Şedinţa de ieri din plenul Parlamentului a fost rezultatul unei zile lungi, caniculare, chiar şi între zidurile groase ale Casei Poporului.
Cât s-a discutat suspendarea, după ora 17, parlamentarii, în special cei din partea USL, siguri pe ei de rezultat, s-au fâţâit, au aplaudat când le-a convenit vreun discurs, ori, ceva mai absenţi, au jucat un Sudoku scurt, poate un rebus, sau au aţipit, cum se pare că a făcut, pe alocuri, senatorul şi regizorul octogenar Sergiu Nicolaescu. Unii au vociferat. Alţii au stat pe Facebook. In timpul asta, Traian Băsescu s-a ţinut distant de discursurile care ori l-au susţinut, din partea PDL-iştilor, ori l-au acuzat (USL). A ridicat capul de puţine ori din foile pe care le-a avut pe un dosar întins în faţă. Momentul în care n-a mai rezistat a fost când Crin Antonescu s-a ridicat să ţină un discurs. A părăsit atunci sala, sub aplauzele PDL. A mai ieşit şi când Călin Popescu Tăriceanu a început să vorbească. Votul a fost însă doar punctul culminant al unei zile lungi la Parlament, presărată cu tensiune, dar şi cu accente demne de o comedie. Început cu talk-showuri Votul suspendării preşedintelui Traian Băsescu e, pe la prânz, poate doar motiv de zâmbet pentru slujbaşii simpli de la Palatul Parlamentului. Politicienii sunt prin şedinţe la birourile permanente, iar tipa care vinde cafea pe la una dintre cafenelele de la Camera Deputaţilor e amuzată de ce i s-a întâmplat acum ceva vreme. "Ăla cu ochelari, măi!", îi zice unei colege de bufet. "Ăla care a fost şi la PNL şi PSD, parcă. M-a văzut în costum de baie şi mi-a zis: Ei, lasă, că e ca între noi, fetele!", vine şi imaginea greu de reconstituit a unei întâlniri ciudate între un ditamai demnitarul şi femeia de la bufet. E totusi o gluma. Pe-aici nu-i rost de suspendare deocamdată. Pe la colţuri se aude vestea că urmează avizul CCR. Şi că nu e foarte clar ce au vrut magistraţii să spună. Înainte de a intra în direct la România TV, PDL-istul Marius Spînu e prins într-o discuţie telefonică: "Şi cine a ameninţat-o? Nu se ştiu detalii?" - despre posibila ameninţare asupra unei judecătoare a CCR. Iar pe lângă platoul improvizat de Antena 3, Mircea Toader iese supărat. "La 14 au altă emisiune, apoi alta. Dar mai lăsaţi-mă şi pe mine! Numai lozinci, lozinci!", zice unor colegi de partid şi se retrage supărat lângă un perete. E tensiune. Încep să iasă de la şedinţe partidele, după primirea avizului CCR. Ieşirea de la şedinţe. Tăriceanu şi chifla vegetală La USL, când ies Cristian Ţopescu şi Mircea Geoană, un reporter Antena 3 le strigă. "Bună ziua! Cum e a patra zi de lovitură de stat!", cu un zâmbet larg. Ţopescu repetă, "Da, ha! ha!, a patra zi de lovitură de stat". E loc de umor. Ceva mai încolo, Călin Popescu Tăriceanu, cu un aer serios, în costumul său gri, impecabil, nu se poate hotărî ce să-şi ia de mâncare, de la un bufet. "Dar luaţi din asta, e cu carne, e foarte bună!", îl îmbie vânzătoarea, cu un ton de mamă grijulie. "Nu, nu, că nu sunt cu carnea", spune fostul prim-ministru. O salată de varză, o chiftea vegetală îl asortează. Brusc, cu un zâmbet cât uşa, iese Crin Antonescu din sală. Îi zice lui Tăriceanu, strangandu-i mana: "Ce faci? Ai încercat meniul social-democrat!". Tăriceanu, uşor încurcat: "Da, aici... la bufet". În tabăra PDL, de la şedinţă ies feţe cam încordate. Cât Vasile Blaga dă replici televiziunilor legate de avizul CCR, Dumitru Oprea trece spre lifturi, discutând cu colegii. "Cred că aşa iese Năstase", se aude cum zice cineva din grup la un moment dat. Şi înainte de a intra în lift, o remarcă ce ţintea spre un Băsescu de acum două zile, din plen: "Mă, noi muream de cald acolo şi el n-a mişcat deloc! Tu-ţi dai seama?", cumva admirativ. Ce a înţeles un indian din toată treaba E fierbere mare pe holuri. Dar doar până ce treci colţul, spre sălile unde se ţine o conferinţă despre biodiversitate, internaţională. Cercetătorul indian Khaleel Chavva vorbeşte ceva ce pare de pe altă planetă când e întrebat ce face acolo, la Casa Poporului, când e suspendat preşedintele ţării în care a nimerit. "Da, am auzit că se zice de dictatură aici. Dar am văzut pe stradă câteva fete care dacă s-ar îmbrăca aşa în India, nu cred că s-ar putea...", zice. Cercetătorul spune ca a auzit şi de plagiatul lui Victor Ponta, pare bine informat. Dar preferă să zică mai multe despre ecologie şi mlaştini. Altele decât cele politice. Băsescu şi cele două tabere E ora 17. Începe şedinţa. Hrebenciuc e în tabăra PSD-iştilor punct de atracţie. Au făcut destui cerc în jurul lui şi-i sorb cuvintele. Mai devreme, pe hol, cu un aer satisfăcut, l-a aprobat pe unul cam nedumerit: "Deci, calm şi uşor, calm şi uşor...". Se anunţă deja o şedinţă lungă. Se ţin discursuri. Rând pe rând. Prin sală, unii par din alt film. Urmăresc dezbaterea pe iPad-uri, live, pe posturi TV. Alţii citesc ziare, cu interesul pe care nu par să-l acorde colegilor lor. Preşedintele pare împietrit. Ori scrie ceva, ori citeşte. Când se ridică să ţină discursul, mai mulţi USL-işti mustăcesc, comentează între ei. Unul, totuşi, completează un rebus. De la balcon, Theodor Stolojan stă nemişcat, de unul singur. E acolo de peste o oră. Pare că a fost adus de cineva şi înşurubat. E ora 20. România are încă acelaşi preşedinte. Iar discursuri, reactii in sala, poate plictis. Si, la final, vot. In urma caruia, foarte vocal, senatorul Voicu este fericit. Mai devreme fusese nominalizat de Traian Băsescu ca fiind printre primii care vor vota pentru suspendare. "Desigur", a strigat atunci senatorul care a ieşit de puţin timp din arestul Rahova. E ora 21.04. Se anunţă rezultatul oficial: 256 de voturi "pentru". A trecut cam o ora. Si Romania are alt presedinte.