Deputații PNL au venit ieri la serviciu hotărâți să boicoteze votul la moțiunea simplă pe Justiție depusă de PSD. Numai că, la final, s-au ales cu înjurăturile oamenilor veniți special la Parlament pentru votul altor proiecte de lege, ce au rămas nevotate din lipsa de cvorum cauzată de liberali
Se anunța o moțiune simplă cu final așteptat: pică la vot. S-a transformat însă într-o moțiune cu scandal. Deputaţii PNL au anunţat încă de dimineaţă - că nu vor participa la dezbaterile şi la votul pe moţiunea simplă depusă de PSD. Prin acest demers se cerea demisia ministrului Justiției, Raluca Prună, care se „autodenunțase” în fața CSM că a mințit CEDO în ceea ce privește bugetul pentru penitenciare.
„Tupeu de tehnocrat”
Ministra era așteptată nu doar de jurnaliști, ci și de parlamentari, să ajungă la dezbaterea din plen. Dar, i-a întârziat avionul. Se fac, bineînțeles glume: „O fi fost la CEDO să mintă iar”. „Din păcate, doamna ministru este în avion, avionul ei a întârziat din cauza vremii şi cerem permisiunea ca doamna ministru să răspundă săptămâna viitoare, înaintea votului la moţiune”, transmite vicepremierul Costin Borc.
„Nu mă aşteptam la atâta tupeu de tehnocrat”, vine replica deputatei ALDE Steluţa Cătăniciu.
Pe holul din fața sălii de plen apare însă fostul ministru de Interne, Mircea Dușa, cu părul proaspăt vopsit - negru. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, ar da o declarație, dar ar prefera la Senat, nu la Cameră. Într-un final se așază în fața camerelor de luat vederi. Fix atunci răsună melodia ce ține loc de sonerie pentru a-i aduna pe aleși în plen. Ministrul dă declarații netulburat. Deputații intră la ședință. Mai nou, la modă în Parlament sunt cerceii și eșarfele cu bufnițe.
Nu trece mult și ședința se încheie. Nu înainte ca reprezentanții PSD, PNL și UDMR s-o pună la zid pe Prună, pentru declarațiile sale „inacceptabile”. „În sală sunt prezenţi 141 de deputaţi, deci nu suntem în cvorum. În acest caz şedinţa de vot final nu poate avea loc”, anunță preşedintele de şedinţă. De fapt, în sală nu erau, pe numărate, mai mult de 100 de deputați.
„Du-te și plimbă-te!”
Liviu Dragnea iese la declarații. Cam repede, jurnaliștii sunt luați pe nepregătite. Liderului PSD i se cere să spună de ce s-a suspendat ședința. „Stați să vină și PRO-ul”, zice Dragnea, ca omul care știe ce înseamnă să se piardă un sincron. „PNL, practic, pentru a salva onoarea nereperată a doamnei ministru, a boicotat şi celelalte voturi”. „Zeci de
„Este o minciună, care nu e spusă de doamna Prună, e spusă de ei”, vine replica lui Dragnea.
De fapt, pesediștii, care nu au fost nici ei prezenți toți, au profitat de absența liberalilor, pentru a amâna votul la moțiune, care nu le-ar fi trecut, și i-au lăsat pe aceștia să răspundă și pentru restul legilor nevotate.
„Băi, băieți salvați Pruna, dar...”
Surse parlamentare au declarat pentru EVZ că liberalii au fost avertizați de ieri dimineață că, dacă nu vin la votul pe moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Justiției, își vor asuma nevotarea celorlalte proiecte de lege aflate pe ordinea de zi. „Noi le-am spus: băi, băieți, slavați Pruna dar s-ar putea să nu votăm nimic. Restul de legi vi le asumați!”. Pe ordinea de zi se aflau proiecte precum: un proiect al PSD privind creşterea valorii tichetului de masă de la 9 lei la 13; declararea zilei de 1 iunie - zi liberă pentru elevi și părinți; proiectul privind conversia creditelor în franci elveţieni.