Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) doresc să guverneze împreună, în cazul în care negocierile se vor finaliza cu bine, pentru o perioadă de șapte ani. Sub noua posibilă conducere, se promit reforme majore în baza Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a Programului Anghel Saligny, reorganizarea administrativ-teritorială a României și revizuirea Constituției. Surse guvernamentale au dezvăluit și numele miniștrilor care se vehiculează în cadrul discuțiilor PNL-PSD.
În urma primelor discuții oficiale dintre PNL și PSD, ambii lideri ai formațiunilor și-au exprimat mulțumirea în legătură cu felul în care au decurs negocierile până în prezent. Marcel Ciolacu a susținut că partidele se află pe drumul „corect”. Social-democrații au ieșit de la întâlnire zâmbind. Florin Cîțu a declarat, la rândul său, public, că discuțiile au fost „bune”.
Lista miniștrilor din conducerea PNL-PSD
Potrivit surselor citate de Antena 3, președintele PNL, Florin Cîțu, va prelua șefia Senatului. Lista miniștrilor din viitorul Cabinet ar arăta astfel:
- Nicolae Ciucă - premier pentru doi ani; ulterior va fi înlocuit, cel mai probabil, cu Marcel Ciolacu, tot pentru o perioadă de doi ani;
- Alexandru Rafila - ministerul Sănătății;
- Sorin Cîmpeanu - ministerul Educaţiei;
- Bogdan Aurescu - Ministerul Afacerilor Externe;
- Sorin Grindeanu - Ministrul Transporturilor;
- Gabriela Firea - Ministerul Muncii;
- Cristian Buşoi- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;
- Lucian Bode- Ministerul Afacerilor Interne;
- Paul Stănescu sau Gheorghe Flutur - Ministrul Agriculturii;
- Rareş Bogdan - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
- Mihai Tudose sau Florin Roman - Ministerul Economiei;
- Leo Badea sau Dan Vâlceanu - Ministerul Finanţelor.
Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, pe drumul „corect” pentru soluționarea crizei politice din România
La finalul primelor discuții pe care delegațiile PNL și PSD le-au avut pentru formarea unei viitoare coaliții de guvernare, președintele PNL a transmis că a găsit „multe lucruri” care pot să unească formațiunea politică pe care o conduce cu PSD.
„Am avut o discuţie cu reprezentanţii PSD despre situaţia în care se află astăzi România, despre soluţii în general. A fost o primă discuţie bună în care s-au discutat proiecte, obiective şi am încercat să găsim soluţii la această criză politică.
Eu cred că în această seară am găsit multe lucruri care pot să ne unească – de exemplu, situaţia de astăzi din România (…) Avem o criză în sănătate, în energie şi pentru acestea avem nevoie de un guvern, de o guvernare stabilă. Dacă reuşim împreună cu cei de la PSD să facem acest lucru, este ok (…) Acest lucru înseamnă că trebuie să venim cu o soluţie pentru România şi vom vedea care este acea majoritate”, a declarat, joi seară, Florin Cîțu.
Marcel Ciolacu a precizat că politicienii României se află pe „drumul corect” pentru formarea unei majorități parlamentare. „Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României pe care au adus-o prin această guvernare de dreapta. Printr-un efort comun şi printr-un program de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de români. Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi”, a declarat Marcel Ciolacu.