Cum a intrat la „apă” tot clanul Bercea Mondial, pe mâna lui Pavel Abraham. Aviz amatorilor de senzații tari!

Justiția funcționează. DNA funcționează. DIICOT funcționează. O construcție din ce în ce mai puțin îndrăgită de oamenii politici din România.

Nimeni nu este fericit atunci când intră în vizorul lor, dar se bucură când își vede adversarii făcuți franjuri în motivarea vreunei instanțe. O atitudine seculară, formulată abil prin inversarea unui proverb: Să moară vecinul, ca să-i iau capra!

De ceva vreme publicăm în „Evenimentul Zilei” semne de întrebare privind vinovăția reală a celor implicați în scandalul cu Clanul Mondial. Nu am făcut-o și nu o vom facem nici un moment cu intenția de a modifica decizia vreunei instanțe sau pentru a influența un procuror. Încercăm să informăm, fără a dezinforma, încercăm să prezentăm și laturile mai puțin cunoscute ale unui scandal politic major în care este amestecată lumea politică cu lumea interlopă, într- o combinație greu de presupus că ar fi fost devoalată acum 10 ani. Din acest motiv am decis să publicăm abia azi informațiile pe care le-am obținut din dosarul „Bercea Mondial”, la trei zile după ce o instanță de judecată s-a pronunțat asupra menținerii arestului preventiv pentru Mircea Băsescu și Marian Căpățână. În condițiile în care obținusem aceste date cu mult înaintea ședinței de judecată amintită. Fac aceste precizări pentru că vreau să fie clar rolul pe care ni l-am asumat. Săpăm în jurul unui caz, care în opinia mea este departe de a fi încheiat, dar o facem cu precauția arheologului care înlătură nisipul cu pensula, nu cu târnăcopul.

Așa cum ne-au spus mulți dintre cititorii „Evenimentului Zilei”, cazul Bercea Mondial s-a constituit într-o lovitură dură la adresa președintelui Băsescu prin implicarea fratelui său. Sau, cum spunea recent Victor Ponta, inspirat de unul din consilierii săi: „România a fost atâţia ani acuzată de două probleme: problema corupţiei şi problema romilor. Ori, acum noi avem o persoană publică, domnul Traian Băsescu, care le întruchipează pe amândouă: corupţia, corupţie relaţionată cu clanuri de crimă organizată ale romilor”. Tipic pentru premierul Ponta în relația cu președintele Băsescu. Ca un meci de box fără gardă. Care dă mai tare, care pică primul.

Însă dovezile privind implicarea Președintelui în cazul Bercea Mondial nu există, ba mai mult, realitatea instrumentării cazului demonstrează că Traian Băsescu, Laura Codruța Kovesi (DNA) și Livia Stanciu (ÎCCJ) nu pot fi bănuiți nici un moment de vreo ingerință în actul de justiție. Nici înregistrările făcute de clanul de interlopi nu aduc nimic nou în acest aspect. Vorbe aiurea strigate din dubă, fără a mai fi susținute apoi în fața procurorilor.

Întrebările pe care ni le-am pus noi, spre deosebire de Antena 3, au vizat posibila manipulare a datelor și dovezilor de către colectivul de „anchetatori” prezent seară de seară în studiourile televiziunii Varanului. În fruntea lor a tronat Pavel Abraham, avocatul clanului interlop. S-au scris multe lucruri despre Pavel Abraham, fost șef la IGP în vremea guvernării țărăniste, demis pentru că a protejat un interlop celebru la vremea lui – Fane Căpățână. Faptul că a lucrat la Miliție și în zona organelor de Securitate înainte de ’89 îi dau o aură specială, dar realitatea este că și atunci s-a făcut remarcat pentru că dădea bine din gură. Pe linia Partidului Muncitoresc Român, bineînțeles. În anii ’60, milițianul Abraham a intrat în atenția șefilor pentru prima dată, fiind urmărit cu atenție de responsabilii cu propaganda. În perioada ’70, directivele PCR și geniala gândire a Tovarășului deveniseră biblia activistului-milițian Pavel Abraham, ceea ce l-a calificat în continuare ca un cadru de nădejde al propagandei în Ministerul de Interne. Se pare că momentul în care a reînglobat Departamentul Securității Statului (1972) a însemnat pentru Pavel Abraham și încadrarea ca ofițer de Securitate. Avansat la gradul de maior de Securitate în 1985, Pavel Abraham părea să aibă calea deschisă spre vârfurile propagandei. A venit 1989 și i s-a curmat pentru câteva luni ascensiunea.

În 1990 a fost promovat direct în cadrele operative ale Poliției, într-o funcție de răspundere. Cazul „Sexy Club” l-a arătat a fi un polițist plin de viclenie, dispariția casetelor filmate în camerele din subsolul clubului de striptease fiindu-i puse în cârcă. Sau în fișetul personal la păstrare. A scăpat de dosarul cu Fane Căpățînă, a scăpat de dosarul creditelor, nimeni nu s-a uitat atent pe declarația sa de avere depusă după ce a părăsit bănosul post de șef al Agenției Antidrog, deși îi răsăriseră câteva terenuri, iar conturile în bancă se umflaseră de 4 ori. A intrat în avocatură, l-am văzut recent ca apărător al lui George Becali, acum s-a angajat ca avocat al clanului interlopului Bercea Mondial.

De ce i-am făcut tot acest portret? Pentru că Pavel Abraham are toate caracteristicile unui individ care face parte din Sistem, ocrotit în permanență de Sistem. Ce înseamnă în opinia mea Sistemul? E mult de povestit, dar închipuiți-l rapid ca pe o rețea de relații creată din anii ’60 și dezvoltată până în prezent, formată din foști activiști, foști milițieni, foști procurori, ajunși imediat după ’90 în zone cu acces direct sau indirect la structurile de conducere ale Statului, în permanență preocupată de Bani și Putere. Un Sistem paralel cu Statul care face tot posibilul să-și prezerve privilegiile.

Cum i-a „păcălit” Pavel Abraham pe clienții săi din clanul interlop ca să-i dea înregistrările? Simplu: le-a spus că le va face dispărut dosarul de șantaj la adresa lui Mircea Băsescu. Numai că lucrurile stau exact pe dos! Membrii clanului riscă ani grei de pușcărie pentru tentativa de șantaj, iar Izaura, Formația sau cum o mai chemao pe fata lui Bercea Mondial, are în față o tentativă de cumpărare de influență de toată frumusețea! Însă obiectivul lui Pavel Abraham era cu totul altul. Să dea cu toată forța în Băsescu! De-abia aștept să văd momentul în care vor vorbi interlopii despre Pavel Abraham! Trebuie să stea lipit de ei ca marca de scrisoare…