Presa rusă relata, în urmă cu zece ani, despre explorări științifice în Peninsula Kola, insula Vaigach, în Karelia, Munții Urali, Vestul Siberiei, Khakasia, Iacutia, și alte regiuni. Savanții ruși căutau Hiperborea.
Valery Dyemin, cercetător rus al zonei arctice, susținea că Hiperborea ("dincolo de Boreu, vântul de nord"), un tărâm mitic despre care grecii credeau că este situată dincolo de Scitia, există cu adevarat.
De-a lungul timpului, mai mulți oameni de știință au încercat să descopere unde se află tărâmul magic, printre ei numărându-se nu numai geografi și istorici, ci și lingvisti.
Rectorul Universității Boston, William Warren, a scris în secolul al XIX-lea o carte intitulată "Paradisul descoperit la Polul Nord". În documentarea sa, Warren a analizat un mare număr de povestiri populare și legende care au legatură cu Paradisul pe Pământ. El era de părere că toate poveștile pe care le-a auzit au un sâmbure de adevăr și că toate vorbesc, vag, despre un tărâm perfect situat undeva în regiunea arctică.
Valery Dyemin era de părere că ținutul misterios ar trebui căutat în regiunile arctice și în Eurasia, în insule și arhipelagurile oceanelor arctice, pe malul și în strafundurile lacurilor, mărilor sau râurilor, după urme ale civilizațiilor de acolo.
Rusia are cele mai multe locații ți artefacte care ar putea avea o relevanță pentru Hiperborea.
Într-una din hărțile cartografului Gerardus Mercator din secolul al XVI-lea este reprezentat un continent imens în vecinătatea Polului Nord. Continentul respectiv este compus din mai multe insule divizate de râuri adânci. În centrul uscatului stă un munte (potrivit legendelor, stramoții indo-europenilor trăiau în apropierea Muntelui Meru). Întrebarea este cum a apărut acest tărâm pe hartă, pentru că în Evul Mediu nu existau informații despre regiunile arctice. Se pare ca Mercator a utilizat o hartă antică, menționată de altfel și într-o scrisoare de-a sa din anul 1580. Acea harta care l-a inspirat pe cercetător reprezenta un continent fără gheață situat exact în centrul Oceanului Arctic.
Avand în vedere că existau astfel de hărți antice, au existat exploratori care au încercat să ajunga acolo.
Și împărăteasa Rusiei, Catherina a II-a a primit câteva informații de la Masonii Liberi în ceea ce privește anticul tărâm mitic.
Astfel, împărăteasa a organizat doua expediții cu ajutorul lui Mihail Lomonosov. Mai mult decât atât, ea a semnat un decret secret la data de 4 mai 1746. Documentele oficiale indicau că expediția condusă de amiralul Vasily Chichagov era menită sa studieze zona Spitsbergen, în cautarea de noi locuri de pescuit.
În orice caz, evenimentul este menționat și în memoriile fiului lui Chichagov, care se referă la "o expediție menită să studieze Polul Nord".
Amiralul a primit atunci de la împărăteasa un plic pe care trebuia să-l deschidă numai dupa ce ajungea cu vasul în larg. Potrivit instrucțiunilor, vasul trebuia să se îndrepte catre Pol. Aceste instrucțiuni au fost văzute întâmplător și de către Lomonosov. Din nefericire, expediția nu a putut fi finalizată, pentru că vasul nu a putut penetra gheața și s-a întors.
De ce era împărăteasa Catherina II atât de interesată de Hiperborea? Se pare că ea, ca și alți regi și regine, era încântată de ideea descoperirii elixirului tinereții veșnice, despre care legendele spuneau ca ar fi fost inventat de către hiperboreeni.
Plinius, Herodot, Virgil și Cicero relatau că oamenii din Hiperborea traiau o mie de ani și că erau foarte fericiți, ceea ce a fost suficient ca împărăteasa să-și dorească să-i găsească. Pindar, un alt mare gânditor, afirma că "nimeni, nici pe pământ nici pe mare nu putea descoperi calea minunata care duce către jocurile hiperboreenilor". Ei erau o seminție sfântă, scutită de boli și bătrânețe, căci tot Pindar afirma despre aceștia că "pot să traiască o mie de ani, ei nu cunosc nici munca, nici luptele și își petrec vremea dansând din liră și flaut". Mircea Eliade spunea că este vorba despre un loc paradisiac comparabil cu insulele fericiților unde se duceau sufletele eroilor.