marți, 14 noiembrie 2023, de Curtea de Apel Ploiești. Prin decizia nr. 2033 din 14 noiembrie 2023, din dosarul 5637/105/2019*, judecătoarele Alina Pavel-Anton și Alexandra Ion de la CA Ploiești au hotărât obligarea statului român (prin Ministerul Finanțelor) la plata unor daune morale către Constantin Ispas în cuantum de 150.000 lei, echivalentul a 30.000 euro.
„Rejudecând apelul, ca urmare a casării cu trimitere dispuse prin decizia nr. 526/4.04.2023 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție: Admite apelul declarat de apelantul-reclamant Ispas Constantin împotriva sentinței civile nr. 2193/2020 a Tribunalului Prahova. Schimbă în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea apelantului-reclamant. Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către apelantul-reclamant.
Menține sentința sub aspectul respingerii în rest a acțiunii, ca fiind neîntemeiată. Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei astăzi, 14.11.2023. Document: Hotărâre 2033/2023 14.11.2023”.
A fost arestat pe nedrept
Constantin Ispas a stat arestat preventiv 112 zile, dosar instrumentat de procurorii Lucian Onea și Cerasela Răileanu. El a fost în judecată alături de foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, de fostul șef al IPJ Prahova Viorel Dosaru și fostul deputat Sebastian Ghita.
Victima procurorilor de la DNA Ploiești și-a primit daunele
Inițial, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești au respins cererea lui Constantin Ispas privind acordarea daunelor morale. Ulterior, în 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul lui Ispas, confirmând sentința Tribunalului Prahova.
Decizia Curții de Apel Ploiești a fost atacată cu recurs de Ispas la ICCJ, iar instanța supremă a dispus rejudecarea cauzei. Într-un final, victima a primit daunele de 150.000 lei, potrivit Luju.