În Justiție există două feluri de corupție: mult mai periculoasă decât mita, „și mai puțin vizibilă”, este corupția puterii, consideră Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), făcând referire la situațiile în care un magistrat ajunge să se creadă „infailibil și mai presus de lege”. Într-un interviu exclusiv acordat Evenimentului zilei, judecătorul care a refuzat postul de ministru al Justiției vorbește și despre desele solicitări de declasificare a hotărârilor prin care serviciilor de informații, cu precădere SRI-ului, li s-au dat competențe în urmărirea penală, dar și despre cauzele care determină un judecător să nu soluționeze drept un dosar
- Ileana Ilie Ungureanu: De când cu controversata OUG 13, în spațiul public au circulat tot felul de speculații și dezinformări. Vor căuta politicienii cu probleme alte modalități prin care să scape de sancțiuni?
- Dana Gîrbovan: Reacția populară a arătat că sancțiunea politică pentru actele Guvernului este una ce nu mai poate fi neglijată. Răspunderea politică este esențială în democrație și nu poate fi suplinită de cea juridică. „DNA să vină să vă ia!” este un slogan ce reflectă o greșită înțelegere a rolului justiției în societate, grevat pe o periculoasă tendință de mitizare a luptei împotriva corupției. Un stat democratic nu este administrat nici de procurori și nici de judecători, ci de către cei aleși, iar aceștia răspund politic în fața cetățenilor.
- Credeți că se pregătește un nou atac la Justiție?
- Dana Gîrbovan: Reacțiile dese și prompte ale CSM sunt dovada clară că am dezvoltat deja un sistem de apărare față de atacurile care vin din partea politicienilor. Cele mai periculoase atacuri la adresa justiției sunt însă cele care vin din zone mai puțin vizibile, cum ar fi influența încă neclarificată a serviciilor de informații în actul de justiție sau atacurile din interior, precum comportamentul abuziv al unor magistrați.
- Înapoi la ordonanţa de marţi noaptea, stă în picioare explicația cum că nu s-a făcut altceva decât punerea în acord a unor decizii ale CCR?
- Dana Gîrbovan: Problemele din Codul penal și Codul de procedură penală sunt rezultatul faptului că lucrurile nu s-au făcut suficient de așezat și bine gândit, cu o corectă punere în balanță a egalității de arme dintre acuzare și apărare, a respectării dreptului la apărare și a altor drepturi garantate de Constituție, fără de care nu poate exista o justiție democratică. Ceea ce este important de reținut este faptul că, în materie penală, este imperativ ca legea să fie imediat pusă în acord cu Constituția, conform deciziilor CCR.
- Putem lua abuzul în serviciu ca exemplu concret?
- Dana Gîrbovan: Decizia CCR 405/2016 a modificat conținutul infracțiunii de abuz în serviciu, impunând o definiție mai restrânsă a acesteia. Dacă Guvernul/Parlamentul își îndeplinea obligația de a pune imediat Codul penal în acord cu Constituția, am fi fost în prezența unei legi penale mai favorabile, ceea ce însemna punerea în libertate a tuturor persoanelor condamnate pentru încălcarea altor acte decât legi sau ordonanțe. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, au intervenit instanțele – precum Curtea de Apel Alba – care au spus că abuzul în serviciu a fost parțial dezincriminat prin decizia CCR.
- Această decizie a instanței a fost însă dur criticată de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care a susținut că este o eroare și o decizie singulară.
- Dana Gîrbovan: Dacă am urma argumentele procurorului șef DNA, trebuie să acceptăm să ținem închiși oameni condamnați pe partea din text declarată neconstituțională, tocmai pentru că legea nu a fost pusă în acord cu decizia CCR. Această inacțiune a statului, de a pune în acord Codul penal cu decizia CCR, are ca efect direct încălcarea dreptului la liberate a acestor cetățeni, drept pe care tot statul trebuie să îl garanteze.
- Problema ordonanțelor de urgență este una veche...
- Dana Gîrbovan: Și pe care noi am semnalat-o constant. Și Guvernul Cioloș a dat ordonanțe de urgență care au produs efecte grave în justiție, fără să fi generat însă critici acerbe din partea presei. De exemplu, prin OUG 6/2016 s-a permis ca SRI să poată fi desemnat organ special de cercetare penală, lucru interzis expres după Revoluție, pentru a rupe SRI de activitatea abuzivă de cercetare penală a fostei Securități comuniste. Această ordonanță este și azi în vigoare.
„Nu este acceptabilă implicarea serviciilor de informații în urmărirea penală”
- Ce știți despre protocoalele dintre Parchetul General și DNA, pe de o parte, și serviciile de informații, pe de altă parte?
- Dana Gîrbovan: Aceste protocoale există, dar nu știm ce conțin. Asociațiile profesionale ale magistraților au solicitat în repetate rânduri desecretizarea lor, lucru care nu s-a întâmplat. Am cerut, de asemenea, de câteva ori președintelui Iohannis, înaintea ședințelor CSAT, să includă pe ordinea de zi declasificarea hotărârilor prin care serviciilor de informații, cu precădere SRI-ului, li s-au dat competențe în urmărirea penală. Nici până azi, după aproape doi ani de zile, subiectul nu a fost dezbătut de CSAT. Este important ca aceste protocoale să fie făcute publice, deoarece fiecare cetățean trebuie să știe exact conținutul lor pentru a cunoaște dacă și cât au influențat serviciile de informații activitatea de cercetare penală.
- Legea trebuie să fie publică și accesibilă tuturor... nu e asta o caracteristică esențială a „statului de drept”?
- Dana Gîrbovan: Practica folosirii unor hotărâri secrete prin care se instituie reguli, se înființează autorități – cum e Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor – sau se atribuie competențe ce exced cadrului legal public este specifică regimurilor de inspirație sovietică și nicidecum statului de drept. Declarațiile procurorului general Alexandru Lazăr și al procurorului șef DNA Laura Codruța Kovesi, cea care, în 2009, în calitate de procuror general, a semnat acele protocoale secrete, sunt contradictorii cu privire la aceste protocoale secrete dintre Parchetul General și serviciile de informații, motiv pentru care subiectul trebuie lămurit pe deplin și transparent.
- Care este, în opinia dvs., valabilitatea probelor în copie furnizate de SRI, prin intermediul DNA, al căror suport original nu se desecretizează, și, astfel, decurge de la sine refuzarea solicitării de expertiză tehnică?
- Dana Gîrbovan: Mă întrebați despre probe furnizate de SRI, care e un serviciu de informații militarizat. Codul de procedură penală stipulează expres că singurii care pot culege probe în cadrul urmăririi penale sunt organele de cercetare penală, iar Curtea Constituțională a confirmat acest lucru. Rolul serviciilor secrete este să culeagă intelligence, informații, nu probe.
- În altă ordine de idei, nu este acceptabilă implicarea serviciilor de informații în urmărirea penală?
- Dana Gîrbovan : Sub nicio formă. România a perpetuat practica din perioada comunistă, când Securitatea făcea și urmărire penală, permițând – într- un mod ocolit – serviciilor de informații să fie implicate în activitatea de cercetare penală, fapt sancționat de Curtea Constituțională pe aspectul ce viza interceptările. Întro democrație e important să ținem cele două activități separate: serviciile de informații să se ocupe de chestiuni ce țin de intelligence, iar procurorii de urmărirea penală. Amestecând cele două va ieși ceea ce avem azi în România, cu efect de scădere a încrederii atât în serviciile de informații – de care un stat are nevoie – cât și în procurori și, implicit, de subminare a statului de drept, democrației și încălcare a drepturilor omului.
„Corupția puterii ori coruperea conștiinței degenerează rolul pe care un magistrat îl are”
- Există dosare care nu prezintă garanția că au fost analizate temeinic?
- Încărcătura cea mai grea de dosare este la judecătorii, unde un judecător a gestionat, în medie, 1.094 de dosare în 2015. Cifrele rămân însă foarte mari și în căile de atac, numărul total al dosarelor aflate pe rolul instanțelor depășind, în 2015, cifra de 3 milioane. La o asemenea încărcătură pe judecători există, firește, și dosare care nu sunt analizate temeinic, motiv pentru care ele sunt rejudecate fie de instanța de control, fie sunt trimise spre rejudecare la prima instanță. Niciun sistem nu este perfect.
- Dincolo de presiunile obiective, există și alte cauze pentru care un judecător nu soluționează drept un dosar?
- Graba, superficialitatea, slaba pregătire profesională sunt factori ce se regăsesc și în Justiție, ceea ce afectează implicit și modul de judecare al unui dosar. O problemă mai veche, pe care noi o tot repetăm, este legată de lipsa unei evaluări reale, obiective, a magistraților. Când peste 90% dintre magistrați au calificativul „foarte bine” înseamnă că sistemul de evaluare nu este obiectiv și eficient. Ar mai fi de amintit și lipsa de dinamism a activității judecătorilor, care după un timp devin foarte statici. Aceeași instanță, specializare, componență a completului generează inevitabil rutinare și în rândul judecătorilor. Poate ar fi bine de luat în calcul, după o anumită perioadă de timp, rotirea judecătorilor de la o specializare la alta sau de la un complet la altul.
- Există cazuri demonstrate de magistrați corupți. Cum poți ajunge, ca judecător, corupt?
- Oamenii sunt supuși ispitelor de tot felul, iar unii cad ispitei lacomiei de a cere și/sau primi ce nu li se cuvine, ispită ce nu are scuză. Există însă o altă formă de corupție, mai puțin vizibilă, cum ar fi corupția puterii ori coruperea conștiinței, ce degenerează rolul pe care un magistrat îl are. Acest tip de corupție se manifestă atunci când un magistrat, doar pentru că a fost investit cu o putere pe care niciun alt cetățean nu o are, crede că este infailibil și mai presus de lege. Pentru a nu cădea în acest miraj al puterii, este important pentru fiecare magistrat – judecător sau procuror – să fie mereu alert și să nu uite de jurământul pe care l-a făcut. Judecătorul este un slujitor al legii, iar justitia există pentru folosul cetățenilor, independența judecătorului fiind pur și simplu un drept al acestora.
„Modul ofensiv în care DNA reacționează la critici demonstrează o autosufi ciență periculoasă pentru un stat democratic”
- Câtă încredere aveți în CSM? Dar în DNA?
- Încrederea în instituții este direct proporțională cu gradul acestora de responsabilitate și cu instrumentele pe care le ai pentru a le trage efectiv la răspundere. O altă condiție este legată de transparența activității instituției, și aici prin transperență nu mă refer la acțiuni de PR, ci la oferirea de informații corecte și complete. Or, în privința răspunderii avem un deficit serios atât în ceea ce privește CSM, cât și DNA. În ceea ce privește membrii CSM, nici până azi nu avem, dupa decizia CCR din 2013, un instrument legal de revocare a membrilor Consiliului. În cazul DNA, nu am văzut nicio analiză publică temeinică a activității acesteia, bazată pe un control de fond al Inspecției Judiciare. De asemenea, modul ofensiv în care DNA reacționează la critici demonstrează o autosuficiență periculoasă pentru un stat democratic.
- Persistă în sistem practici moștenite din perioada comunistă. Există și o cultură a șefului, a stăpânului, de exemplu?
- De ceva vreme citesc despre justiția din perioada comunistă și constat că noi am împrumutat forme democratice pe care le-am implementat pe un fond de justiție profund sovietizat. Societatea românească post-comunistă nu a beneficiat de o lustrație, care să ne permită o rupere reală de trecut. Foști turnători, colaboratori și ofițeri ai Securității au activitat până nu de mult și în magistratură. Una dintre cea mai des întâlnită reminiscență de gândire comunistă pe care o găsim și azi în societatea românească este desconsiderarea drepturilor omului și perpetuarea idei că acestea pot fi subsidiare în raport cu alte deziderate, cum ar fi lupta împotriva corupției. De asemenea, este extrem de îngrijorător și nesănătos pentru democrație modul în care ne raportăm la serviciile de informații.
- Un exemplu relevant, vă rog?
- Înalta Curte de Casație și Justiției este instanța supremă, iar în România este instanța care aprobă mandatele de securitate națională. În ultimii trei ani au fost emise mii de astfel de cereri, fiind respinsă una singură. Cu alte cuvinte, ICCJ a făcut un control practic formal – conform standardelor CEDO – cererilor venite din partea serviciilor de informații, iar acest mod de a acționa poate fi privit și ca o reminiscență a sistemului totalitar, care punea mereu statul înaintea individului. Ar fi binevenită o analiză temeinică a sistemului de justiție comunist pentru a identifica și elimina din societatea românească reminiscentele acestui sistem represiv și distructiv.
- Cu experiența dvs. de acum, ce le transmiteți judecătorilor aflați la început de carieră?
- Aș vrea să le spun că cea mai importantă lecție pentru un judecător este lecția smereniei: să învete să îi asculte și respecte pe cei aflați în fața lui, să își cunoască limitele, să nu fie autosuficient și să nu uite jurământul pe care l-a depus când a intrat în profesie. Să nu lupte, ci să judece. Să apere drepturile și liberatățile fundamentale și să nu uite că independența lui este garanția cetățeanului că în sala de judecată toți vor fi tratați în mod egal: cel slab ca și cel puternic, statul ca și cetățeanul său. Nu în ultimul rând, prin hotărârile lor să caute dreptatea și iar dreptatea, și, așa cum spunea un celebru profesor italian, să nu uite că Justiția, ca orice zeitate, se înfățișează doar celor care cred cu adevărat în ea.