Cecilia Jabre, o tânără judecătoare din București, mamă a trei copii, a murit! A murit pentru că a dorit să îl nască și pe al patrulea.
„Oamenii care ajung prin judecăți au pierdut o mare șansă, au pierdut o judecătoare cinstită, dreaptă și cu o excepțională pregătire” a fost expresia uneia dintre puținele reacții la tragicul anunț.
Vestea morții nu a întristat prea multă lume, ceea ce m-a întristat o dată în plus pe mine și m-a făcut să-mi amintesc de un text al tinerei judecătoare duse dintre noi. L-a postat acum vreo 6 ani pe pagina sa de facebook, mie mi-a plăcut și i-am cerut voie să-l editez nițel și să îl public într-un articol de-al meu despre Justiție. Mă simțisem foarte atras de amăreala conținută de spusele tinerei judecătoare, de suferințele și renunțările care răzbăteau de dincolo de cuvintele așezate cu vădită durere.
Inițial, a fost de acord, iau eu am aranjat un pic textul, fără să schimb însă niciun sens. Când să-i dau drumul, să-l asamblez la articolul meu și să-l public acolo unde scriam din când în când pe vremea aceea, doamna Jabre m-a oprit. Era convinsă că reluarea ziselor sale îi va face rău în acel moment. „Altădată, domnule Curea!” mi-a spus. Nu am cerut explicații, era îngrozitor de tristă și foarte speriată.
Am oprit articolul de la publicare, iar el a rămas uitat pe un stick de memorie, care a supraviețuit uitat sub capacul unei cutiuțe cu ace și agrafe de pe biroul meu. L-am căutat acum, împins de amintirea unui om cu care cândva stăteam de vorbă cu mare plăcere, un om trist, care nu se înviora decât atunci când venea vorba despre copiii săi. Am recitit textul regăsit și l-am înțeles cu totul altcumva. Perspectiva dată de faptul că autorul nu mai este printre noi a adăugat alte înțelesuri, scrierea a căpătat vibrația de bronz a porții grele care se trântește în urma noastră, atunci când Plecăm.
Judecătoarea Cecilia Jabre se află acum la porțile unui alte Judecăți, una despre care îmi spunea că este singura în care se încrede. Sunt convins că acum când nimic din ceea ce se temea nu o mai poate atinge, spusele de odinioară nu îi nu mai pot face rău! Drept pentru care, în loc de „Rămas bun!”, nu cred că încalc vreo dorință dacă socotesc că acel „Altădată” este acum, și public textul mamei și judecătoarei Cecilia Jabre.
„Tinere judecător, gândește bine, ce loz vrei să iei în viață, și în care viață.
A fi judecător! Este profesia cu riscul absolut, care nu îți dă nimic, dar îți ia totul, și mai rău, te așteaptă rece, după colț. Și rămâi absolut singur. Nu te va mai iubi nimeni, nici măcar părinții, dacă îi mai ai. Poate, doar colegii de la instanță, dar na, tot e o scădere dramatică. Schimbarea o vei simți în cel mult 2 săptămâni. Te vor urî toți, de la vecinii de scară până la băieții cu care băteai mingea când erai mic, te vor disprețui profesorii din școala generală, care mai acum îți puneau coronița pe cap cu drag.
Tot ce vei spune va fi primit cu maximă suspiciune. Un milion de anonimi și incompetenți te vor înjura, pe aici, pe facebook, daca vei mai scrie, ceea ce nu te sfătuiesc. În același timp avocații care vor rămâne prin excepție prietenii tai vor vădi o lipsă severă de tact, povestindu-ți insistent despre viețile lor de nababi, despre călătoriile minunate și averile lor fabuloase, la care tu nici nu visezi. Nimic intenționat, doar nepăsare cat casa.
Peste toate, vei lucra într-un loc în care oamenii au încredere de la 50% în jos, căci acolo stă Justiția.
Deci, cecul este unul fără semnătură și fără garanție, nu știi dacă la bancă va fi onorat. Nicio siguranță. și nici de tine nu vei putea să fii sigur. Nu vei știi niciodată cu siguranță dacă le faci sau nu bine oamenilor atunci când judeci. Dreptatea omenească este așa cum este, nu ne putem încrede decât în cea Divină, dar aceea este altundeva!
Nu știi dacă vei sfârși în patul tău sau pe un pat de închisoare, cu casa confiscata, ori cu frânele umblate, pe vreo șosea. Nu știi dacă după, copiii tăi vor avea ce sa mănânce.
Iată saltul, tinere judecător, iată cuptorul închis în care vrei să te arunci, iată podul căruia să-i dai foc în urma ta.”