În romanele „obsedantului deceniu“, crimele colectivizării, abuzurile înspăimântătoare din anii ’50 au fost mai uşor tratate de prozatorii noştri, din perspectiva ulterioară a unui ceauşism neluat sub observaţie.
Se putea vorbi şi scrie despre „erorile“ epocii Dej întrucât această recuperare, fie şi parţială, a unui adevăr istoric până atunci distorsionat propagandistic nu intra în conflict cu noua politică oficială, ea însăşi critică. Prezentul luminos avea nevoie de contrastul unui întunecat trecut apropiat...
În „Refugii“, masivul roman al lui Augustin Buzura reeditat la Corint, timpul ficţiunii şi cel al epocii abordate se suprapun. Apărută în 1984, cartea respiră întreaga atmosferă toxică, apăsătoare, crepusculară a ceauşismului târziu. Un personaj omnipotent din Măgura, primarul Socoliuc, îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care dormea cu pistolul sub pernă, veghind la întărirea conştiinţei de clasă a proletariatului.
Dar acele vremuri „aurorale“, de comunism autohton incipient şi cu o anumită prospeţime, dacă nu ingenuitate, a investiţiei ideologice, au trecut de mult. Minciunile debitate în numele Cauzei şi ticăloşiile făcute în vederea transpunerii în regim real a idealurilor din broşurile roşii au devenit în timp mediul şi modul de viaţă. Limbajul activiştilor s-a osificat, formulele-standard sunând parcă batjocoritor, autoironic.
Pe când vechii agitatori mizau totul pe lupta cea mare cu chiaburii, cu duşmanul de clasă ce ar fi vrut să blocheze ori să întârzie edificarea socialismului, acum, acest socialism odată construit, oamenii cu funcţii de răspundere pot fi văzuţi la scara lor reală. Doza iniţială de utopism, câtă era, a dispărut.
Prezentul istoric şi ficţional degajă o imensă tristeţe, creând o senzaţie tot mai accentuată a derivei individuale şi colective. Ceaţă pe ochi şi în suflete, anestezie morală, o nesfârşită târâre de pe o zi pe alta şi multiple deraieri psihice măsurând, prin numărul şi gravitatea lor, profunda maladie socială. Simptomatic, în centrul scenei din „Refugii“ găsim un spital psihiatric. Un roman de vârf, o ficţiune care ne arată cum a fost, dar şi cum am fost.