Dan Tăpălagă: La mulți ani, EVZ!

În urmă cu peste zece ani am plecat de la Evenimentul zilei, am revenit și iar am plecat, lăsând în urmă un ziar influent și o echipă de ziariști remarcabili.

 În ultimul timp am intrat mai rar pe site-ul EVZ pentru ziar, dar am căutat zilnic semnăturile unor jurnaliști ca Dan Andronic, Mircea Marian, Silviu Sergiu, Mălin Bot, Ionel Stoica plus alte nume de gazetari redutabili. Ne-am și certat uneori, am avut puncte de vedere diferite, dar nu ne-am despărțit definitiv simțind undeva, în adâncul nostru, că avem, cu toții, o datorie față de public înainte de toate, oricât șiar dori unii politicieni să controleze tot ce mișcă în presă. Fiecare a slujit publicul cum s-a priceput, cum și cât a putut în acești ani dificili.Oricât ar fi de greu, jurnaliștii adevărați vor lupta mereu pentru dreptul lor de a scrie liber, autonom și critic. În speranța că vor veni vremuri mai bune pentru presă, urez La mulți ani, EVZ!”

„Bulina roșie“, pastila care i-a făcut pe mulți să meargă mai departe

Domnule director, în primul rând vreau să vă felicit pentru frumoasa aniversare a 23 de ani de la apariția primului număr al „Evenimentului zilei”. Cu această ocazie, vreau să remarc că, în toți acești ani, ați reușit să vă câștigați respectul cititorilor prin seriozitatea articolelor publicate și a obiectivității jurnaliștilor care și-au adus aportul la ceea ce este azi „Bulina roșie“. Chiar dacă uneori nu am fost de acord cu opiniile apărute în ziar, acest lucru nu mă poate opri să nu remarc profesionalismul de care ați dat și dați dovadă. „Bulina roșie“ a reprezentat pentru mulți pastila care i-a făcut să meargă mai departe, să creadă că nu este totul pierdut și că cineva mai apără drepturile și libertățile cetățenești. În încheiere, vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care ni l-ați acordat, sprijinindu-ne în demersurile noastre și pentru informațiile pe care ni le-ați furnizat în tot acest timp.

Profesor Marius Nistor , Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Ați menținut un echilibru remarcabil „în consolidarea democrației”...

De 23 de ani am avut pe masă fiecare ediție editorială a „Evenimentului zilei”. Privind retrospectiv îmi dau seama că realitatea, așa cum a fost ea, a fost consemnată și ilustrată cât mai fidel. Acesta a fost și motivul pentru care am rămas un cititor consecvent. Am convingerea că acest cotidian va fi mai departe apreciat de cei 150.000 de cititori zilnici, la care vor adera și alții care vor să fie cât mai bine informați. În toată această perioadă, „Evenimentul zilei” a abordat cu profesionalism informațiile din fiecare domeniu și a menținut un echilibru remarcabil pentru consolidarea democrației. La mulți ani, „Evenimentul zilei!”

Prof. Dr. Gh. Burnei, șeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, București

„Presa este liantul între viziunea noastră și măria sa - publicul”

Ne place să aducem și să întreținem cultură! Ne place! Reușim asta datorită unui fapt pe care îl prețuim fără vreo reținere. Acela este omul. Prețuim oamenii care iubesc Muzeul ASTRA! Din respect pentru public, venim cu evenimente dinamice, interactive și cu o abordare constructivă. Din respect, nu ne permitem să (vă) plictisim! Avem un program special prin care vrem să facem din Muzeul ASTRA un ,,must have”, iar presa este liantul între viziunea noastră și măria sa - publicul. La mulți ani, „Evenimentul zilei!”

Ciprian Anghel Ștefan, Manager general C.N.M. ASTRA”

Vă doresc să vă bucurați de cele mai frumoase realizări, să aveți viață lungă și să fi ți mereu pe baricadele adevărului și profesionalismului!

Aniversarea unei publicații este aniversarea libertății de expresie. Sărbătoarea „Bulinei roșii” este sărbătoarea profesiei care slujește adevărul și nevoia de cunoaștere a realității înconjurătoare, sub toate valențele ei.

„Evenimentul zilei” a fost una din cele mai performante tribuneșcoală ale jurnalismului românesc. Mentori care au construit destine de discipoli, nume pe care nu le rostesc pentru a nu nedreptăți pe cineva, au făcut și vor face posibil să se audă vocile diversității de opțiune și de atitudine.

Pentru toate acestea, la 23 de ani de la înființare, vă transmit salutul, felicitările și urările de viață lungă pe frontul deslușirii realității făra echivoc.Prețuiesc consecvența, profesionalismul și curajul vostru. Totodată, îmi reafirm susținerea pentru libertatea de exprimare și pentru eforturile presei de a-și întări statutul. Știu cum arăta primul număr al cotidianului „Evenimentul zilei”, din 22 iunie 1992, și am văzut cum ați evoluat, pas cu pas, producând o adevărată revoluție pe piața media din România. Multe din campaniile de presă duse, de-a lungul anilor, de jurnaliștii „EvenimentuIui zilei”, rămân un reper nu numai în mass-media, ci și în conștiința românilor. Mult succes și La Mulți Ani!”

Valeriu Zgonea Președintele Camerei Deputaților

INFO

Cu o zi înainte să plece în misiunea sa de ambasador al României la Washington, Mircea Geoană, însoțit de nevasta sa, Mihaela, a luat masa în restaurantul „La Premiera”, unul din cele mai în vogă localuri din Bucureștiul anilor '93-’97, cu ministrul de Externe de pe atunci, Teodor Meleșcanu. La plecare, reporterul de viață mondenă al EVZ, Mihnea- Petru Pârvu, le-a dat celor doi câte un număr din „Evenimentul zilei” din ziua următoare. Era miezul nopții și cei doi s-au bucurat că pot citi ceea ce alții vor fi aflat abia a doua zi de dimineață.

Victor Cristian Anghel: „Articolele se scriau la mașina de scris”

Am lucrat la „Evenimentul zilei” pe o perioadă de trei ani, între 1993-1996, în departamentul condus, la acea vreme, de Simona Ionescu. Dan Andronic și Capatos erau la secția „Servicii secrete” cu Radu Tudor, noi eram „Investigații, reporteri speciali” împreună cu Al. Racoviceanu, Lidia Popeangă, Moise Guran și alții. Moise a renunțat la „Justiție” și am preluat eu acest domeniu. Frumoși ani. Era un singur PC și articolele se scriau la mașina de scris. Am părăsit redacția la scurt timp după plecarea lui Ion Cristoiu. Multe din articole mele au fost semnate cu pseudonimul Vladimir Alexa și se refereau la un dosar al retrocedărilor frauduloase din Parcul Herăstrău.

Echipă profesionistă care nu ignoră cultura

Colaborarea pe care o avem de ani de zile cu „Evenimentul zilei”, atât la Curtea Veche Publishing, cât și la Asociația Editorilor din România, mi-a dat prilejul să cunosc și să apreciez o echipă profesionistă, care nu ignoră unul din cei mai importanți piloni ai dezvoltării unei societăți - cultura. Vă mulțumesc pentru deschiderea pe care ați arătat-o întotdeauna față de carte și înțelegerea profundă a realității sociale. La mulți ani, „Evenimentul zilei!”

Grigore Arsene, director Curtea Veche Publishing, Asociația Editorilor din România

Helmuth Duckadam: „La mulți ani!”

„Viață cât mai lungă și cât mai multe articole frumoase și interesante”!

Elena Udrea: „EVZ a devenit referențialul gazetăriei”

Bulina roşie”, aşa cum am cunoscut-o eu prima dată, este o parte importantă a istoriei democraţiei româneşti post-decembriste. Sub peniţa maestrului Ion Cristoiu şi a tuturor jurnaliştilor talentaţi şi de calibru care au semnat în paginile ziarului, EVZ a devenit referenţialul gazetăriei, atât pentru oamenii simpli, cât şi pentru politicieni.

FOTO: Elena Udrea

Faptul că Evenimentul zilei încă se menţine pe o piaţă quality în dificultate arată resursele importante de credibilitate pe care le are şi munca bine făcută a jurnaliştilor de acolo, pentru care îi felicit.

Le urez acestora mult succes în continuare, să aibă putere să reziste dificultăţilor şi presiunilor de tot soiul la care sunt supuşi, iar ziarului - să fie tipărit şi peste 50 de ani, și să se transforme într-un Le Monde sau The Guardian al României!

George Maior, fost director al SRI: „Felicit echipa de la Evenimentul cu ocazia acestei aniversări”

În opinia mea, „Evenimentul zilei” a contribuit major, în decursul anilor (aproape un sfert de veac), la dezvoltarea presei cu adevărat libere și independente din România. Știu că a făcuto uneori în circumstanțe dificile din punct de vedere politic sau economic. În timp, a devenit un ziar total, acoperind critic și profesionist toate domeniile vieții sociale, politice și culturale din țara noastră. Felicit echipa de la „Evenimentul” cu ocazia acestei aniversări și doresc ca acest spirit al independenței și al profesionalismului jurnalistic dovedit de-a lungul istoriei sale, să se manifeste, și în viitor".

FOTO: George Mairo