Ca și leul în turbare a răcnit Sultanul la biata Europă care tremură în bulendre. De la Baiazid, în Scrisoarea III, și Adolf Hitler, în Războiul II, nu a existat discurs politic mai bădărănesc decât stropșeala nevricoasă a lui Erdogan de acum o săptămână:
«Noi suntem cei care dăm de mâncare la trei milioane – trei milioane și jumătate de imigranți în această țară. Voi v-ați trădat promisiunile. Când 50.000 de imigranți s-au strâns la Kapikule (frontiera turco-bulgară - n.m.) ați strigat după ajutor. Ați început să vă întrebați: „Ce ne facem dacă Turcia își deschide frontierele?” Ascultați-mă bine! Aceste frontiere se vor deschide dacă nu încetați! Băgați-vă bine asta în cap!»
Criza Turcului a fost provocată de votul din Parlamentul European care cerea suspendarea negocierilor de aderare a Ankarei la UE, din cauza valului de teroare declanșat de Erdogan în ţara lui după tentativa de puci.
Dar ce chiţăit răsună?
Neobișnuită cu mojiciile, Europa, damă fină, a înghețat. O singură voce, și aia pițigăiată de frică, a găsit de cuviință să răspundă sfios: „Noi considerăm acordul Turcia – UE (privind imigranții – n.m.) un succes comun, iar continuarea acestui acord este în interesul tuturor. Amenințările DE AMBELE PĂRȚI (?!) nu duc nicăieri.”
Ați ghicit: vocea asta subțirică şi împăciuitoare îi aparține Angelei Merkel, care tocmai și-a anunțat intenția de a candida a patra oară la cancelaria Berlinului. Or, cum popularitatea i-a scăzut mai rău decât noxele Volkswagen la testele falsificate, cea alintată de imigranți „Mutti” cu greu poate spera să fie realeasă fără sprijinul celor 6 milioane de „copii de suflet ai lui Allah” oploșiți în Germania.
Merkel este însăşi nașa acordului cu Turcia, după ce în martie anul acesta, în gingaşă complicitate cu premierul Olandei, Mark Rutte, a răsturnat toate planurile Consiliului European, lăsându-i pe liderii UE mofluzi în fața faptului împlinit. (Olanda – Germania, un cuplu devenit şi mai drag românilor, de când se trag parâme groase pentru a cumpăra corvete de la olandezi și a le echipa de la nemți.)
Așadar, Erdogan amenință că dă drumul la trei milioane de imigranți să năvălească pe continent, și Europa, care se pretinde Al Treilea Pol de putere al lumii, încât vrea să se emancipeze de sub fustele NATO, a băgat coada între picioare și chelălăie de frică.
Evident că satrapul de la Ankara nu va slobozi urgia peste Europa câtă vreme mai păstrează șanse reale de a se vedea sacii în căruță: eliminarea vizelor pentru turci și un progres în negocierile de aderare la UE.
Însă își va îndesi amenințările și provocările, pentru a întreține atmosfera de teroare, în faţa unor lideri europeni astenici, incapabili de reacţii hotărâte.
Cu gâtul în ştreangul milei
Într-un editorial din luna aprilie pentru Asia Times, la o lună după încheierea acordului UE – Turcia, David P. Goldman scria că musulmanii au descoperit că punctul nevralgic al Europei este mila, compasiunea, și lovesc exact acolo, necruțător şi sistematic.
În octombrie 2015, potrivit unor stenograme scurse în presa greacă, preluate de toate presa occidentală și nedezmințite vreodată, Erdogan îi amenința pe liderii europeni că, dacă nu ajung la un acord cu Turcia, se vor face vinovați de înecul a 10 – 15.000 de imigranți. Într-o variațiune a răstelii consemnate la începutul acestui material, Erdogan s-a burzuluit: „Ce veți face cu refugiații, dacă nu ajungem la un acord? Îi veți ucide? UE se va confrunta cu mai mult de un cadavru pe țărmurile Turciei. Vor fi 10.000 sau 15.000. Cum vă veți descurca cu așa ceva?”
Cadavrul de care vorbea Erdogan este cel al micuțului Ayan, zăcând înecat pe o plajă turcească, a cărui fotografie a fost exploatată masiv de propaganda pro-imigrație, pentru a înduioşa inimile şi a deschide graniţele.
Așadar, liderul uneia dintre cele mai importante țări musulmane, care ambiționează să vorbească în numele întregii lumi islamice, îi amenință pe europeni cu moartea a zeci de mii de mahomedani.
Când s-a mai întâmplat vreodată în istoria lumii ca una dintre părțile implicate în negocieri să o amenințe pe cealaltă că își va ucide propriii oameni pentru a obține câștig de cauză?
Un lucru asemănător îl fac și teroriștii, la Alep, Mosul și în alte părți ale frontului jihadist din Orientul Mijlociu: ei folosesc civilii ca scuturi umane, nu pentru a se proteja, ci pentru a spori numărul de victime și a provoca reacții ale organizațiilor pentru drepturile omului. Acestea acționează la rândul lor ca factori de presiune asupra liderilor politici.
Înainte de a da drumul la milioane de imigranți peste Europa, Erdogan va încerca să exploateze la maximum atu-ul milei sinucigaşe occidentale.
Interesul franco-german poartă fesul turcesc
Serviciile secrete britanice au aflat că Turcia pregătește o flotilă întreagă pentru a „deversa” pe insulele grecești câte 3000 de imigranți pe zi, în săptămânile următoare, ca represalii pentru votul Parlamentului de la Strasbourg.
Cum Grecia, inamica tradițională a Semilunii, este deja în pragul colapsului, sufocată de zecile de mii de imigranți blocați aici, operațiunea Turciei ar însemna probabil lovitura de grație dată acestui avanpost al UE (dar şi al creştinismului) spre Răsărit.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, vor fi suficienți câteva zeci de înecați pe țărmurile grecești pentru a o readuce la sentimente mai prietenoase față de Ankara.
Nici prin cap nu-i trece Bruxelles-ului să se elibereze de sub șantajul Turciei: ar însemna să recunoască faptul că se află în stare de război, că este sub asediu și, prin urmare, trebuie să-și apere frontierele cu toate forțele de care dispune. Un lucru de neconceput pentru birocrațimea abulică din capitala Belgiei.
Un lucru de neconceput şi pentru marile puteri europene, Germania și Franța, care au alegeri cruciale anul viitor și de aceea sunt prea puţin tentate de măsuri radicale, care să le suie în cap musulmanii pe care-i găzduiesc.
Noul Imperiu Austriac şi neamţul nostru
Însă nu toţi liderii europeni sunt dispuşi să aştepte cu braţele încrucişate ca Erdogan să prăvălească peste continent valul de milioane de imigranţi. Interesant este că în mai multe ţări asistăm la o dezvrăjire, la o emancipare de sub tutela franco-germană. Probabil că cel mai spectaculos caz este al Austriei, până acum câteva luni un obedient satelit al Berlinului.
Relațiile dintre cele două state s-au răcit brusc în această vară: „Austria nu este sala de așteptare a Germaniei”, declara în august Hans Peter Doskozil, ministrul austriac al Apărării, exasperat de refuzul Berlinului de a descuraja imigrația, ceea ce îi transforma ţara în coridor de tranzit.
În iulie, Viena semnala deja că-și ia apărarea granițelor în propriile mâini, anunțând ridicarea unui gard de sârmă ghimpată lung de o sută de kilometri.
Tot Austria a inițiat la începutul lui noiembrie negocieri cu țările aflate pe așa-zisa Rută a Balcanilor, folosită de imigranți pentru a ajunge în Vestul și Nordul Europei.
La reuniunea la care au participat miniștrii Apărării din Austria, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Macedonia, Croația s-au discutat măsuri concrete de colaborare şi coordonare pentru a stăvili un nou val de refugiaţi. Iar Serbia a anunțat că a început să-și construiască și ea la graniță un gard de sârmă ghimpată anti-imigranți.
Doskozil a rezumat starea de spirit în care s-a desfășurat dialogul:
„Fisuri importante au apărut în acest tratat dintre Europa și Turcia și pur și simplu (...) trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce se va petrece a doua zi după ce acordul se prăbușește.”
Dar România? Ce face România? Dacă Ruta Balcanilor este închisă şi baricadată cu garduri de sârmă ghimpată, ţara noastră poate deveni oricând un traseu alternativ. Riscă să ajungă ea însăşi coridor de tranzit. Sau, mai grav, cu drumul barat spre Vest de gardurile de sârmă ghimpată ale vecinilor, „Depozit” de imigranţi, blocaţi pe teritoriul României. În cazul în care Erdogan deschide zăgazurile pentru refugiaţi, scenele înfiorătoare pe care le vedeam anul trecut la frontierele Macedoniei, Serbiei, Croaţiei sau Ungariei se vor muta în ograda noastră.
Marţi, la Cotroceni, a avut loc şedinţa CSAT. S-au discutat câte-n lună şi în stele, dar nici un cuvinţel despre criza imigranţilor. Muţenie totală. A doua zi, de 1 Decembrie, Klaus Iohannis a privit cu un rânjet lăbărţat de încântare la parada pe care şi-a organizat-o. Măcar dinspre partea lui, Mutti poate să stea liniştită. Ca şi Erdogan.