Un fost greu din politica românească a explicat că fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a făcut marcaj la sânge la Elena Udrea și și-a făcut un scop din a o vedea după gratii.
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, actual analist politic la Realitatea TV, a comentat interviul pe care Elena Udrea i l-a acordat jurnalistei Anca Alexandrescu. Aflată în detenție, Udrea a făcut mai multe dezvăluiri și a explicat care au fost mecanismele puterii la nivel înalt.
Miron Mitrea a atras atenția că Udrea s-a aflat în vârful piramidei, așa că știe toate jocurile de culise. Fostul politician a explicat că Laura Codruța Kovesi, fost șef la DNA, și-a făcut un scop din a o vedea pe Elena Udrea după gratii.
Cum a vânat-o Laura Codruța Kovesi pe Elena Udrea
„Elena Udrea a fost în perioada Băsescu la vârful absolut al puterii. Ea știe tot, cum s-au făcut dosarele, cum s-a finanțat PD-ul, cum s-au finanțat partidele. Ea are de vorbit acum despre sistemul pe care l-a tolerat. A văzut ce s-a întâmplat fără să protesteze foarte tare sau fără să protesteze deloc.
O fi făcut, nu știu (n.r. - faptele de care este acuzată ), dar că să dai dosar după dosar... e o răzbunare de care doar femeile sunt capabile. Sigur, bărbații mai uită. A fost arestată, reținută, instanța i-a dat drumul. De două, trei ori, abia a patra oară a fost reținută.
Sunt convins că poate spune lucruri extrem de interesante despre modul în care a funcționat binomul SRI-Justiție, cum au fost băgați oameni în pușcărie. Eu aș ascultat-o cu mare atenție”, a afirmat Miron Mitrea la Realitatea TV.
Jocuri de putere din spatele culiselor
„N-a mai putut. Nu mai avea puterea, vă spun ce se va întâmplă și cu Iohannis, să sperăm că are suficientă inteligență cât să învețe din experiență de dinainte. Era prea târziu, nu te mai ascultă nimeni. N-a mai vrut Maior. Băsescu nu putea să-l schimbe singur. A fost acolo o dispută constituțională dacă președintele care l-a propus pe Coldea poate să-l revoce. Opiniile, deja Statul Paralel era peste tot, preluase CCR ICCJ.
Spunea ce trebuia. Era pe finalul mandatului lui Băsescu, cine mai ascultă ce spune Băsescu?! I s-a spus că nu are posibilitate să îl revoce și că doar propunerea o face președintele, revocarea de Maior. Președintele a vrut să meargă în Parlament să-i revoce pe amândoi. Era prea târziu, la guvernare nu mai era PDL. Majoritatea din parlament era PSD-PNL. Cine-i mai trecea lui Băsescu revocarea lui Maior și a lui Coldea?”, a spus Elena Udrea în interviul acordat Ancăi Alexandrescu.