Marți, 1 decembrie 2015, Dacian Cioloș a acordat postului de radio Europa FM, în regia lui Moise Guran, un soi de interviu colectiv. Mai precis, printre întrebările care erau mai degrabă fragmente din spunerile lui Moise Guran la DiGi 24, această Scînteie televizată a Regimului Iohannis, decît întrebări de profesionist, și-au găsit locul și întrebările ascultătorilor.
Nu a oricăror ascultători, ci a celor care stau de vorbă în mod obișnuit cu Moise Guran la Europa FM. Altfel nu-mi explic ciudățenia că autorii unor întrebări adresate premierului României erau prezentați de moderator doar cu numele lor mic - Tinel, Gigel, Bălănel - Tinel - de parcă i-ar fi făcut cunoștință nevestei cu niște amici de bodegă.
Noul Guvern a fost instalat marți, 17 noiembrie 2015. În două săptămîni, cît a trecut de la preluarea postului de premier, Dacian Cioloș a acordat patru interviuri, toate întinse pe un timp destul de lung. Interviurile nu sînt singurele momente din ceea ce s-ar putea numi prezența premierului în media. Lor trebuie să le adăugăm: 1. Scenetele de telenovelă politrucă, precum cea de la Parada de 1 decembrie 2015, prin care Dacian Cioloș joacă teatrul emoției patriotice împinse pînă la umezirea ochilor în direct la tv. 1. Transmiterea în direct a scenetelor stînjenitoare din deschiderea ședințelor de Guvern, preluate cu virgule cu tot de la Victor Ponta și menite a arăta Poporului cum îi îndrumă pe miniștri încotro s-o ia Dacian Cioloș, ca un agent de circulație proțăpit la intersecție, automobilele din trafic. 2. Prezența presei sub formă de cohortă la toate momentele în care Dacian Cioloș e vedetă: vizita la răniții din Tragedia de la Colectiv, participare la ședința Comandamentului de iarnă. 3. Răspunsurile date prompt la întrebările zise în redacții și de pe scări, cînd premierul se deplasează dintr-un loc într-altul. Această fervoare în materie de prezență mediatică în contrast nu numai cu tăcerea de bolovan uitat în rîu a lui Klaus Iohannis, dar și cu debutul altor premieri postdecembriști, trebuie raportată la cîteva note caracteristice ale lui Dacian Cioloș din aceste zile: 1. Dacian Cioloș are doar două săptămîni de activitate la Palatul Victoria. În viața sa, funcția de acum e o premieră. Orice om normal, parașutat într-o astfel de funcție, are nevoie de un timp în care să-și dea seama fie și măcar de felul cum circulă hîrtiile în Guvern. Dar chiar dacă ar fi fost premier de o viață, Dacian Cioloș tot ar fi avut nevoie de un timp de familiarizare cu ceilalți miniștri, cu problemele de administrat într-o primă fază, deoarece, spre deosebire de premierii de partid, el știe puține lucruri despre felul în care lucrează ceilalți miniștri. 2. Guvernul Dacian Cioloș a fost proclamat ca independent de partide. Prin urmare, pentru acest Guvern n-are importanță capitalul electoral, cîtă vreme are un mandat doar de un an și, mai ales, cîtă vreme nici un partid nu pierde și nici nu cîștigă din activitatea Guvernului. 3. Dacian Cioloș repetă într-una că și-a propus doar administrarea de un an a țării. Îmbrățișînd cu căldură diversiunea pauzei cerute de partide în materie de Guvernare pentru a se curăța de corupți, premierul caută să ne convingă că e un fel de ținător de cîrmă timp de un an, pînă se întorc adevărații cîrmaci, politicienii. Explicația ciudățeniei care se schițează din raportarea febrilității mediatice la datele obiective ale Guvernului Dacian Cioloș trimite la două ipoteze: 1. Preocuparea de capital electoral propriu, astfel încît partidele să nu poată mișca în Parlament împotriva Guvernului. 2. Un plan secret, pus la cale împreună cu Klaus Iohannis, de cîștigare de către Dacian Cioloș a unui capital politic suficient pentru ca, împreună cu cîțiva membri ai Guvernului de independenți, premierul să pună mîna pe PNL. Amîndouă ipotezele pleacă de la premisa capitalului electoral pe care Dacian Cioloș trebuie să-l cîștige rapid. Joi, 26 noiembrie 2015, Dacian Cioloș a acordat un lung interviu (două ore!) lui Rareș Bogdan pentru emisiunea Jocuri de putere de la Realitatea tv. După interviu, dacă m-ar fi întrebat cineva care e poziția lui Dacian Cioloș în chestiunea controversată a măririi salariilor la bugetari cu 10 la sută, n-aș fi putut răspunde, deși analiza de text a fost ca student la Filozofie, unul dintre punctele mele tari. „Dacian Cioloş: Sigur, aici ce ar fi putut să facă Guvernul? Nu ştiu ce marjă ar fi avut Guvernul să nu aplice o decizie a Parlamentului. Pe de altă parte, ar fi însemnat să începem o dispută cu Parlamentul pe marginea celor 10% dacă îi aplicăm sau nu şi că dacă da, în ce condiţii, pentru că vă spun sincer, eu personal aş fi preferat să aplicăm această mărire nu proporţional la toată lumea, ci să mergem cu o mărire a fondului de salarii şi să discutăm anumite criterii, care să ducă şi la creşterea performanţei actului administrativ prin modul în care am fi procedat la această creştere salarială. Dar ar fi fost un risc de amînare a adoptării bugetului şi ar fi fost un risc de consum de foarte multă energie în disputele cu Parlamentul pe aceşti 10%, mai ales că avem un an electoral şi, din punctul meu de vedere, această măsură are, în primul rînd, unic electoral şi mai puţin una de eficienţă a administraţiei. Şi atunci, după o discuţie pe care am avut-o cu membrii Guvernului, am decis ca în măsura în care preşedintele promulgă această lege, să facem eforturi să o aplicăm, să o introducem în buget (…)” Despre surpriza întruchipată de acceptarea măsurii privind creșterea salariilor cu 10 % la toți bugetarii am mai scris. Am precizat că votul dat în Parlament unui amendament introdus la plezneală de un deputat PSD și votat de Camera Deputaților într-o veselie vecină cu demența politică, a stîrnit o furtună de proteste în rîndurile Electoratului de Dreapta, dar și în rîndurile celor conștienți că această măsură populistă, respinsă chiar de Guvernul Ponta, exprima o evidentă lipsă de responsabilitate pentru destinele țării. Electoratul de Stînga, preponderent bugetar, a salutat votul din Parlament, fie și pentru că era vorba de creșterea veniturilor proprii, realitate salutată și de o maimuță dacă ar fi vorba de banane și nu de bani, aprobate de conducerea Grădinii zoologice și nu de Parlamentul României. Decizia a împărțit electoratul în două tabere distincte, ireconciliabile. Nu întîmplător, sesizînd asta, Traian Băsescu, în numele Mișcării Populare, a atacat decizia Parlamentului. Din răspunsul lui Dacian Cioloș nu se vede limpede de partea cui e premierul tehnocrat. Mustrarea deciziei pe motiv că nu ține cont de bugetarii cu salarii mici pare o situare pe poziții anti-populiste. În realitate, poziția lui Dacian Cioloș e una populistă. E limpede că premierul desemnat a răspuns astfel încît să nu poată fi identificat precis de electorat. La Europa FM a avut loc următorul dialog: O ascultătoare care s-a recomandat Cristina - și atît!- a abordat acuta chestiune a recuperării pagubelor în cazul sentințelor de corupție: ”Vroiam să-l rog pe domnul Cioloş dacă va putea într-un interval de timp, definit de dânsul, trei luni, şase luni, poate chiar şi la finalul mandatului, să vină şi să spună că a lucrat cu Ministerul Finanţelor şi a ajuns să pună la punct un plan şi că în perioada asta "x" la sută procent din averile sechestrate au fost confiscate.
Evident, s-a vîrît pe fir și Moise Guran, care i-a ținut premierului un discurs despre avatarurile Agenției de recuperare, încheind astfel: ”Dar cred că e nevoie şi de nişte clarificări legislative, domnule prim-ministru.” Răspunsul lui Dacian Cioloș la o întrebare care cerea o poziție precisă, scutită de șerpuiri politicianiste? Un răspuns gen N-ar fi rău să fie bine: ” Da, şi cred că e nevoie în primul rând de voinţă pentru a aplica lucrurile astea pentru că fără voinţă găsim tot felul de tertipuri ca să le anulăm.”
E limpede că în toate chestiunile controversate, dar în care se așteaptă de la un premier tehnocrat soluții urgente și radicale, Dacian Cioloș evită Dacian Cioloș răspunsurile precise, cele menite a-l fixa deja în poziții ferme, care împart electoratul, dar care s-ar traduce în măsuri cerute de realități.
Face asta, pentru că personalitatea sa e de om gri, om fără înușiri, cum ar fi spus Robert Musil, sau pentru că are un plan al său secret, de cîștigare de capital electoral pentru altceva decît pentru supraviețuirea la Guvernare?