Răzvan se născuse dintr-un securist blajin și o profesoară de tehnologie. Cu multe eforturi reușise să termine liceul, iar acum își dorea, normal, o facultate. Sincer, nu prea îl trăgea sufletul, dar parcă simțea că-i lipsește o mână sau un picior dacă nu se putea lăuda că a terminat Dreptul. Prin anul trei de facultate, taică-su și maică-sa se prăpădiră într-un accident de mașină, lăsând în urma lor multe treburi nerezolvate.
Dintr-o dată, Răzvan se trezea față în față cu viața reală- aia grea, cu cheltuieli mari și multă muncă, cu griji și facturi restante. Nu mai avea pe nimeni. Bunica era și ea demult pe lumea ailaltă, iar ai lui se chinuiseră, în zadar, să revendice de la primărie două case și un teren aflate în centru orașului.
Când s-a văzut cu doi morți în casă, pe care trebuia să-i îngroape de unul singur, a dat buzna la sertarul unde maică- sa ținea banii de buzunar. N-a găsit mare lucru și asta l-a alarmat.
Nici nu se răciseră bine trupurile părinților, când a primit o ofertă neașteptată de la un cunoscut:
- Răzvane, nu mai bine vinzi tu locul ăla de la Bellu? Ai face niște bani frumoși. - Și unde să-mi înmormântez părinții ? - Într-un cimitir mai ieftin. Ce zici? Am o groapă abia terminată la Străulești, care nu te costă decât câțiva lei. Facem un schimb și îți dau diferența. - Dar știți că nu am dezbătut încă succesiunea. Legal, nu pot să vă vând nimic. - Da ce ne împiedicăm în hârtii? Oameni suntem, ce naiba! Cum știi tu toate astea? - Sunt student la Drept. - În fine, facem afacerea? În groapa de la Bellu oricum nu poți să-i bagi că trebuie renovată. O să-mi faci o promisiune, ceva, la notar, ca să stai liniștit. - Dar cât îmi dați pe locul de veci de la Bellu? - Păi o diferență, ceva, ne înțelegem noi. Groapa de la Străulești m-a costat destul de mult.
Răzvan n-a mai zis nimic și afacerea părea încheiată. Cum pregătirile cu înmormântarea luau cam mult timp, au hotărât să amâne mersul la notar.
- Știți, m-am interesat, locurile de la Bellu nu se pot vinde că sunt luate în concesiune. Trebuie să vi-l donez. Facem un fel de vânzare mascată, o simulație. - Puștiule, mă omori cu detaliile astea. Nu-ți face griji, că nu sunt la prima groapă. Nu mai are pământul atâtea locuri de veci, câte am cumpărat eu.
În ziua înmormântării căzuse o ploaie măruntă, care tăiase tuturor cheful pentru pomana de după. Când să arunce primul bulgăre de pământ, a simțit o voce în ureche:
- Nu vinde nimic. Casele și terenul bunicii te așteaptă.
În mulțime, l-a zărit pe domnul Ionescu, un fost coleg de-al tatălui, în prezent consilier la primărie.
- Șțiti cum aș putea să iau casele și terenul bunicii?, l-a abordat direct. - Acum nu-i momentul, copile. Vino săptămâna viitoare la mine și vorbim. Uite cartea mea de vizită.
Înmormântarea a luat sfârșit și, în scurtă vreme, o nouă viață a început pentru eroul nostru. Banii mamei erau din ce în ce mai puțini și totul în jur se schimbase. Nevoia începea să-l strângă de gât și să ceară de mâncare. Domnul cu locurile de veci îl tot presa să facă actele :
- N-am bani de notar, domnule. Nu pot face acceptarea succesiunii.
În realitate, Răzvan își dăduse seama că urma să fie păcălit și nu voia asta în ruptul capului. Că doar nu era să-i scoată părinții din groapă dacă pica înțelegerea.
- Uite ce e, îți plătesc eu notarul și suntem chit. Nu-ți mai datorez nimic.
Răzvan a acceptat generozitatea traficantului de gropi fără să spună nimic și astfel s-a trezit cu un certificat de moștenitor de toată frumusețea. Iar ăsta era primul pas spre redobândirea averii bunicii. Cu certificatul de moștenitor în mână, s-a prezentat la biroul de la primărie al consilierului Ionescu de care vă povesteam mai sus.
- Cu ce te pot ajuta? - Am aici un număr de dosar de Legea 10 cu imobilele bunicii. Vreau să mă ajutați să le obțin. - Tu crezi că e ușor? Sunt zeci de mii de dosare în așteptare. Dacă n-ai bani și oameni în interior nu faci nimic. - Păi dumneavoastră sunteți din interior. Ajutați-mă. - Îmi place cum gândești, dar nu te pot ajuta. - De ce nu? - E nevoie de mai mult. - Lasă-mă să mă interesez și te caut eu.
Răzvan a plecat convins fiind că lucrurile vor lua o întorsătură bună. Nu greșea- peste nici o săptămână, consilierul Ionescu i-a telefonat:
- Te aștept la mine. - Mâine.
Dintr-o dată, se simțea important, util. În sfârșit reușea ceva pe cont propriu.
- E complicată treaba cu dosarul. Dar ai avut dreptate – sunt două case în centru și un teren la ieșirea dinspre mare. - Am găsit și eu dosarul făcut de mama. E complet, nu pricep de ce e com plicat ? - Auzi, da’ nu mai bine vinzi tu drepturile litigioase? Nu te legi la cap. Dacă vrei am niște persoane interesate. - N-aș prea vrea. M-am păcălit deja cu locul de veci de la Bellu. - Chiar voiam să te întreb de ce nu i-ai îngropat pe ai tăi acolo. - De prost. Că m-a dus de nas cineva să îl dau la schimb. - Și cu cât l-ai dat? - Cam pe nimic. - Vezi că face pe puțin 10.000 de euro. Iar în Străulești găsești și cu 1.000 euro.
Dacă ceva avea în exces Răzvan, se numea orgoliu. Iar faptul că cineva încercase să profite de naivitatea lui îi scotea toți nervii din sertar. A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe individ:
- Alo, domnule Tudose, credeți că ne putem vedea deseară? - La tine mă gândeam. Sunt în zona Horoscop, pe la șapte. - Perfect.
Consilierul Ionescu îl privea mirat:
- Spune-mi că nu-l vinzi! - Știu ce am de făcut. Dar să revenim la problema noastră. Ce și cât trebuie să dau ca să mi se rezolve dosarul? - Pe puțin 50.000 de euro. - Și am garanția că se rezolvă? - Garanția ți-o dau eu, doar că tu nu ai banii. - O să fac rost de ei. De curiozitate, unde ajung banii ăștia? - Cum unde? La membrii comisiei.
Răzvan a părăsit primăria beat de fericire. Idei năstrușnice îi treceau prin cap, dar nu îndrăznea, încă, să le rostească cu voce tare. E ora șapte și se apropia întâlnirea cu individul cu cimiterele. Era mai hotărât ca niciodată:
- Domnule Tudose, eu am consultat un avocat care m-a sfătuit să vă fac plângere penală pentru înșelăciune. Chiar nu vreau să fac asta, pentru că sunteți singurul care m-a ajutat. Dar n-am încotro – avocatul e hotărât să dea în vileag mafia cimitirelor, iar eu nu-l pot opri. I-am dat toate înregistrările pe care le am cu dumneavoastră, iar mâine vom merge la DNA. - Răzvane, tu ești nebun, mă? - N-am ce să fac. Am nevoie de bani. - Băi Răzvane, hai să discutăm ca oamenii. Ce înregistrări? Aici sunt chestiuni delicate, mulți oameni importanți la mijloc. Nu se face să intrăm cu bocancii în lumea lor. Cât vrei pe amărâta aia de groapă? - 15.000 euro. - E prea mult. Maxim 7.000. - Nu discut sub 12.000. - Bine, mă, nici ca mine, nici ca tine – 10.000. - S-a făcut.
S-au făcut actele, a primit cei 10.000 de euro pe care i-a trântit, artistic, pe biroul consilierului Ionescu.
- Prima tranșă. De mâine vă apucați de treabă.
Și lucrurile au început să se miște. După o săptămână, Răzvan era presat să cotizeze o a doua tranșă. De unde naiba să ia bani că nu mai avea nimic de vândut?
- Răzvane, să nu mă încurci. Nu vreau să-mi bată lumea obrazul. - Care lume? - De la prefect în jos, ce crezi?
Răzvan a plecat cu promisiunea că va face rost de bani. De câteva zile prin mintea lui se plimbau niște idei pe care nu le găsești în capul oricui. Oare era cu putință? Și-a luat inima în dinți, și și-a pus planul în aplicare. A bătut la porțile unei instituții și a cerut o audiență la procurorul de serviciu. După patru ore de așteptare, a fost primit de o fătucă plictisită de atâta anticorupție, care l-a întrebat ce dorește: - Vreau să denunț niște fapte de luare de mită și trafic de influență și aș dori, dacă se poate, să organizați un flagrant prefectului și comisiei de Legea 10.
Procuroarea a făcut ochii mari – un prefect dădea bine la mapa profesională și în statistici. Timp de o săptămână s-au pus la punct scheme, strategii, planuri. Domnul consilier Ionescu tot insista cu a doua tranșă de bani și asta grăbea lucrurile.
- Banii se dau înainte de ședință, restul după.
Procuroarea primise cu greu banii pentru flagrant și nu aștepta decât momentul potrivit.
- Eu zic să așteptăm până după aprobarea dosarului în comisie, a propus Răzvan. În felul ăsta îi prindeți pe toți. Altfel, arestați doar un amărât de consilier.
Răzvan fusese convingător. Luptătorii anticorupție acceptaseră să sacrifice cei 10.000 de euro pe care consilierul Ionescu îi cerea cu disperare. Stăpân pe sine și fără să-și trădeze intențiile, Răzvan a oferit cei 10.000 de euro așteptând, cu nerăbdare, votul comisiei. Procuroarea era și ea mulțumită de mersul anchetei și își liniștea șefii că a meritat să se piardă banii dați consilierului. În plus, persoanele vizate meritau toată cheltuiala.
Ziua ședinței venise. Procuroare și ofițerii îl așteptau cu tehnica pregătită – momentul oferirii șpăgii trebuia monitorizat foarte atent. Dosarul de retrocedare a fost aprobat fără nicio abținere. Consilierul Ionescu nu mai putea de fericire.
- Gata,băiete, hai să rezolvăm și ultima parte. Ai adus banii? - Șpaga? Sigur, o am aici. - Mai încet, ce urli așa? Și ce-i cu cuvântul ăsta? - Mergem la prefect să îi dau șpaga? - Răzvane, ești nebun? Ce tot ai? Nu te duc nicăieri.
- Trebuie să scap de șpaga asta, a urlat băiatul, făcându-i semne discrete consilierului că este cablat.
Consilierul Ionescu s-a prins numaidecât și a schimbat rapid discursul:
- Mergi sănătos, Răzvane, și mulțumește-i lui Dumnezeu și părinților. Iar șpaga aia de care tot ziceai du-o la o biserică sau la un cămin de copii. Aici n-ai nevoie de ea. Du-te! și l-a sărutat pe frunte, mulțumindu-i din priviri că îl avertizase.
Ce băiat bun, gândea consilierul. N-a vrut să-mi facă probleme. Măcar m-am ales cu 20.000 de euro.
Ghiciți voi acum cine avea probleme. Banii marcați, oferiți ca a doua tranșă consilierului Ionescu, erau de negăsit. Iar avocații îl sfătuiseră să nege cu vehemență că i-ar fi luat. În lipsa unui flagrant, acuzațiile erau neserioase. Povestea merge mai departe...