Cum trebuie abordată problema minorităților etnice, sau rasiale. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Fă-ţi stereotipuri de exprimare! Lumea trece printr-o configuraţie malefică care provoacă mult haos in comunicare şi domeniul sentimental, aşa că trebuie să fii consecvent în ceea ce spui!

11 iunie

 

Cum trebuie abordată problema minorităților etnice, sau rasiale. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 11 iunie s-au născut Richard Strauss, Jacques-Yves Cousteau, Jackie Stewart, John Constable, Michael Cacoyannis, Tudor Pamfile, Victor Moldovan, Mariana Buruiană, Adriana Ionescu, Marina Krilovici, Ştefan Popa, Liviu Papadima.

 

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Ap. Bartolomeu şi Barnava şi Luca arhiep. Crimeii.

 

Zi fastă. Simbolic, ziua Anarhistului, în sensul luptătorului imbecil și violent antisistem din toate timpurile. Coincidenţă, sau nu, că în această zi de 11 iunie, dar în 1848, începe Revoluţia în Bucureşti, în 1948 Legea Naţionalizării s-a dat în tot în această zi şi tot în 1948 se recunoaşte statul Israel.

 

Tradiţional, „Vartolomeul” după numele Sf. Ap. Bartolomeu. Sau, invers? După obiceiuri şi după interdicţii este din timpul păstorilor, înainte de daci, este o sărbătoare de o singură zi, probabil din Hallstatt, ce spun eu, poate chiar de la sfârşitul neoliticului.

Acum vremea se răsuceşte, spiritele aerului se luptă fabulos cu spiritele focului. În această perioadă sunt multe furtuni, ploi torenţiale, grindină, vârtejuri, tunete şi fulgere.

Copacul trăznit în această zi nu se atinge sub pedeapsa cu moartea, nu mai târziu decât într-un an de zile!

 

În aceste vremuri de un tembelism greu de egalat în istorie iată că măsura justă a modului cum trebuie abordată problema minorităților etnice sau rasiale, vine din partea unei țări europene mici, dar cinstite, dreaptă și responsabilă, Letonia:

 

Canalul de televiziune leton LTV7 intenționează să suprime conținuturile destinate minorităților naționale. Din 1 ianuarie 2021, canalul de televiziune va opri producția minorităților naționale, după cum a explicat președintele Consiliului Național pentru Media Electronice, Ivars Massboliņš într-o declarație online, pe 29 mai.

 

LTV7 va deveni un canal TV doar în limba letonă. Conținutul pentru minorități va fi transferat pe internet, sau pe o platformă specială pentru minorități. Una dintre cauze este audiența destul de slabă, dar și calitatea jurnalismului. Redactorul șef a estimat că platforma va putea fi accesibilă publicului minoritar, mai ales că în ultimii ani s-au modificat obiceiurile de ascultare ale acestei categorii de public.

 

Pe baza calculelor făcute, crearea unei platforme multimedia pentru publicul rusofon va avea nevoie de o finanțare de 440.000 euro. Audiența rusofonă numără, în prezent o jumătate de million de persoane.

 

Cine credea că o să ma vadă tunând și fulgerând pe chestiunea ”Gone With The Wind” se înșeală. Au făcut-o alții mai bine, mai mult și mai înaintea mea, jos pălăria. Nici de teoria conspirației generalului britanic (r) Richard Barrons apărută în ”Der Spiegel” pe 23 mai nu o să auziți nimic de la mine. Ceva chicoteli, poate un râs potolit, da. Dar în spatele acestor intoxicări, acestor perdele de fum, se întâmplă ceva. Să dea Domnul să nu fie ceea ce cred eu ! Ceea ce mă neliniștește este volumul enorm, da, enorm de informație care s-a adunat pe adresa mea. Printre ele se află și informația care îmi trebuie !

 

”Pe aripile vântului” a fost cartea care m-a impresionat cel mai mult, când am citit-o pe la 11 ani. Este o poveste de dragoste, sigur că da, dar si de dragostea pentru proprietate, Tara este personajul principal. De atunci o recitesc mereu, în fiecare primăvară. Apoi am văzut filmul, cred că este cea mai bună ecranizare după un roman. Am filmul pe DVD, pe un SSD, Blu-Ray, DVD profesional director’s cut, pe un DVD in limba franceza, suna așa de interesant și multe alte variante. Cand se vor arde toate cartile si se vor interzice filmele eu voi deveni ”Gone With The Wind” așa cum în cartea, ca o profeție, ”Fahrenheit 451” în care pompierii ardeau cărțile și pe cititori, rezistenții culturali deveneau o carte, o știau pe de rost. Cred că nu este prea devreme să învăț ”Gone With The Wind” pe de rost, deja știu capitole întregi, pentru că timpul se comprimă îngrozitor, teribil, și, apoi, recunosc viitorul când îl văd!

Mai mulți dintre domniile voastre mă întreabă de ce am ales să sfârșesc, de noua ani de zile, articolele mele cu ”mâine, este, în definitiv, o altă zi” cum spune frumoasa Scarlett O’Hara la sfârșitul filmului. Ei bine, pentru că există mereu o nouă șansă, speranța nu moare niciodată, doar After all... tomorrow is another day

https://www.youtube.com/watch?v=c_WkyalPOEI.

 

HOROSCOP    11 iunie  2020

 

BERBEC   Dimineaţa este favorabilă pentru decizii importante, întâlniri de afaceri, vizite la prieteni credinciosi, sau la bănci sigure. Seara poate fi foarte romantică dacă reuşeşti să te relaxezi! Ziua este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine – ai o mare putere de focalizare pe termen scurt, însă. Pune-te sau pune-ţi oamenii la treabă, se apropia perioada concediilor şi iar o să fie vacanţă. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti!

TAUR    Ceva legat de o reglementare legală, aspectul e neutru pentru tine, dar afectează pe cei din jurul tău. Cooperează mai strâns cu partenerii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei. Zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare, dar nu importante.  După masă evită întîlnirile de afaceri, fă-ţi un program de cultură şi artă. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile reguli, nu trebuie să cedezi poziţia, iar dacă nu se poate altfel, amână!

GEMENI    Prin rapiditatea ta şi rezultatele tale bune provoci invidii. Este foarte bine, eşti, deci, valoros! Totuşi, poţi plasa încă câteva ironii acide... zâmbind! O seară plăcută cu o veste bună. Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect. Ajută pe cel în nevoie, pe un prieten, pe o rudă. Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale, atât în familie cât şi cu prietenii.  Zi-lumină, foarte importantă pentru viitorul unui proiect sau a unei afaceri.  Tot ceea ce începi sau programezi în această zi pot aduce rezultate fructoase.

RAC  Astăzi este ziua în care trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie în comunicare altfel poți avea de pierdut. Trebuie, de asemenea, să fii foarte clar în exprimarea sentimentelor. Amână tot ce pare neplăcut sau neinteresant şi bucură-te de dulceaţa vieţii. „Dulceaţa vieţii” la Rac are o singură denumire: armonie! Pentru un segment din nativi „dulceaţa” se transformă şi în distracţie. Cumpătarea este cheia că doar am mai auzit de „calea de mijloc” şi abuzul nu a plăcut niciodată, nimănui. Pe seara este cea mai bună perioadă pentru afacerile şi reuniunile de familie.

LEU   Fă-ţi stereotipuri de exprimare! Lumea trece printr-o configuraţie malefică care provoacă mult haos in comunicare şi domeniul sentimental, aşa că trebuie să fii consecvent în ceea ce spui! Aspectele pozitive celste îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau poziţii sociale superioare, (pentru un mic procent din zodie ultima precizare, desigur că nu toată zodia o să fie avansată). Dimineaţa dedic-o lucrurilor, problemelor urgente. Concentrează-te asupra lucrurilor importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de accord cu tine.

FECIOARĂ   Orele dimineţii sunt cele mai bune pentru decizii sau întâlniri importante. Dragostea este bine aspectată, în a doua parte a zilei. Astăzi apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări.  Viaţa de famile, sau de cuplu este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. De asemenea Mercur şi Jupiter spun că este cazul ca în curând să pleci într-o călătorie, cel mai probabil o mica vacanţă. Fă din timp rezervările şi ia măsurile necesare ca excursia, sau călătoria, în țară, să fie o reuşită!

 

BALANŢĂ   Nu lua în considerare bârfele şi intrigile, în sensul să nu reacţionezi în nici un fel, imediat. Dar verifică-le cu multă grijă! O zi bună în ceea ce priveşte domeniul sentimental. O zi favorabilă pe care o poţi petrece cu cei dragi. Timpul trece repede, aşa că nu ezita să le spui cât de mult ţii la ei! Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Te simţi deosebit de protector faţă de anturajul feminin pe care încerci să-l ajuţi din tot sufletul, oricare ar fi sexul tău sau orientarea sexuală.

SCORPION  Lipsa regulilor aduce dezastru. Azi, fă-ţi reguli şi respectă-le.  Asta se cheamă voinţă! Urmează, cu tenacitate, interesele tale strategice, nu te lăsa distras de lucruri minore, cotidiene. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Emoţional, este o perioadă nesigură şi încerci să compensezi prin achiziţii şi cumpărături. Toată perioada stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică.

SĂGETĂTOR   Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă. Primeşti o veste care îţi confirmă o bănuiala. În această zi eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta ! Ceea ce nu este adevarat din doua motive : unul că ţi se pare, al doilea că prea te crezi buricul pământului. În această perioadă este bine să nu ai nici o reacţie, aşteptând ca această lume nebună, nebună, nebună să se stratifice şi să se structureze. Chiar haosul are structura, teoria şi legile lui!

CAPRICORN   Dimineaţa, puţin mai aglomerată. Poţi să finalizezi unele lucruri întârziate, în prima parte a zilei. Trebuie să te odihneşti mai mult, în a doua parte a zilei. Seara, poate la un film! Eşti de neînvins, făcut din substanţa zeilor! Aşa ţi se pare ţie astăzi şi nu eşti departe de adevăr. Cu o conjunctură favorabilă, capacitatea ta de efort fizic şi mental e amplificată. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Configuraţia astrală arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Din nou ţi se cere ajutorul.

VĂRSĂTOR  Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. Poţi face un bilanţ onest şi să vezi ce ţi-ar place să faci în continuare. O zi bună, din punct de vedere personal! Poţi face un bilanţ onest şi să vezi ce ţi-ar place să faci în continuare. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia lui Sisif, a vărsătorului de apă ca sa rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante. O întâlnire importantă din a doua parte a zilei te calmează şi îţi face chiar plăcere. Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe... dar viaţa este ca un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse.

PEŞTI   O zi liniştită. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva astăzi unele situaţii considerate delicate. Concentrează-te pe problemle urgente. Domeniul sentimental este bine aspectat. Astăzi ai un debit verbal cât să faci o inundatie. Ceea ce este rar şi nu te caracterizează. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe şi confesiuni extravagante. O întâlnire importantă la mijlocul zilei te face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie. Familia este într-o stare normală, animăluţele sunt bine. Totuşi, o problemă legată de o plantă sau de un copac. O rezolvi, dar nu astăzi.