Curtea de Apel din Belgrad confirmă: Sebastian Ghiţă nu va fi extrădat în România

O Hotărâre de ultimă oră a Înaltei Curţi de Justiţie din Belgrad pune lacăt pe dorinţa celor care îl vor pe Sebastian Ghiţă extrădat în România. Magistraţii sârbi ai Curţii de Apel din Serbia au confirmat miercuri decizia Înaltei Curţi de Justiţie prin care este respinsă solicitarea de extrădare în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, potrivit presei sârbeşti, citată de Mediafax.

"În contextul riscurilor de a fi persecutat în ţara de origine din cauza opiniilor politice", Curtea de Apel din Belgrad a confirmat decizia Înaltei Curţi de Justiţie din Belgrad de a nu accepta extrăarea fostului eputat Sebastian Ghiţă. Magistraţii au ţinut cont de faptul că Sebastian Ghiţă este eligibil pentru obţinerea azilului în Serbia, informează publicaţia Danas şi site-ul Insajder.net. Potrivit deciziei Curţii de Apel, Înalta Curte de Justiţie a ajuns la "concluzia adecvată" că situaţia lui Sebastian Ghiţă "s-ar înrăutăţi" dacă ar fi extrădat în România.

Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins, în iulie, cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului. Prin această hotărâre, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a acceptat faptul că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, "din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice", se arataă într-un comunicat al agenţiei Tanjug, citată de publicaţia Kurir.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când îşi lua tălpăşiţa de la un eveniment organizat de SRI. Calitatea lui Ghiţă la evenimentul cu pricina a fost aceea de membru al Comisiei parlamentare de control. A fost momentul în care poliţiştii care îl filau, la solicitarea procurorilor, l-au pierdut din “aţe”. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017. Reţinerea sa a fost făcută la ora 23.45, pe o stradă din Belgrad, în compania fostului politician aflându-se şi fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

Documentaţia în acest caz a fost trimisă deja Curţii de Apel din Belgrad care, după audierea procurorului şi a avocatului lui Sebastian Ghiţă, poate confirma, revoca sau anula decizia.

Decizia definitivă privind extrădarea va fi transmisă Ministerului sârb de Interne, care o va comunica României. Finele lunii mai 2017 a adus şi eliberarea lui Ghiuţă, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.