Curtea de Apel București a admis contestația în anulare depusă de DNA în cazul Mariana Rarinca și a desființat sentința prin care a fost achitată victima cea care a stat în pușcărie șase luni pentru c-a îndrăznit să-i ceară niște bani Liviei Staniciu, fost procuror ceaușist de Galați, ajunsă președintă a ÎCCJ prin grija fostului șef de stat, Traian Băsescu.
Despre lungul șir de abuzuri comise de Sistem pentru a a-i spăla Liviei Stanciu cadavrul moral n-are rost să mai scriu. Singurul lucru care trebuie remarcat, ca un semnal de alarmă, rămîne absența oricărei preocupări de salvare a aparențelor. Totul a fost dinadins făcut cu toporul, cum obișnuiesc cei cu creierul în moletiere din instituțiile de forță ale Republicii, într-o manieră trimițînd la aroganța de tip securistic: Așa vor mușchii noștri.
Că Sistemul face totul ca s-o albească pe Livia Stanciu, de fapt nu s-o albească, ci să-i satisfacă hachițele, nu mă miră. Mă miră însă reacția palidă a presei, a societății civile, a politicienilor. Și cînd spun asta nu mă refer la ziare și site-uri ale Binomului SRI-DNA, nici măcar la România liberă, al cărei patron penal a beneficiat recent de bunăvoința ilegală a ÎCCJ în schimbul linsului de a lungul și de a latul a Tovarășei Președinte, ci chiar la ziare, televiziuni și site-uri care și-au făcut din cazul Rarinca un crez de luptă.
Antena 3, de exemplu, s-a mulțumit cu un interviu banal luat Marianei Rarinca. La abuzurile comise de Sistem de dragul Liviei Stanciu mă așteptam la un incendiu mediatic toată ziua la postul lui Dan Voiculescu. A fost o fîsîială de tăciuni umezi. Explicația? Dosarele de la DNA ale celor de la Antena 3, despre care vorbea Elena Udrea duminică seara la B1Tv. Ele stau acolo, în sertare, și, din cînd în cînd, Binomul SRI-DNA le dă un semn că sertarul se poate deschide oricînd.
Surprinzător, cu excepția notabilă a Elenei Udrea, nici un lider politic n-a reacționat la victoria Sistemului asupra Justiției independente, nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, luptători împotriva abuzurilor doar cînd vorba de cele împotriva lor.
Ne-a răspuns Elena Udrea duminică seara la B1Tv. Soarta liderilor politici anchetați de DNA depinde de ÎCCJ. Și cum Înalta Curte e un fel de Curte din dos a fostei Tovarășe procuror Livia Stanciu, cum să critice Traian Băsescu și alți asemenea lui abuzurile comise de Sistem pentru a-i alina rănile de vanitate ale celei de care depinde libertatea multor lideri politici.
De ce nu m-a mirat opintirea Sistemului pentru a da satisfacție Tovarășei procuror ceaușiste, actualmente, grație fostului președinte Traian Băsescu, șefa Justiției democrate din România?! Pentru că Livia Stanciu e cea care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis, mai precis cea de care a depins plantarea de către Sistem în fotoliul de la Cotroceni a Raței Mecanice.
Să ne reamintim. La interviul luat de Rareș Bogdan lui Klaus Iohannis, spre finele lui septembrie 2014, în buza campaniei electorale, în calitate de ajutor de băgător de seamă, mi-am dat cu părerea că în Procesul de la ÎCCJ ar putea fi declarat incompatibil. Candidatul de atunci și actualul președinte de acum și-a înghițit cu greu sughițul. De unde știți? m-a întrebat. Nu știam că va fi declarat incompatibil. Știam că adversarii făceau presiuni pentru judecarea Procesului. Elena Udrea, Teodor Meleșcanu, Traian Băsescu, chiar și Victor Ponta pariau pe decizia ÎCCJ în defavoarea lui Klaus Iohannis. Spovedaniile Elenei Udrea m-au confirmat. Bătălia anului 2014 nu s-a dus, cum se întîmplă într-o democrație, pentru cucerirea electoratului, ci pentru cucerirea Liviei Stanciu, președinta ÎCCJ, cea de care depindea programarea Procesului înainte de alegeri sau după.
Procesul a fost amînat pînă după alegeri, cînd Livia Stanciu a pus la cale o spălare a celui care putea fi cadavru pînă mai ieri. Drept răsplată, prima vizită a lui Klaus Iohannis după instalarea ca președinte a fost la locul de muncă al Liviei Stanciu. Iar cînd fosta procuroare ceaușistă a trimis un om nevinovat după gratii, numai și numai ca să nu-i dea datoria de 1.400 de euro, Rața mecanică de la Cotroceni a măcănit în cinstea Liviei Stanciu, binefăcătoarea sa.
Despre manevrele vizînd amînarea procesului, în care au fost implicate Structurile de forță rămase neatinse după plecarea lui Traian Băsescu, Elena Udrea face dezvăluiri istorice în Jurnal. În lumina ultimelor evenimente, publicarea Jurnalului de către Elena Udrea a devenit o chestiune de salvare a democrației de la dictatura sergenților majori mesianici. Multe enigme din întîmplările din ultimul timp s-ar dezlega prin lectura acestui Document de importanță crucială, deoarece el dezvăluie mecanismul infernal prin care Justiția e folosită pentru a fenta democrația. Grație acestor amînări, Klaus Iohannis a ajuns președinte. Teodor Meleșcanu a pierdut șefia SIE, Elena Udrea și-a pierdut libertatea, George Maior a fost dat afară de la SRI, Alina Bica a stat după gratii, iar Horia Georgescu, fost pușcăriaș, e uitat de toată lumea.
În campania electorală am scris zilnic aproape despre tărășenia de la ÎCCJ. Una dintre enigmele cărora nu le găsisem răspuns se referă la tărăgănarea procesului de către ÎCCJ înainte de debutul campaniei electorale. Deși sentința de la Alba Iulia a fost dată în 23 septembrie 2013, după un an, pe 19 septembrie 2014, despre Proces, ajuns la ÎCCJ, nu mai vorbea nimeni. Tăcea, culmea! chiar și Horia Georgescu, șeful ANI, instituția care depusese recurs împotriva sentinței. Pe 19 septembrie 2014, Horia Georgescu s-a trezit să ceară urgentarea procesului abia în debutul campaniei electorale și atunci, potrivit Jurnalului scris de Elena Udrea, împins de la spate. După cum notam într-un editorial din octombrie 2014, „mulţi distinşi, inclusiv lideri liberali, au denunţat cu larmă intervenţia ANI!” Chestia asta l-a costat pe nefericitul Horia Georgescu săltarea de pe stradă și aruncarea în pușcărie de către Binomul SRI-DNA, sprijinit de Livia Stanciu, șefa ÎCCJ.
Deși Klaus Iohannis fusese declarat candidat la Președinție încă din 11 august 2014, ÎCCJ nici nu se uita la Dosar, cum ar fi fost normal, dacă ne gîndim că un candidat nu putea intra în alegeri fără ca electoratul să știe dacă a încălcat sau nu Legea.
Cererea ANI de judecare cu celeritate risca să dea peste cap Conspirația prin care Sistemul voia să-și plaseze la Cotroceni, în fine, după 25 de ani, o Rață mecanică. Pe 25 septembrie 2014, e programată o primă ședință, zisă și de filtrare. În chip surprinzător, deși chestiunea se putea tranșa în cîteva minute, decizia e amînată pentru 30 septembrie 2014. Elena Udrea dezvăluie în Jurnal cine și cum intervenise la Livia Stanciu pentru amînarea deciziei. Deși nu știam culisele afacerii, mi s-a părut că pute ceva. Drept urmare, pe 1 octombrie 2014, notam în Evenimentul zilei: „Cîntată de jurnaliști și temută de politicieni, Înalta Curte de Casație și Justiție crede că-și poate permite să-și bată joc de Poporul român! Apropo, cîți ofițeri acoperiți sunt la Înalta Curte de Casație și Justiție?!”
Acum, judecînd după întîmplările ulterioare, îmi dau seama că tărăgănarea procesului, mai ales după proclamarea lui Klaus Iohannis drept candidat, n-a fost întîmplătoare. Cu cît se amîna procesul pînă în buza alegerilor, cu atît viitorul președinte depindea nu de electorat, ci de Forțele oculte. Și dacă viitorul președinte era, precum Klaus Iohanis, un sac de cartofi de toamnă, fără minimă experiență politică, un provincial dat gata de faptul că Prințul Duda îi surîde lui și nevestei, Președintele marionetă, președintele Rață mecanică, era gata!
Cum să nu i se satisfacă nu numai Liviei Stanciu, dar și faimoasei poșete a acesteia orice hachiță? Pe de o parte, pentru că știe cum s-a desfășurat Diversiunea din noiembrie 2014 și, la o adică, oricînd și-ar putea ridica poalele-n cap. Pe de alta, pentru că Sistemul mai are nevoie, pentru a-și rezolva interesele oculte, antidemocratice, de Livia Stanciu.
Sistemul i-a rezolvat Liviei Stanciu interesul de a se răzbuna pe Mariana Rarinca, pentru că a cutezat să-i ceară banii care i se cuveneau. Să vedeți, în lunile care urmează, ce harnică va fi Livia Stanciu în a rezolva interesele Sistemului!
Articolul a fost publicat iniţial pe blogul jurnalistului Ion Cristoiu.