Atât ONU, cât și reprezentanții Statelor Unite avertizează că Europa s-ar putea confrunta cu un nou val de atacuri jihadiste până la sfârșitul anului. Conștiente de pericol, serviciile secrete din Uniunea Europeană încearcă să pună la punct strategii menite să anihileze cât mai rapid orice tentativă.
În aceste condiții, mulți dintre cei care conduc lupta antiteroristă încearcă să se inspire din experiența statelor care au reușit să combată eficient terorismul islamic. Unii iau ca exemplu Israelul, alții privesc destul de nedumeriți spre Italia. Oare prin ce minune a scăpat această țară de atacuri devastatoare precum cele care au însângerat țări precum Franța, Marea Britanie, Belgia sau Spania?
Din 2009 și până astăzi, pe teritoriul italian, în ciuda numărului mare de imigranți, au existat doar două atentate jihadiste. Pe 12 octombrie 2009, cetățeanul libian Mohamed Game a încercat să atace cazarma din Santa Barbara, dar nu a făcut victime. Cea de a doua tentativă datează din 18 mai 2017, și s-a petrecut tot la Milano. Italo-tunisianul Ismail Tommaso Hosni a atacat cu două cuțite doi soldați și un agent Polfer (poliția feroviară). În rest, jihadiștii nu le-au pus prea mari probleme italienilor. Celulele care au planificat atacuri au fost anihilate rapid, uneori chiar incredibil de rapid....
Experții internaționali care au cercetat problema spun că Italia are câteva avantaje mari în lupta cu terorismul islamic. Robin Simcox de la site-ul american “Foreign Policy” enumeră câteva dintre aceste atu-uri - experiența în lupta antiteroristă pe care italienii au dobândit-o în agitații ani 70 ai secolului trecut (ani marcați de terorism de stânga și de dreapta), existența unui centru integrat de combatere a terorismului (Comitato di Analisi Strategica Antiterrorismo), dar și un grad mai mic de radicalizare în rândul comunității musulmane (inclusiv datorită faptului că ghetto-urile musulmane nu sunt atât de numeroase ca în celelalte țări occidentale). Jurnalista Francesca Musacchio este de cu totul altă părere. În cartea ei „Negocierea dintre Stat și Islam”, Musacchio susține că pacea aparentă se explică prin faptul că statul italian nu a luat măsuri care să inflameze spiritele în rândul jihadiștilor. Spre deosebire de alte țări occidentale, în Italia nu s-a acționat împotriva predicatorilor extremiști, nici nu a intrat efectiv în vigoare interdicția de a purta vălul islamic. Mai precis, sunt tolerate manifestări care vin în contradicție cu un stat laic. Dar Musacchio nu se oprește aici, aruncând ipoteza că ar putea exista un acord, precum cel încheiat în anii 70 cu teroriștii palestinieni, pentru a proteja Italia de atentate. Deși la prima vedere se pare că avem de a face cu o teorie a conspirației, îndoielile exprimate de Musacchio sunt mai mult decât legitime. Asta pentru că italienii au reușit, în multe cazuri, să blocheze acțiunile islamiștilor înainte ca aceștia să facă victime. Oare serviciile secrete (parte integrantă a statului paralel în orice țară din lume) au avut informații chiar de la partenerii islamiști? Greu de spus... În martie 2018, în operațiunea numită „Mosaico”, a fost destrucrurată o rețea islamistă care activa în mai multe provincii italiene. Rețele islamiste acționează în Italia încă din anii ’90, de la algerienii din Frontul Islamic activi în zona napolitană, la „takfiri” tunisieni din Bologna și Varese, la egiptenii din Gamaa al-Islamiyya și până la islamiștii din Bosnia.
Alte rețele au funcționat chiar până de curând, precum „Rawti Shax”, destructurată în noiembrie 2015. În aprilie 2015, o altă rețea, formată de această dată din extremiști pakistanezi legați de Al Qaeda, a fost distrusă în Sardinia. În mai 2018, a fost neutralizată și o rețea jihadistă sirienă. Din câte se pare, jihadiștii văd Italia ca pe o bază logistică foarte importantă, dar și ca un „pod” între Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Europa. Să însemne asta că nu au niciun interes să-și pună autoritățile italiene în cap declanșând atentate? Sau, mai mult, cooperează cu serviciile secrete (sau chiar cu statul paralel) pentru a-i bloca pe extremiștii care vor să transforme Italia într-un teritoriu al războiului?