Cu proiectul „Despre omul din scrisori” (Editura Humanitas), deschis prin analiza epistolarului eminescian, Dan C. Mihăilescu intră a brupt într-un paradox.
Cărticica lui s-a născut dintr-o profundă antipatie faţă de e-mailuri, încercând să ne smulgă din „imperiul nenorocit al acestor file, insert, delete, send, fwd”. Botul înfricoşător al timpurilor noi va înghiţi hârtia cerată a căldurii intime şi idealismului din scrisorile tradiţionale.
Paradoxul e că autorul şi-a conceput cartea pe gustul şi pentru uzul elevilor de liceu, a căror profundă simpatie faţă de comunicarea prin internet şi prin telefonia mobilă nu mai trebuie probată. Scriitura efervescentă marca Dan C. Mihăilescu se va înscrie deci în coordonatele unui stil preponderent expozitiv, cu abundenţă de citate şi „retorici potrivite” din scrisorile lui Eminescu.
„Ştiţi care este cuvântul-cheie care ne lipseşte nouă astăzi?”, îi întreabă direct pe junii corupţi de e-mail. „Pasiunea”, răspunde el îndată. „Să ne înţelegem”, punctează peste câteva pagini, în aceeaşi linie a comunicării transgeneraţioniste. Să-i apropie de eul eminescian pe cei „încremeniţi în spaimele şcolare”, iată ţinta şi miza cărţii sale. Cu anii 1879-1883, ne aflăm „în miezul biografiei şi înaintea căderii” eminesciene, în adâncul unui maelstrom din care omul suprasolicitat, uzat, aproape terminat nu va mai putea ieşi la lumină.
Alterarea şi destrămarea ireversibilă a fiinţei apar în scrisori de o teribilă luciditate, Eminescu fiind totodată bolnavul cronic, fizic şi sufleteşte, şi medicul care analizează boala. În aceste contorsionări şi autoreflectări epistolare, Eminescu scapă de mărcile (devenite) caragialiene ale discursului amoros şi recade în abisul propriei filosofii. Pariul unui Eminescu pentru tineri, e probabil că Dan C. Mihăilescu l-a câştigat.