Der Spiegel a publicat sub semnătura lui Keno Verseck un articol deosebit de critic despre președintele Klaus Iohannis. De la primii ani postdecembriști, cînd Ion Iliescu, viu, îl înlocuise pe Nicolae Ceașescu, mort, în postura de țintă a presei occidentale, n-am mai întîlnit într-o publicație de prestigiu o asemenea tăvălire a unui șef de stat român prin cerneala devenită acid clorhidric.
După cum era de așteptat, pe meleagurile noastre dintre Carpați și Mare, articolul a fost primit cum sînt primite de obicei zicerile despre noi în Occident:
Ca un text din Sfintele Scripturi. Credincioșii îl primesc, de regulă, prin crăpătura din boltă, pe unde ne urmărește 24 din 24 de ore, fără a fi acuzat că încalcă drepturile omului, Atotputernicul Fileor, zis și Cel de Sus. O dată parvenit la urechile sau la ochii lor Textul, el nu e verificat critic, nu e raportat la realități. E luat ca atare și, firește, transformat în obiect de cult. Acestea fiind spuse, sub semnul poziției mele față de semnalele venite din afară, trebuie să răspundem la întrebarea: E adevărat ce spune articolul? Aceasta e singura întrebare normală în cazul intervenției din Der Spiegel. Restul întrebărilor, în genul celor lansate de Mihai Gâdea la Sinteza zilei, din amvonul lui Dan Voiculescu, gen ce dușman al țării se ascunde dincolo de atacul la adresa iubitului nostru președinte, țin de folosirea presei ca armă politică primitivă.
După opinia mea, prin raportare la Adevăr, textul din Der Spiegel e una dintre cele mai mai nimerite radiografii ale mandatului lui Klaus Iohannis. Ca și în cazul lui Darren White, punctul de vedere al unui străin se dovedește infinit mai profund decît punctele noastre de vedere. Acolo unde noi, cei aflați în bordelul intern, ne ciorovăim pe tema care-i mai pulpoasă dintre noi, cel din afara bordelului, depărtat de certurile noastre, pune diagnosticul exact: Sîntem niște curve!
Ar fi fost normal ca articolul să fie judecat în valoarea sa de Adevăr sau de Fals. Altfel spus, s-ar fi cuvenit ca articolul să fie aplaudat sau combătut cu argumente luate din realitatea numită mandatul lui Klaus Iohannis. Mult mai important, o dată stabilit că autorul are dreptate, s-ar fi impus o dezbatere mai amplă despre Criza majoră pe care o constituie prestația lui Klaus Iohannis ca președinte. Scriam în Evenimentul zilei și pe cristoiublog.ro că, în chip iresponsabil, președinția absentează de la marile dezbateri contradictorii din societatea românească. În această situație, locul președintelui e luat de premier sau de fostul președinte.
Momentul numit Ordonanță de urgență în chestiunea interceptărilor a confirmat din plin acest adevăr. Din cîte se știe, Ordonanța de urgență dă SRI dreptul de a face mai departe supraveghere tehnică în cazuri vizînd Siguranța națională. Catastrofal prezentată de Raluca Prună, între noi fie vorba, lăsată singură vineri seara de premier și de președinte să prezinte OUG pentru ca ea să ia în piept criticile, Decizia în privința supravegherii tehnice din partea SRI a fost primită de o parte a presei și a societății civile cu indignarea stîrnită de reînvierea fostei Securități. Nimeni n-a catadicsit să vadă ce înseamnă dreptul SRI de a face cercetare penală, prin plasarea organelor SRI între organele de cercetare penală speciale. Nimeni n-a catadicsit să vadă cum s-au desfășurat lucrurile pînă acum. Pe cristoiublog.ro, am explicat esența Deciziei în ce privește cercetarea penală de către SRI. Simt nevoia să reiau explicația. Pînă la Decizia CCR, SRI efectua supravegherea tehnică pe parcursul cercetării penale în toate dosarele. Atît în cele de Siguranță națională, cît și în cele ținînd de DNA. Cu mandat de la judecător, procurorul DNA se adresa oficial SRI pentru a efectua supravegherea tehnică. SRI făcea din concretizarea acestui mandat o Operațiune internă. Dacă era vorba de interceptări, Centrul Tonola se punea în mișcare. Dacă era vorba de filaj, o echipă a SRI pornea la drum. La fel, dacă era vorba de plantat microfoane, o echipă se avînta în Operațiune. În 25 martie 2008, cînd s-a decis implicarea SRI în supravegherea tehnică a tuturor cercetărilor penale, s-a plecat de la adevărul că, și în materie de corupție, e nevoie de tehnică și specialiștii de supraveghere, deoarece și marii corupți își iau măsuri contrainformative. S-a considerat - și pe drept cuvînt - că un filaj din partea SRI, instituție specializată în filaj, e infinit mai bun decît unul făcut de Poliția judiciară. Identic se petreceau lucrurile și în cazul cercetării penale în dosarele DIICOT de Siguranță națională. Zicerile despre această realitate m-au convins încă o dată că noi românii sîntem toți urmașii lui Cocoșilă și nu ai lui Decebal. Asta deoarece, mulți dintre cei care s-au pronunțat despre acest caz, inclusiv ditamai ștabii de organizații ale magistraților, au dovedit că habar n-au ce înseamnă implicarea SRI în cazuri de Siguranță națională. Pînă la Decizia CCR, în cazurile de Siguranță națională și terorism, se proceda astfel. Pe baza unui mandat obținut de la un judecător, SRI documenta informativ un suspect de terorism, spionaj sau trădare. Pe baza informațiilor obținute prin supraveghere tehnică, se sesiza DIICOT cu un caz de siguranță națională. Pentru supravegherea tehnică în vederea cercetării penale, procurorul obținea un mandat de la judecător și, cu el, se adresa SRI pentru efectuarea supravegherii tehnice. La fel ca și cazurile de corupție, efectuarea supravegherii tehnice se făcea sub conducerea unui procuror. Rezultatele supravegherii tehnice erau consemnate în dosar. Dosarul ajungea în instanță. Dacă în cazul supravegherii tehnice în cercetarea penală în cazuri de corupție, așa cum am mai scris, asistam la folosirea tehnicii și specialiștilor SRI pentru a urmări corupți de tip Tony Greblă, în cazul supravegherii tehnice în cazuri de terorism și siguranță națională, folosirea tehnicii și specialiștilor apărea pentru urmărirea unui terorist sau a unui spion. Dacă în cazurile de corupție, dosarul se putea face temeinic și fără supraveghere tehnică din partea SRI, în cazurile de siguranță națională, era greu de conceput că polițistul judiciar putea să țină loc unei echipe operative complexe a SRI. După Comunicatul CCR din 16 februarie 2016, rămînea întrebarea: Admițînd că prin Motivare SRI nu va mai putea efectua supraveghere tehnică în cazuri de corupție, ce se va întîmpla cu cazurile de Siguranță națională? Îi va fi interzis și aici SRI-ului să efectueze supravegherea tehnică? Motivarea CCR nu spune nimic despre supravegherea tehnică în cercetarea penală pentru cazuri de terorism și siguranță națională. De aici plecînd, în cazul dosarelor pe siguranță națională, în spațiul public s-a ivit o controversă. Prin Decizia CCR SRI nu mai are dreptul să efectueze supraveghere tehnică în cazurile de corupție. Acest lucru nu e pus de nimeni sub semnul îndoielii. Dar în cazurile de Siguranță națională și terorism ce se întîmplă? Se mulțumește SRI doar cu supravegherea informativă premergătoare sesizării DIICOT sau continuă, ca și pînă acum, să efectueze supravegherea tehnică și pe parcursul cercetării penale în cazuri de Siguranță națională? SRI a susținut cu înverșunare că interzicerea de a face supraveghere tehnică în cercetarea penală pe cazuri de Terorism și siguranță națională ar fi un dezastru pentru siguranța țării, mai ales acum, într-o lume amenințată de atentate teroriste. Prin urmare, SRI a propus ca Ordonanța să stipuleze dreptul mai departe al SRI de a efectua supravegherea tehnică în cazurile de terorism și siguranță națională prin înscrierea organelor SRI în rîndul organelor de cercetare penală speciale. Aceste organe erau prevăzute în CCP ca o excepție de la articolul 142, aliniatul 1. Dacă articolul, în varianta impusă de CCR, exclude orice alt organ decît poliția judiciară din cercetarea penală, mai precis din aspectul tehnic al cercetării penale, prin articolul 55 se legalizează o excepție: organele de cercetare penală speciale: Art. 55 Organele de urmărire penală (1) Organele de urmărire penală sînt: a) procurorul; b) organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare; c) organele de cercetare penală speciale. (…) (4) Atribuţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare sînt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens. (5) Atribuţiile organelor de cercetare penală speciale sînt îndeplinite de ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” S-au spus multe prostii despre modificările făcute de OU. Printre acestea se numără și acuzația că SRI va putea reține, precum fosta Securitate. Nici vorbă de așa ceva. Articolul 13 din Legea SRI care interzice SRI să rețină, să aresteze și să trimită în judecată, rămîne în vigoare. I se adaugă, prin ordonanță, un aliniat care dă dreptul organelor SRI ca organe de cercetare penală speciale în cazuri exclusiv de Terorism și Siguranță națională, să efectueze supravegherea tehnică pe parcursul cercetării penale. Nici înainte de Decizie SRI nu opera arestări. Pur și simplu SRI efectua supravegherea tehnică în cazuri de siguranță națională. Ce aduce nou OU? Dă putere de lege la ceea ce a făcut SRI de ani întregi în cazurile de Siguranță națională. Criticii acestor modificări spun că e anticonstituțională. Foarte bine. Singura instituție care se poate pronunța în acest caz e CCR. Să facă bine acești critici de la Traian Băsescu la Victor Ponta și trecînd prin Călin Popescu Tăriceanu să se adreseze Avocatului Poporului pentru ca acesta să atace OU la CCR. Pe temeiul drepturilor neconstituționale acordate SRI. Pînă la Decizia CCR, în această privință e dreptul Guvernului să adopte orice Ordonanță de urgență. Dacă m-ar întreba cineva în legătură cu constituționalitatea acestor modificări, aș răspunde că nu mă pronunț. Doar CCR se poate pronunța, dat fiind complexitatea juridică a chestiunii. Dar ca analist politic, atent la preocupările născute în toate țările lumii de pericolul terorist, mă voi pronunța: E nevoie, cel puțin în această etapă, în condițiile în care România nu are un FBI, de implicarea SRI în supravegherea tehnică în cazul dosarelor privind Siguranța națională. Dacă în cazurile de corupție, implicarea SRI mi s-a părut un tun care trage în vrăbii, în cazurile de Siguranță națională sînt convins că implicarea SRI e necesară. În cazurile de terorism și spionaj, doar SRI are tehnica și specialiștii pentru o supraveghere tehnică perfectă. În lumea de azi nu ne putem juca cu amenințările teroriste. Știu, circulă vorbe despre faptul că România n-ar fi amenințată, că la noi nu va fi niciodată un atentat terorist. Așa se spunea și înainte de tragedia de la Colectiv. Că așa ceva nu se putea întîmpla. Dar mă rog, acesta e punctul de vedere al unui ziarist. Pe plan național, mi se pare o aberație ceea ce se întîmplă acum. Foști înalți demnitari – Traian Băsescu și Victor Ponta – cer ca SRI să iasă din supravegherea tehnică pe parcursul cercetării penale în cazuri de Siguranță națională. Ei însă ca foști demnitari știu ce ar însemna asta pentru siguranța României. În același timp, în spațiul public, apărarea OUG e lăsată exclusiv pe seama Ralucăi Prună. Biata, cum nu știe să explice despre ce-i vorba, a ajuns ciuca bătăilor! Despre OU s-a pronunțat și Dacian Cioloș. Atmosfera e astfel creată încît se uită esențialul. Că OU a fost aprobată de CSAT. Președintele unde e? În 1975, cînd CIA a fost tîrîtă prin anchetele comisiilor senatoriale și ale Congresului, președintele Gerald Ford s-a bătut ca un leu pentru ca aceste anchete să nu afecteze activitatea CIA. Raționamentul președintelui era simplu. E normal ca Congresul, presa, societatea civilă să atace CIA. E de datoria președintelui s-o apere. Unde e Klaus Iohannis? Tăcerea președintelui în acest caz e mai mult decît ciudată. Dacă aș fi ofițer de informații, gîndul că la Cotroceni e un astfel de președinte mi-ar da insomnii!