Dacian Cioloș: "O susțin pe Corina Crețu. Nu cred că imaginea României este afectată"

Premierul Dacian Cioloş a precizat astăzi că o susţine pe Corina Creţu şi că nu are niciun interes ca aceasta să aibă "un insucces" în mandatul său de comisar european.

Întrebat ce părere are despre presiunea mediatică, din ultima perioadă, asupra Corinei Creţu, şeful Executivului de la Bucureşti a răspuns că el a susținut-o pe Corina Crețu și a respectat decizia lui Jean Claude Juncker de la început. 

"Eu am fost surprins de alegaţii care au apărut în presă vis-a-vis de o ranchiună din partea mea sau un interes din partea mea de a-i afecta calitatea mandatului. Vreau să spun încă o dată că eu îi doresc succes Corinei Creţu şi am avut o discuţie cu ea la telefon zilele trecute, îi doresc succes şi o să îi dau tot sprijinul. Nu am absolut niciun fel de alte ambiţii şi ar fi chiar ridicol să se spună că am eu interes într-un insucces al Corinei Creţu, mai ales acum când mi-am asumat această responsabilitate de prim-ministru", a spus Cioloș citat de Agerpres. 

Cioloş a adăugat că nu crede că imaginea României e afectată şi a precizat că are încredere în capacitatea preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de a decide referitor la funcţionarea Comisiei. 

"Nu cred că imaginea României este afectată. Ar fi afectată dacă am intra noi într-un scandal şi într-un astfel de circ. Eu am încredere în capacitatea preşedintelui Juncker de a decide vis-a-vis de funcţionarea Comisiei, vis-a-vis de performanţa membrilor Comisiei. Am trecut eu însumi prin această experienţă de membru al Comisiei Europene şi ştiu cum se lucrează acolo", a mai spus Cioloș.