Așa cum a anunțat încă de săptămâna trecută, Dan Vîlceanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. În locul lui sunt vehiculate mai multe nume.
„În urmă cu aproximativ o oră, după ședința de Guvern, mi-am inaintat demisia”, a aanunțat Vâlceanu într-o conferință de presă.
Cine îi va lua locul lui Vîlceanu. Eurodeputatul Gheorghe Falcă, vicepreşedinte PNL, a transmis două nume.
„PNL are în acest moment două opţiuni: prima opţiune, Marcel Boloş, şi a doua opţiune, Cristian Buşoi (..) Noi avem două personalităţi care pot ocupa oricând acest minister important”, a declarat Falcă într-un interviu pentru Profit TV.
Cine va fi noul ministru?
Amintim că Marcel Boloş a fost propus pentru funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene încă din toamna trecută, dar nu a fost dorit de Florin Cîţu. Cea de-a doua variantă, Cristian Buşoi, are șanse mari de a fi simpatizat de organizaţiile din sud şi din Banat.
A treia variantă ar fi Alexandru Nazare, care a ajuns în Guvernul Cîţu cu susţinerea PNL Prahova. Acesta a fost dat afară de fostul şef al PNL în iulie 2021, când Florin Cîţu dorea să pună mâna pe Ministerul Finanţelor. Nazare are câteva șanse de a beneficia de sprijin din partea lui Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL, scrie sursa menționată.
„Ciucă are cuvântul decisiv şi probabil va merge pe o variantă sigură, agreată de Cotroceni”, a precizat un vicepreşedinte al PNL din apropierea premierului. În schimb, mutarea lui Boloş, ar redeschise discuţiile şi despre Ministerul Cercetării şi Digitalizării.
Cu toate că propunerile au fost făcute, iar politicienii deja au în cap cine ar putea fi norocosul, Nicolae Ciucă va decide cine este cel mai potrivit pentru această funcție. Cei trei încă sunt analizați, iar decizia urmează să fie anunțată.