Update. Curtea Constituţională a respins contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie. Curtea a respins şi sesizării privind candidaturile lui Lasconi şi Ciolacu, precum şi contestaţii ale altor candidaţi, nemulţumiţi că BEC le-a respins dosarul de candidatură. În şedinţa din data de 7 octombrie 2024, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere opt contestaţii împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.
În aceleaşi condiţii au fost respinse contestaţiile formulate de Petria Eugeniu Dragoş, Gheorghe Dumitru, Alexandru Anghelescu privind înregistrarea candidaturii lui Ion-Marcel Ciolacu.
De asemenea CCR a respins contestaţiile formulate de Marcu Maria , Constantinescu Răzvan – Nicolae Mega Ciprian Romeo împotriva neînregistrării propriilor candidaturi.
”Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, precizează CCR.
Știrea inițială
Astăzi, Curtea Constituțională a României s-a reunit la ora 16.00 pentru a analiza mai multe contestații legate de înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2024. Un punct central al ședinței este contestarea depusă de Diana Iovanovici-Șoșoacă, după ce Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins a doua candidatură la funcția de Președinte al României.
Diana Șoșoacă a atacat decizia BEC la CCR
Deși inițial BEC i-a acceptat candidatura, aceasta a fost ulterior respinsă definitiv de Curtea Constituțională, în urma unor contestații. Luni, CCR ar trebui să publice motivarea deciziei în urma căreia Diana Şoșoacă a fost eliminată din cursa pentru Cotroceni.
Șoșoacă a decis ulterior să-și depună din nou candidatura, făcând acest lucru cu doar 10 minute înainte de împlinirea termenului limită legal, dar de data aceasta BEC a respins-o. Europarlamentara SOS România a decis să conteste această decizie a BEC, iar cazul său figurează pe ordinea de zi a CCR.
Trei contestaţii au fost depuse pe numele lui Marcel Ciolacu
În aceeași ședință, judecătorii vor discuta și alte contestațiila deciziile BEC, inclusiv cele referitoare la candidaturile lui Marcel Ciolacu și Elena Lasconi. Marcel Ciolacu se confruntă cu trei contestații, în timp ce Lasconi este vizată de o singură sesizare.
În plus, Curtea va analiza plângerile formulate de alți candidați cărora le-au fost respinse dosarele, precum Maria Marcu, Răzvan-Nicolae Constantinescu și Ciprian-Romeo Mega. Deciziile CCR privind aceste contestații ar putea avea un impact semnificativ asupra configurației alegerilor prezidențiale.
Conform procedurii, Curtea Constituțională are atribuția de a verifica respectarea procesului electoral, inclusiv în ceea ce privește înregistrarea candidaturilor. Contestațiile trebuie soluționate în cel mult două zile de la depunere, iar deciziile CCR sunt definitive și nu pot fi atacate.