Războiul din Kosovo rămâne în istorie dreptul ultimul al secolului trecut. Dar istoria va mai consemna ceva despre această acțiune militară împotriva Yugoslaviei - oricât de mare ar fi superioritatea militară a uneia dintre tabere, oamenii sunt mai deștepți decât armele inteligente,
Loviturile aeriene chirurgicale ale NATO au lovit teribil economia yugoslavă, dar au produs pagube mult mai mici capacităților militare ale regimului Milosevici.
Potrivit unui raport militar obținut de revista Newsweek în anul 2000, numărul țintelor militare a căror distrugere a fost confirmată reprezintă o fracțiune foarte mică din victoriile revendicate de piloții NATO.
Astfel, experții Air Force care au petrecut în Kosovo săptămâni întregi au identificat doar 58 de atacuri care și-au atins ținta, față de cele 744 pe care le pretindeau aviatorii. Astfel, au fost distruse 14 tancuri nu 120, 18 transportoare blindate, nu 220, 20 de piese de artilerie, nu 450.
De altfel, întrebat de reporterii Newsweek câte tancuri și alte vehicule militare au fost distruse în Kosovo, generalul Wesley Clark, comandantul forțelor NATO din Europa în timpul operațiunii, s-a mulțumit să spună:”Suficiente”.
De vină pentru eșecul operațiunilor împotriva obiectivelor militare nu au fost însă nici armele inteligente, nici piloții NATO. Cu mijloace extrem de puține, dar și cu puterea pe care le-o dădea disperarea, comandanții yugoslavi au făcut tot ce era omenește posibil să-i prostească pe americani.
Convinși că de la 4500 de metri piloții nu au o imagine prea exactă despre țintele de la sol, sârbii au fabricat tancuri din lemn și folii, uneori acoperindu-le cu material de camuflaj.
Ca să păcălească senzorii de căldură ai rachetelor, au plasat în interiorul acestor momeli benzi metalice sau rezervoare cu apă care să se încălzească la soare. Piesele de artilerie pe care piloții le vedeau din cer s-au dovedit de multe ori niște gropi goale de unde se ridicau amenințător niște țevi uriașe.
Un comandant militar yugoslav susține că artileriștii descoperiseră cum să evite distrugerea: „NATO avea nevoie de 12 ore pentru ca cei care procesau fotografiilor obținute prin recunoaștere aeriană să identifice de unde am tras rachetele și să trimită avioanele să ne bombardeze, Așa că știam că trebuie să mutăm tot în cel mult 12 ore”.
Aceeași sursă susține că inginerii militari au găsit o rachetă Tomahawk și și-au dat seama că aceasta era ghidată spre sursele de căldură. Așa că rezerviștii au fost trimiși să ardă cauciucuri lângă drumurile și podurile de importanță strategică ca să deruteze rachetele.
Ba, mai mult, pentru că diferitele culori emit diferite grade de căldură, podurile din Kosovo au fost pictate în roșu, galben, violet și verde ca să evite distrugerea.
Nici rachetele care se bazau pe undele transmise de radarul artileriei antiaeriene yugoslave n-au avut mai mult succes. Sârbii porneau radarul și așteptau câteva minute, după care îl închideau. Ca urmare, o astfel de rachetă sofisticată a lovit la 50 de kilometri de capitala Bulgariei, distrugând o locuință, din fericire fără să facă victime.
Purtătorul de cuvânt al NATO de la acea vreme, Jamie Shea, a recunoscut incidentul. „A fost trasă o rachetă în legitimă apărare pentru că exista o amenințare din partea unor rachete sol-aer. După ce radarul de la sol al antiaerienei a fost închis, racheta noastră s-a abătut de la țintă și a ajuns în Bulgaria”.
Comandanții NATO și-au pus la un moment dat întrebarea dacă nu cumva sârbii aveau un spion în forțele NATO, atât de mari erau problemele pe care le întâmpinau.
„Una dintre cele mai mari surprize a fost capacitatea militarilor yugoslavi de a folosi machete pentru a atrage lovituri aeriene asupra unor ținte care nu erau reale”, a declarat un oficial militar american sub protecția anonimatului.