Dacă vii cu bombardierul, vei fi doborît!

Așa trebuia să i se răspundă impertinentului Dimitri Rogozin care a anunțat că, data viitoare, va veni în România la bordul unui TU – 160 astfel încît trecerea sa prin spațiul nostru aerian să nu mai poată fi oprită de autoritățile civile române.

MAE  nu a dat un răspuns, ci a făcut o analiză (declarația este așa și pe dincolo) și s-a făcut că nu pricepe (să ne precizeze nu știu cine dacă asta e poziția oficială sau nu bla-bla-bla), iar președintele Băsescu a preferat să se poziționeze deasupra întregii povești (e treaba autorităților că l-au oprit să ne tranziteze spațiul aerian, sper că aceștia știu ce fac, nu mă preocupă Rogozin). Și așa, nimeni nu a atras respectuos atenția vicepremierului rus că, dacă vine cu bombardierul în spațiul nostru aerian, i se va întîmpla ceva mult mai grav decît că e oprit pe un aeroport și, zău, nu mai apucă să ia un avion de linie spre Moscova niciodată. Nu de alta, dar așa e legea pe-aici.

Eu cred că Rogozin ar trebui să primească multe replici pentru că, dacă sesizați, el nu se referă la nici un oficial român, ci la ”voi, românii!”. Noi, românii, vom afla nu știu ce și vom vedea ce ne va face nouă Rusia. Eu, un român, îi spun să-și vadă de treabă și să-și călărească bombariderele prin ograda lui, că dacă trece pîrleazul, s-ar putea să o pățească! Sper ca aplombul național cu care înfruntăm tabloidele britanice sau mai știu eu ce idiot din Occident care zice ceva de români să se vadă și acum, cînd un oficial rus ne-a amenințat atît de brutal.

 Nu, nu vă temeți, nu este vorba despre  creșterea tensiunii  relațiilor ruso-române. Ele sînt la fel de rele sau de bune pe cît erau cu o zi înainte de declarația lui Rogozin. Traian Băsescu are dreptate cînd spune că este o gură mare. Rogozin este un Jirinovski de generație mai nouă. E un provocator ultranaționalist căruia îi place cafteala între marile puteri, iar Putin îl prețuiește mult. Dar e prim-vicepremier! Nu a vorbit Vocea Rusiei pe care, că tot veni vorba, bag de seamă că o ascultăm cu inima chircită de la o vreme. Dar, despre asta, altădată.

 Încă înainte ca Traian Băsescu să fie el însuși ținta vorbelor lui Rogozin , am avut ocazia să cunosc direct personajul și cred că e potrivit momentul să vă povestesc cum.  În 2009 sau 2010, pe cînd conduceam delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, am avut, alături de ceilalți șefi ai delegațiilor parlamentare, o întîlnire cu ușile închise cu el, la Bruxelles, dacă îmi amintesc bine. Pe atunci, Rogozin era ambasador al Rusiei la NATO. Era bine cunoscut în cercurile Alianței pentru declarații provocatoare, la limita obrăzniciei și a războiului diplomatic. Era trimis la Bruxelles și ținut la post în mare cinste într-o vreme în care mai bine de jumătate dintre aliați se socoteau prieteni cu Rusia și nu puțini erau cei care cereau intrarea Rusiei în NATO. Cu cîtă elocință, cu ce risipă de argumente atent fabricate, cu ce suflet larg vorbeau oamenii aceștia (unii dintre ei fiind chiar șefi de state, miniștrii de externe ori miniștrii ai apărării) despre prietenia cu Rusia, în care avem încredere și care trebuia luată în NATO că altfel, săraca de ea, se va frustra. Nimeni nu se întreba de ce Rusia răspundea acestui efort general de prietenie cu un Rogozin. În fine, orbiri au fost, orbiri sînt încă. Rogozin avea o plăcere deosebită să  jignească deopotrivă obrazul și inteligența interlocutorilor occidentali, iar aceștia, ”diplomați” fiind, întorceau rîzînd și celălalt obraz. Ca să vă faceți o idee mai clară, Rogozin era, din punct de vedere stilistic, cam cum e Ponta la intern.

Cum ziceam, prin 2009 sau 2010, șefii delegațiilor parlamentare la Adunarea Parlamentară NATO, printre care mă număram, au avut o întîlnire cu el. Tema întîlnirii era o evaluare de ambele părți a relației NATO – Rusia. Cînd mi-a venit rîndul, l-am interpelat pe Rogozin despre situația trupelor ruse din Transnistria. Nu reiau aici întreaga istorie, știți cum au ajuns acolo, ce fac acolo, de ce sînt acolo, cum a promis Yelțîn în 1999 că le retrage, cum nu s-au retras niciodată, fiind trupe de ocupație după toate regulile. Răspunsul lui Rogozin a fost stupefiant! A zis așa: ”Trupele ruse se află acolo ca să protejeze populația de un pericol foarte mare. În Transnistria există imense depozite de armament vechi, foste depozite al armatei roșii, care adăpostesc o muniție de război deja expirată și învechită, inutilizabilă azi, dar foarte periculoasă în continuare pentru populația civilă dacă nu este atent păzită.

În Transnistria sînt mulți șobolani și aceștia umblă nestingheriți prin depozitele vechi de armament, blana lor se impregnează de praf de pușcă și apoi merg prin orașe și sate, prin gospodării sau prin locuri publice ca nișlte veritabile dinamite vii. Vă imaginați ce dezastru se poate întîmpla acolo în fiecare minut? E de-ajuns să-și aprindă un transnistrean țigara și gata, bum! Soldații ruși sînt în Transnistria ca să ferească populația civilă de așa ceva.” Mi-amintesc reacțiile spontane ale colegilor mei din Marea Britanie și Olanda care s-au declarat indignați de ceea ce ei au numit ”răspunsul sfidător pe care l-ați dat întrebării legitime a colegului nostru român”. Și eu am replicat, dar nu despre mine e vorba acum, ci despre Rogozin, care era foarte bine dispus și mîndru de replicile sale insolente. Și e corect să vă spun că eu nu am avut un tratament special. Reprezentanții tuturor țărilor NATO au avut parte de același gen de replici din partea sa.

Nu vreau să închei acest mic text fără să formulez o întîmpinare. Există și părerea că ar trebui să fim cuminți. Să tăcem din gură cînd ne înjură boierul, că e mai înțelept și mai diplomatic așa. Că sîntem mici și neputincioși, că ne zdrobesc rușii cînd vor și că ne taie gazele etc. Am o singură replică la asta, indicînd exemple.  Polonia (pe care tocmai o dau de exemplu europofilii analitici de pe la noi) e Polonia pentru că s-au opus cu ce aveau tăvălugului rus. Rușii i-au învins – le-au ras țara de pe hartă și, după al doilea război, i-au ocupat. Dar, s-au opus! Asemenea gesturi construiesc, în istorie, reputație și caracter. Iar Polonia e Polonia în Uniunea Europeană tocmai pentru că are reputație și caracter.

Vedeți diferența enormă dintre baltici și basarabeni? Balticii au avut curajul să o rupă definitiv cu Rusia, cînd a sosit ceasul. Basarabenii au scăldat-o, în stilul călduț românesc, că să fie neutrii, că să fie bine și cu ăia și cu ăilalți, și olecuță comuniști și olecuță capitaliștii, dar nu prea mult nici una, nici alta. După mai bine de două decenii, vedem unde sînt cei curajoși și unde sînt cei temători. Rusia vrea să ne fie frică de ea. Și dacă ne e, au cîștigat deja, iar Rogozin, din bombardier sau nu, va rîde de noi. Orice, dar nu vreau să fiu printre cei care, ”înțelepți” fiind, înghit palmele lui. Cei care vor să le înghită din considerente ”strategice”, să o facă. În fond, sîntem toți același popor.