Alexandru Paleologu devenise în ultimii ani un fel de guru pentru publicul larg: o postură care poate îl măgulea, dar nu i se potrivea câtuşi de puţin.
Şi aceasta fiindcă sub aparen- ţa de relaxare a intervenţiilor sale scripturale există aproape întotdeauna o meditaţie concentrată, orientată deopotrivă spre esenţa şi particularităţile formale ale fenomenelor culturale. Uşurinţa cu care eseistul trece dintr-un plan în altul şi facilitatea formulării se păstrează de la prima la ultima lui carte, însă ele nu reprezintă valori de compensaţ ie ori substituţie: o cursivitate care să suplinească diluarea conţinuturilor.
Lejeritatea nu înseamnă, la el, neseriozitate. De fapt, autorul scrie într-o manieră mai liberă despre lucruri realmente importante, punându-şi o mască a relaxării pentru a nu părea grav şi antipatic. În „Spiritul şi litera“, reeditată la Cartea Românească, nu vom găsi niciun fragmenţ el în care eseistul să se ocupe de fleacuri. Până şi „suvenirele“ bucureştene de secol XIX, cronicile lui Frédéric Damé, vodevilul şi melodrama sunt luate în seamă, privite cu atenţie. „Să nu denigrăm melodrama“, scrie el, vă- zând-o ca „o esenţă de mare teatru“.
Îmi place foarte mult modul în care Al. Paleologu rezolvă spinoasa problemă a vechiului şi noului artistic, reflectându-le critic în succesiunea lor istorică. Pe de o parte, îşi declară franc antipatia pentru „intendenţii culturali“, pretinşii apărători ai tradiţiei (guvernante, profesori, arhivari, notari „şi alţii tot aşa de tari“). Este nevoie vitală de experiment şi de contestaţii regeneratoare, de violenţe avangardiste capabile să scuture clişeele gustului.
Pe de altă parte, eseistul nu creditează oricând şi oricât noutatea, nu o consideră o valoare în sine. Noul Roman nu-i spune nimic. Ba îi spune totuşi ceva: „E antipatic, în accep- ţia etimologică a cuvântului, şi îmi pare cumplit de neinteresant“. Literatura (ca şi filosofia) făcându-se „cu şi pentru conştiinţă“, se poate paria că un Albert Camus va interesa mereu, pe când Noul Roman, nu. „Frivolul“ Paleologu citeşte şi apreciază deci literatura pentru sporul de conştiinţă pe care ea îl poate aduce.